Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Păziţi-vă de făţărnicie!

Păziţi-vă de făţărnicie!

Păziţi-vă de făţărnicie!

În anul 1931, în adunarea fraţilor ostaşi ai Domnului, de 250 de suflete, din Ciclova Română, au intrat doi sectari, cu gândul – ziceau ei în mod făţarnic – să se reîntoarcă la calea cea dreaptă. Multă vreme şi-au arătat râvna şi dragostea pentru adevăr. Cei din localitate şi din împrejurimi veneau bucuroşi să asculte noile lor mărturisiri. Dar, într-o zi, duhul sectar din ei a început a se război împotriva icoanelor sfinte şi a sfintei cruci, crezându-se în destulă aşteptare şi timpul sosit prielnic să cadă în mrejile lor pescuit bogat. Unul se chema Ilie Brânzei, care fusese doisprezece ani baptist, altul se chema Nicolae Coadă. Văzând că nimeni nu cedează lămuririlor şi atacurilor lor, au început să hulească, să batjocorească Biserica, lucrurile sfinte din ea, pe preoţi şi pe arhierei, făcând mari tulburări în adunare. Nu era mai bine dacă nu-i primeam de la început? Multele adunări fericite, în părtăşia lor făţarnică, au avut straşnic sfârşit! Un frate ostaş, pe nume Dumitru Percea, a scris Redacţiei de la Sibiu despre cele întâmplate, şi Părintele Iosif, în suplimentul «Oastea Domnului» al revistei «Lumina Satelor» a scris următorul articol:

„Fraţii ostaşi credincioşi din Ciclova să nu se mâhnească peste măsură pentru întoarcerea lui Ilie şi a celuilalt la vechea meserie de rătăcire şi că încă unul s-a alăturat, ci să judece cu mintea şi inma lor, cele lipsite de ură şi de patimă, şi vor vedea uşor ce greşiţi sunt aceia azi. Că ei se ţin de un verset găsit într-un psalm (97, 7). Dacă ar fi oameni cu mai multă ştiinţă şi mai ales cu mai multă simţire curată, ar înţelege şi ei că Palmii sunt scrişi în vremea celei mai negre păgânătăţi, când mulţimea popoarelor se închinau, în neştiinţa lor, idolilor, adică la lucruri cioplite sau la fiinţe neputincioase care sunt făpturi din lume. Chiar evreii cădeau în astfel de rătăciri, dovadă că Moise vine aducându-le din munte Tablele Legii, cu cele Zece Porunci, şi-i găseşte închinându-se unui viţel de aur, încât, în supărarea sa, proorocul trânteşte tablele în capul viţelului, de s-au sfărâmat toate şi a trebuit să ceară de la Dumnezeu altele. Proorocul, când le-a izbit în viţelul de aur, le izbea, de fapt, în capul poporului rătăcit!

În acele vremuri, e firesc că scriitorul şi cântătorul Psalmilor să scrie şi să grăiască prin ei împotriva idolilor şi a celor ce se închinau la icoane tot aşa ca şi la idoli, adică pe ele slăvindu-le, pe ele închipuindu-le a fi mici zei. Şi noi am scrie şi am vorbi împotriva creştinilor care azi s-ar închina la icoane, închipuindu-şi că ele le dau harul de Sus, că ele le pot face binele după care sufletele lor însetează. Dar creştinii noştri nu icoanelor se închină, ci vieţii sfinte, pildei prea curate şi dumnezeieşti pe care cei arătaţi în acele icoane au trăit-o, lăsându-ne-o nouă moştenire şi sfântă pilduire. Nu ne închinăm noi lemnului şi hârtiei şi sticlei care închipuie pe Sfântul Nicolae, ci duhului facerii de bine şi îndurării pe care el le-a semănat printre oameni în viaţa sa sfântă. Arătând oamenilor chipul lui, dorim ca vederea lui să atragă spre pilda vieţii lui pe cât mai mulţi din cei ce o privesc şi îşi aduc prin ea aminte de binefăcătorul sfânt. Nici crucii nu ne închinăm, lemnului, sau argintului, sau aramei din ea, ci suferinţelor Fiului lui Dumnezeu îndurate pe cruce şi că prin acele suferinţe ne-a ridicat şi mântuit şi pe noi, toţi. Crucea ne aduce aminte de cele mai înalte, mai sfinte, mai dumnezeieşti arătări ale bunătăţii şi ale iertării lui Iisus; suferinţele lui pe cruce sunt culmea arătărilor măririi lui Dumnezeu care lucrau printr-însul pentru îndreptarea şi mântuirea noastră. Cum voi putea eu scoate Crucea din valurile acelor sfinte suferinţe şi arătări dumnezeieşti, când pe Iisus nu-L pot vedea niciodată aşa de mare, aşa de mai presus de noi, oamenii, aşa de Dumnezeu, ca în clipele răstignirii Sale pe Cruce? Ce ai câştiga tu, biet judecător cu minte mărginită de om, că ai strica icoana aceea măreaţă, cea mai măreaţă din viaţa Mântuitorului, dezlipindu-L pe El de pe Cruce şi Crucea înlăturând-o? Mi-ai dat mie o icoană mai puternică, mai mişcătoare decât aceea care mi-L arată pe Cruce? Iaca de ce noi nu putem depărta Crucea de Hristos, şi aşa precum ne închinăm lui Hristos ne închinăm şi Crucii pe care El a sfinţit-o prin suferinţele Lui cele fără seamăn! Şi punem Crucea pe casă şi în casă, pe biserică şi în biserică, şi pe marginile drumurilor, nu pentru a ne închina lemnului din care e făcută, nu pentru a o face pe ea idol al nostru, ci pentru a ne aduce mereu aminte de clipele când puterea şi bunătatea şi îndelunga răbdare şi iertarea lui Dumnezeu s-au arătat mai mult ca oricând nouă, oamenilor!

Nu mai vrea bietul Ilie şi bietul Nicolae să se mai închine Sfintei Cruci, nici sfintelor icoane, cu acelaşi rost. Treceţi pe lângă ei cu milă, nu-i ocărâţi, nu-i prigoniţi, ci faceţi ce a făcut Iisus pe Crucea cea nesocotită de ei, când a zis: „Iar-  tă-le lor, Doamne, că nu ştiu ce fac!”

Şi voi, bunilor ostaşi de la Ciclova, ca şi de pretutindenea, rugaţi-vă pentru ei, ca Iisus, Izvorul îndurării şi iertării celei fără de pereche, să se îndure şi de ei, să-i lumineze şi să-i ierte…”

«Oastea Domnului», 22. III. 1931 – Sibiu

Timp de pregătire şi har / Cornel Rusu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2011

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!