Pe la geamul îngheţat al credinţei mele
trece iar colind curat călător spre stele,
trec în zbor de-argint, cântând, îngerii Minunii,
Domnului Hristos ducând razele cununii.
Dar eu ce-am adus Domnului Iisus?
Peşteră şi ger, lerui, Doamne, ler,
rele pân-la cer, lerui, Doamne, ler.
Dar acuma vreau Domnului să-I dau
casă de oier, lerui, Doamne, ler,
slavă pân-la cer, lerui, Doamne, ler.
Trec păstorii fericiţi, moşii şi părinţii,
Domnului ducând smeriţi aurul credinţii;
trec cuminţii magi plecaţi peste veacul zării,
Domnului ducând mişcaţi smirna ascultării.
Iar din albul lumii nins de lumina lunii
ca tămâia s-a desprins zborul rugăciunii:
– Doamne, fă-mi în casă, iar, praznic de lumină,
ca şi de la ea, cu dar, solii dragi să-Ţi vină!
