„Ceea ce trăim astăzi este tocmai făgăduinţa făcută de Mântuitorul ucenicilor Săi, în momentul înălţării Sale la cer. N-avem nevoie de nimic altceva, pământeşte vorbind, decât de o putere. Şi, în acelaşi timp, duhovniceşte vorbind, această putere primită prin Duhul Sfânt în Ziua Cincizecimilor este taina puterii noastre de credinţă. Este mărturia că Iisus Hristos, că Duhul Sfânt, că Sfânta Treime a început o lucrare în noi şi o duce la desăvârşire. Taina puterii în viaţa creştinilor este marea dorinţă şi marea luptă a tuturor celor care, născându-se din nou, vor să trăiască această viaţă nu dintr-o apă materială, ci dintr-o apă spirituală, aceea a lacrimilor de căinţă.
Întotdeauna, oamenii au luptat pentru putere. Şi-au căutat-o în anumite locuri şi au căutat un anumit fel de putere.
Omul politic caută puterea politică, să conducă, să domine. Ajuns în creasta puterii, mânat de valul luptelor electorale, promite că va face marea cu sarea, apoi tot ceea ce a promis se întoarce către el. Puterea cu care a fost investit este pusă nu în slujba celor mulţi, ci în slujba propriilor interese.
Alţii umblă după puterea de a face minuni. Vor cu orice preţ să obţină o putere. Şi pentru că nu o pot obţine de la Dumnezeu, o obţin de la cel rău, de la diavolul. (…)
Şi după multe feluri de putere umblă omul, dar una singură este care duce la mântuire, aceea care vine de la Duhul Sfânt. Oare cum se poate vedea în viaţa noastră că începe să lucreze Duhul Sfânt, că avem această putere. Puterea care vine de la Duhul Sfânt nu este o putere omenească. Ea depăşeşte înţelegerea noastră. Ea este un dar venit o dată cu darul naşterii noastre din nou şi este un efect al trăirii acestei naşteri din nou. În măsura în care ne golim de noi înşine, în măsura în care ne lepădăm de noi înşine, în măsura în care eul nostru se micşorează şi lăsăm pe Duhul Sfânt să lucreze în viaţa noastră, începe să lucreze şi această putere. Şi atunci cum o vedem? O vedem că lucrează în viaţa noastră prin aceea că simţim o putere asupra păcatului. Nu prin meritele noastre, ci prin prezenţa Duhului Sfânt în viaţa noastră, Care a înlocuit voinţa noastră, în sensul pozitiv al cuvântului, cu voinţa Lui. Şi nu mai suntem ai noştri şi spunem atunci cu Sfântul Apostol Pavel: Nu eu mai trăiesc, ci Iisus Hristos trăieşte, El trăieşte în mine; El este la cârma minţii mele, El este la cârma inimii mele, El îmi stăpâneşte cuvântul, El vede cu ochii mei, El vorbeşte cu gura mea, El face fapta bună, nu eu o fac. Eu am fost ales şi este un mare har să mă folosească în lucrarea Sa, ca eu să devin o mână a Lui cu care El să aline o suferinţă, cu care El să sature un flămând, cu care El să îmbrace pe unul sărac şi gol, cu care El să meargă în temniţe şi să ducă nădejde şi mângâiere la cei care zac în întunericul şi în umbra morţii şi care nu întrezăresc o rază de lumină. (…)
Iată, dragii mei, ce înseamnă a avea pe Duhul Sfânt în viaţă! Înseamnă a iubi cu adevărat. Înseamnă a vorbi despre dragoste şi a trăi în dragoste. Înseamnă a vedea întotdeauna prin dragostea aceasta interesele semenului tău. Înseamnă a-l vedea totdeauna pe semenul tău în locul tău. Când faci ceva pentru el, simţi că faci ceva pentru tine şi pentru Domnul Iisus.
Se vorbeşte mult despre dragoste astăzi dar ştiţi cum este dragostea de astăzi: „iar în timpurile din urmă, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea în cei mai mulţi se va răci“. „Iar ţinta poruncii este dragostea care vine dintr-o credinţă curată, neprefăcută, dintr-un cuget bun“. Iar dacă credinţa nu mai este curată, dacă ea a devenit un fel de ghiveci în care se amestecă idei şi în care e o toleranţă condamnabilă: Nu-i nimica, fiecare să creadă cum vrea şi … vom vedea noi la judecată! – e ca şi cum un criminal spunea: Nu-i nimic, omoară-i pe toţi, buni sau răi, că-i alege Dumnezeu la judecată. Nu-i aşa, dragii mei! Noi trebuie să fugim de orice crimă. Deci, cum pot eu să vorbesc despre iubire, despre dragoste, când eu de fapt urmăresc interesele mele, când de fapt eu nu-L înalţ pe Iisus, ci mă înalţ pe mine? Când de fapt, eu nu urmăresc interesele aproapelui meu şi pe ale Domnului, să-I apăr drepturile Lui, învăţătura Lui, cea dată odată pentru totdeauna sfinţilor. Eu vorbesc despre dragoste, dar în mână ţin cuţitul. Întind paharul împăcării, dar cu mâna cealaltă înfig şi înjunghiu pe cel căruia i-am întins mâna pentru o dragoste frăţească.
Nu, dragilor, pe Dumnezeu şi iubirea nu putem să-i minţim. Nu putem să jignim iubirea. Pentru că cel care jigneşte iubirea Îl jigneşte pe Domnul Iisus Hristos Care estre iubire. Deci, să vorbim mai puţin despre dragoste. Când nu ne convine cineva, când cineva nu vrea să primească Adevărul care îl propovăduieşte Cuvântul lui Dumnezeu, şi când îl contrazicem, spune că n-avem dragoste. Când i-arătăm prăpastia în care se află, spune că n-avem dragoste. Când îi spunem că merge pe un drum greşit şi nu de la noi, ci din Cuvântul lui Dumnezeu, spune că n-avem dragoste. Pentru că nu vrem să luăm parte cu cineva la fărădelegile lui, spune că n-avem dragoste, că nu-i iubim. Nu, dragii mei! Când avem pe Duhul Sfânt în viaţa noastră, apărăm iubirea cu iubirea cea adevărată, cu iubirea Lui. Şi iubirea noastră nu se mai sprijină atunci pe lucrurile pământeşti, pe oameni, ci pe Iisus Hristos, pe Stânca Golgotei. Când vorbim despre Cruce dar n-o purtăm, când nu răstignim în fiecare zi pe cruce omul cel vechi, atunci degeaba vorbim despre dragoste, degeaba vorbim despre jertfă, degeaba vorbim despre purtarea crucii, căci suntem nişte mincinoşi.
O, Duhule Sfinte! Tu Care Te-ai pogorât astăzi în lume şi ai întemeiat Biserica Ta pe care nici porţile iadului nu o vor putea birui, intră şi în biserica inimilor noastre, intră şi ne aprinde, intră şi ne dă acea străfulgerare sfântă care arde păcatul din viaţa noastră. Pătrunde în viaţa noastră şi ne luminează Tu şi ne ajută să privim mereu spre Tine, ca să nu rătăcim! Spre Tine, Steaua cea desăvârşită a cărei lumină nu apune niciodată.
Vino, Duhule Sfinte, şi ne umple de putere, ca să ne biruim pe noi înşine şi păcatul din jurul nostru şi, aducându-ne pe noi la Iisus Hristos ca pe o jertfă curată, plăcută şi sfântă, să aducem şi pe semenii noştri ca Tu să străluceşti în viaţa noastră. Amin. Slăvit să fie Domnul!
Fr. Gheorghe Precupescu
