Cu multe cele s-a asemănând viaţa noastră. Apostolul Pavel, a asemănat-o cu o călătorie. „Lupta cea bună am luptat, călătoria am sfârşit”…
O călătorie, cu adevărat, este viaţa noastră. Mergem cu toţii înainte. Mereu înainte. Fără popas şi fără oprire. Iar din ceata noastră, tot mereu se desprinde câte unul şi rămâne câte unul; rămâne pentru totdeauna, şi-a sfârşit călătoria…
Ce potrivit e pusă această călătorie în chipul de alături! Ca băieţi tineri, am plecat la drum mulţi, mulţi. Dar rând pe rând a rămas câte unul. Unul câte unul s-a dus să înmulţească numărul celor ce s-au dus… Ceata noastră tot mai mică s-a făcut. Şi an de an, tot mai mică se face. Din atâţia şi atâţia care erau în sat de vrâsta noastră, jumătate nu mai sunt. La 50 de ani, jumătate din ei s-au mutat în cimitir. Şi la 60 de ani vom fi mai puţini. La 70 de ani, abia câţiva, iar la 80 de ani, doar un moş şi o babă de va mai ajunge…
Şi rând pe rând vom înmulţi şi noi crucile din cimitir…
Mă gândesc la colegii cu care am trecut prin şcoli. Din cei care am trecut prin şcoala primară, abia mai suntem 40 la sută. Din cei cu care am trecut prin liceu – mai suntem 60 la sută. La teologie am fost 42 colegi. Şi jumătate din ei nu mai sunt. Ne uităm în jurul nostru şi ne cuprinde o jale, văzând câţi au plecat şi câţi am mai rămas…
Dar această călătorie, această curgere a vieţii noastre nu este pusă în faţa noastră ca o constatare că şi noi vom muri – ci este pusă ca un îndemn, ca o predică sufletească. Viaţă noastră nu este o călătorie fără scop. Ci este călătoria de care ne spune Apostolul Pavel: „Lupta cea bună m-am luptat, credinţa am păzit, călătoria am săvârşit, de-acum mi se va da cununa vieţii”…
Iată, aceasta este călătoria vieţii noastre: să luptăm lupta cea bună, să ne păzim credinţa… pas de pas să biruim lumea şi păcatul… Să trecem biruitori peste scorpiile şi balaurii ispitelor şi înşelăciunilor diavoleşti, pentru ca la urmă, când vom sfârşi „călătoria”, să luăm cununa. Cât de puţini sunt însă cei ce călătoresc cu acest crez, luptându-se şi uitându-se ţintă la cunună?…
Dac-ai întâlni un om călătorind şi l-ai întreba: „Unde mergi?”, şi el ţi-ar răspunde: „Nu ştiu”, desigur, ai crede că ai de lucru cu un nebun. Dar acest nebun este aievea! [E] omul care călătoreşte pe drumul vieţii fără nici un habar pentru mântuirea sufletului său…
Dac-ai întâlni un om care aleargă pe drum şi l-ai întreba: „Unde alergi, omule?”, şi el ţi-ar răspunde: „Nu ştiu”, ai crede că nu e cu mintea întreagă. Dar acest nebun există aievea. El e cel ce aleargă pe drumul pieirii sufleteşti. Dacă însă acestui nebun îi zici: „Omule, tu alergi spre prăpastie, spre pieire”, apoi te face el pe tine nebun. Strigă el după tine că eşti un nebun. Dacă la o gară cineva ar cere bilet de călătorie spunând însă, la casă, că nu ştie încotro merge, cei de la tren l-ar lua drept nebun. Acest nebun este omul care călătoreşte prin această viaţă fără nici o ţintă de mântuire sufletească. O, ce lucru grozav este să-i vezi pe oameni, cu grămada, călătorind pe drumul vieţii (mai bine zis, al morţii) fără nici o ţintă de mântuire sufletească. Şi, o, ce lucru grozav este să vezi cum cade şi rămâne unul câte unul în pieire sufletească.
Şi încă ceva să învăţăm uitându-ne la călătoria vieţii. Să fim totdeauna gata, căci călătoria vieţii are bătrâneţe numai pentru puţini. Cei mai mulţi îşi sfârşesc călătoria fără bătrâneţe.
O, voi, tineri şi tinere, uitaţi-vă la chipul de alături. Din ceata voastră rămân pe drum cei mai mulţi. Dintre voi pleacă cei mai mulţi. Şi, ca să vă convingeţi, uitaţi-vă şi prin cimitire. Cele mai multe cruci de acolo sunt ale tinerilor. Mântuitorul a căutat roadă şi în smochinul cel tânăr, la care încă nu-i venise vremea rodului.
Deci tineri, bătrâni, să călătorim luptând lupta cea bună, păzind credinţa, biruind lumea, pentru ca la urmă să luăm cununa vieţii.
«Isus Biruitorul» nr. 2 / 5 ian. 1936, p. 4
Părintele Iosif Trifa la zile de sărbătoare
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2016
