Oastea Domnului

Pe drumul cătră Egipt

Dreptul Iosif şi Sfânta Fecioară Maria cu pruncul Iisus au ajuns într-o pustie. Prin partea aceea totdeauna se ţineau tâlhari.

Cei trei călători sfinți nu mai puteau de oboseală. Au căutat un loc mai potrivit să se culce. Au şi adormit.

Când somnul le era mai dulce, iată doi tâlhari.

Unul zice: „Ce copil frumos! Și mama pare o sfântă! Să nu le facem nimic. Te rog să nu le faci nimic. Să-i lăsăm să treacă mai departe”.

—Ți-ai uitat meseria”, i-a răspuns celălalt. Începi să te înduioşezi ca femeile”.

— Uite, nu ştiu de ce, dar n-aş avea curajul nici să-i lovesc şi nici să-i jefuiesc. Mă înfior de păcatul acesta şi nu-l fac. Te rog să nu-l faci nici tu. Şi-aşa n-o să ai nici un câştig. Vezi sunt oameni săraci. Dacă mă asculți și nu le faci nimic, îți dau şapte arginti, patru acum şi trei cum voiu da de bani. Și ca să fii sigur, că ți-i dau, ține zǎlog cingătoarea mea, pe care o am de la mama şi să şti că țin la ea aşa de mult. Dar nici să nu-i trezeşti”.

— Hai, fie! Dă încoace banii şi cingătoarea”.

Și au plecat.

Maica Domnului, care se deşteptase și ascultase tot ce-au vorbit, când i-a văzut că pleacă a zis cătră cel mai bun: „Dumnezeu să te rândue de-a dreapta Lui și să-ți ierte păcatele”. Tâlharul a întors capul ca semn că a auzit şi-i mulţumeşte.

Și, o, minune! Pruncul Iisus şi-a deschis graiul şi a zis: „Mamă, peste vreo 30 de ani, mă vor prinde şi mă vor răstigni, şi aceşti doi tâlhari vor fi puşi pe cruce şi ei deodată cu mine; atunci cel bun va fi de-a dreapta mea şi mă va urma în cer”.

Mama s-a cutremurat în toată ființa ei şi a răspuns: ,,Scumpul meu Fiu, să te păzească Dumnezeu de aşa ceva”.

Și s-a deşteptat şi Iosif şi se minună auzind pe prunc vorbind cu mama Sa aşa devreme. Dar n-a întrebat ce e, fiindcă vedea pe cei doi tâlhari depărtându-se şi temându-se de ei, a pus pe sfânta Fecioară şi pe pruncul Iisus pe măgar şi-l zorea să meargă mai iute…

Ş. B.

Oastea Domnului, 1933 (Anul 4, nr. 1-51)