31 ianuarie – Psalmul 16, vers 1
În lumea aceasta atât de plină de primejdii şi în viaţa aceasta atât de plină de tot felul de vrăjmaşi, omul, cu cât se simte mai slab, cu atâta caută mai cu grabă un loc de adăpost.
Copilul, cu cât este mai mic, se ţine mai strâns de mama lui.Nevoiaşul, cu cât este mai lipsit, îşi caută mai mulţi apărători. Fricosul, cu cât este mai primejduit, îşi caută mai mulţi sprijinitori. Hoţul, cu cât este mai vinovat, îşi caută mai mulţi avocaţi. Iar credinciosul Domnului, cu cât este mai despărţit de lume şi de tot ce l-ar putea ademeni sau ameninţa din partea ei, cu atât mai grabnic şi mai atent aleargă la rugăciune, aleargă la Cruce,aleargă la adăpostul puterii lui Dumnezeu şi la paza Numelui Sfânt al lui Iisus Hristos.
Împăraţii neamurilor în toate vremile au făcut legile, atât cele scrise cât şi cele nescrise, mai mult pentru a se adăposti pe ei înşişi şi interesele lor, decât pe supuşii lor. Atât de rare au fost vremurile când mai-marii neamurilor au întocmit legi drepte, care să-i pună la adăpost pe supuşii lor de orice ameninţare. Chiar şi de ameninţarea din partea împăratului.
Rare au fost şi scurte perioadele din viaţa omenirii când legile şi judecăţile au fost fără părtinire. Păzind, deopotrivă, dreptatea fiecăruia, şi neţinând seama de interesul celui mare împotriva celui mic, nici de starea celui bogat faţă de cel sărac sau de întâietatea celui tovarăş cu împăratul împotriva celui care nu este. Dar chiar şi atunci, trăirea în acelaşi fel de păcate a creat între oameni un fel de opinie comună, un fel de solidaritate de castă, un fel de tovărăşie de gloată împotriva acelora care doresc să o rupă cu păcatul şi să se unească cu Dumnezeu, ferindu-se de desfrâul celorlalţi.
În lupta nedreaptă şi neîntemeiată pe care o stârneşte satan împotriva celui credincios, vrăjmaşul acesta viclean îi uneşte pe toţi cei răi împotriva lui Dumnezeu şi împotriva alor Lui, fie că au vreun motiv, fie că n-au. Iar împotriva Lucrării lui Hristos, satan a organizat totdeauna nu numai legile cele mai nedrepte, dar şi un nejustificat spirit contrar în oameni şi între ei.
Astfel că un credincios adevărat al Domnului Hristos se va vedea din ce în ce mai izolat de către ceilalţi oameni. Se va vedea tot mai ocolit şi tot mai duşmănit… Tot mai fără apărare în faţa legilor şi a nedreptăţii. Tot mai expus atacurilor nejustificate şi jignirilor nedrepte. Tot mai primejduit din partea gloatei, sprijinită de cei puternici şi aţâţată de cei nebuni, care folosesc împotriva nevinovatului toate armele josnice. Cu care cel credincios nu poate nici să lupte şi nici să se apere.
De aceea singura scăpare a celui credincios este numai la Dumnezeu, la nădejdea apărării Lui, la apărarea dreptăţii Lui, la paza milei şi iubirii Lui, la adăpostul rugăciunii şi răbdării Sale.
