Fratele Pavel Trandafir s-a născut, printre cei opt copii ai părinţilor săi, Vasile şi Vasilica, în ziua de 14 octombrie 1922, în comuna Griviţa, judeţul Galaţi. Părinţii săi, fiind oameni mai cu stare, au putut să-l ajute să înveţe carte mai bine decât alţii. Încă de mic a dovedit multă dragoste faţă de istorie şi poezie, iar acestea două i-au dezvoltat sufletul său spre dragoste şi frumos. Dragostea de semeni şi iubirea de frumuseţile lui Dumnezeu.
Ca pe tânărul Timotei din Biblie, bunica şi mama lui Pavel l-au luat cu ele încă de mic la adunările Oastei Domnului, crescându-l astfel în dragostea şi frica Domnului.
În timpul secetei din 1946 se afla prin acele părţi, în misiune, fratele Ioan Marini de la Sibiu. Cu ocazia aceasta a avut loc şi în satul Griviţa o mare adunare a Oastei Domnului. În cuvântarea sa, fratele Marini a vorbit atunci cu multă putere despre întoarcerea lui Zaheu, din Evanghelia de la Luca 19, 1-10. La încheierea vorbirii sale, fratele Marini a făcut atunci o puternică chemare celor prezenţi să se hotărască pentru Domnul. Printre zecile de suflete care au îngenuncheat atunci şi au pus legământ cu Iisus era şi fratele Pavel Trandafir; avea 24 de ani. Predarea lui de atunci a fost cutremurătoare şi deplină, fiindcă, spre deosebire de a altora, el şi-a predat Domnului toată fiinţa sa, din tot sufletul său.
Dar vrăjmaşul satan avea să-i dea atunci prima lovitură grea prin împotrivirea tatălui său care, fiind un fruntaş al comunei, considera întoarcerea la Domnul a fiului său Pavel ca o ruşine a familiei sale. Îndată l-a certat, obligându-l să se lepede de Hristos. Dar Pavel a rămas hotărât şi neclintit lângă Domnul. Atunci tatăl său l-a alungat de la casa lui. Fratele Pavel a plecat pe la fraţi, rămânând departe de casa de unde a fost alungat. La câteva zile după ce şi-a alungat fiul său, tatăl lui a fost împuşcat în curtea casei de doi tâlhari. Timp ce 15 ore cât a mai trăit după aceasta, tatăl şi-a cerut cu lacrimi iertare de la toţi cei pe care i-a prigonit pentru credinţa lor în Hristos. Recunoştea în nenorocirea sa o pedeapsă de la Dumnezeu. În chip deosebit el îl striga pe fiul său Pavel, să vină la patul său, să-i ceară iertare. Dar Pavel era prea departe atunci… Când a venit acasă, tatăl său murise. A ajuns abia la înmormântarea lui. După întâmplarea aceasta, toată familia lor s-a întors la Dumnezeu.
În 20 februarie 1948, fratele Pavel s-a căsătorit cu sora Ioana. În cei 11 ani pe care i-au trăit împreună, sora Ioana i-a fost fratelui soţie, soră şi mamă… În curând, când duhul sectarist a bântuit şi pe acolo, a avut şi el unele lupte cu acest duh rău, dar cugetul său fiind sincer, luptele lui n-au ţinut decât puţin, iar el a biruit, ridicându-se iarăşi frumos în duhul curat al Lucrării Oastei, în timp ce unii încă nici azi n-au mai putut ieşi din acest tunel încurcat şi întunecos.
Mult ajutor duhovnicesc a avut de la Domnul prin soţia sa, Ioana, rămasă statornică primului legământ, prin toate furtunile prin care alţii mulţi au căzut. Un alt ajutor binecuvântat l-a avut el în părtăşia frăţească pe care şi-a păstrat-o curată cu fraţii cei rămaşi statornici în duhul Oastei, rupând orice legătură cu cei răzvrătiţi împotriva învăţăturii sănătoase. Din această stare bună a lui, fratele Pavel a dus o luptă lungă şi grea pentru oprirea răului şi îndreptarea lucrurilor spre bine – atât în Griviţa, cât şi în împrejurimi. Şi în lupta aceasta el a pus tot sufletul lui sincer, tot timpul său şi toată puterea fiinţei sale, ajutându-i pe mulţi să iasă din întuneric la lumina minunată a adevărului.
Trecerea lui la Domnul a fost dintr-o dată. Suferind de mulţi ani şi slăbit, venind de la spital, i-a venit rău pe neaşteptate şi a căzut din căruţă cu capul în jos. Fără să mai spună nici un cuvânt. A fost luat la Domnul în ziua de 6 ianuarie 1959.
Pe lângă frumosul lui dar de a cuvânta şi a vesti Evanghelia, a avut nu numai dragostea, ci şi darul poeziei. Astfel el a scris unele poezii care au primit şi melodii. Unele din poeziile lui au fost publicate şi în foaia «Isus Biruitorul» din ultimii ei ani.
În urma sa au rămas cei iubiţi ai săi, sora Ioana şi şapte copii, care au păstrat cu toţii neuitate, atât cuvintele, cât şi pilda frumoasă a soţului şi a tatălui lor, pildă pe care se străduiesc s-o urmeze ca nişte urmaşi vrednici şi credincioşi.
Cu nespus de multe lacrimi, cântări, rugăciuni şi cuvântări a fost el însoţit atât la priveghere, cât şi la înmormântare de către toţi fraţii şi surorile care l-au iubit şi preţuit în Domnul. Cu toate că şi acest frate a fost tânăr ca vârstă şi credinţă, totuşi el a făcut nespus de mult pentru Domnul şi Lucrarea Oastei Sale, într-o vreme de cea mai mare luptă şi încercare.
Facă Domnul ca pilda fratelui Pavel să fie un îndemn mântuitor pentru toţi cei care au şi mai multă nevoie azi ca oricând să urmeze calea cea dreaptă şi bună a mântuirii – aşa cum a urmat-o el.
Domnul să-i facă parte de veşnica răsplată a celor care au fost credincioşi până la moarte. Amin.
Slăvit să fie Domnul!
Traian Dorz, din Fericiţii noştri înaintaşi
