„Pe pământ pace…” (Luca 2, 14)
Acesta este mesajul pe care, acum mai bine de două mii de ani, îngerul l-a adus omenirii în Sfânta noapte a Naşterii Domnului nostru lisus Hristos.
Două voințe, două acceptări, ca expresie a supremei ascultări, a deşertării de sine, au dus la realizarea acestui eveniment, care a împărţit istoria omenirii în două: cea de Sus – ascultarea Fiului – „Iată vin!, scris este despre Mine în sulul cărţii – ca să fac voia Ta, Dumnezeul Meu.” (Ps. 39, 7- 8); şi cea de Jos, a omului, prin Sfânta Fecioară Maria, care i-a răspuns, cu toată smerenia ascultătoare, îngerului bine- vestitor:,,Iată roaba Domnului! Fie mie după cuvântul tău!” (Luca 1, 38).
Şi a fost după cuvântul Arhanghelului Gavriil. În noaptea aceea sfântă, unică în istoria omenirii,,,o mulțime de oaste cerească” lăuda pe Dumnezeu, zicând:,,Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”
Dar, oare, a primit omenirea acest mesaj de iubire divină, adresat ei de către Sfânta Treime? Cât de mare a fost iubirea Aceluia Căruia în fiecare zi ne închinăm, spunându-I Tatăl nostru! Iubirea Aceluia Care ne-a creat cu mâini nemaiştiut de blânde, dându-ne chipul şi asemănarea cu El. Dar, vai, de la neascultarea primei perechi de oameni şi până astăzi, dacă n-ar fi fost dragostea Lui pentru noi, făpturile Sale, de mult, noi păcătoşii am fi fost sterşi din rândul celor vii. Dragostea Lui a luat-o însă totdeauna înaintea dreptății Sale, cu toate că plata păcatului este moartea! Ne-a pedepsit ca un părinte pe copilul său, ca să se îndrepte, dar n-a încetat niciodată să ne iubească.
,,Dumnezeu, zice Sfântul Dionisie Areopagitul, umblă în urma păcătoşilor, ca un îndrăgostit nebăgat în seamă, şi, urmându-i pretutindeni, îi roagă în continuu să se
întoarcă la El”,
lar pentru ca să dărâme zidul dintre noi şi El, pe care l-a ridicat păcatul neascultării și toate păcatele noastre ulterioare, a încercat în toate felurile să ne împace cu El si să ne smulgă din robia lui satan. Astfel, în pedagogia Lui divină, ne-a trimis pe Avraam să ne învețe credinţa şi ascultarea, pe Moise, să ne învețe Legea, pe prooroci, să ne mustre pentru fărădelegile noastre şi să ne îndrepte din căile noastre rele, restabilindu-ne încrederea în bine şi adevăr şi în împlinirea tuturor făgăduinţelor Sale.
Dar noi tot îndărătnici şi tot păcătoşi am rămas, tot nişte copii răzvrătiți. Pentru că am călcat în picioare Vechiul Legământ, zăceam în întunericul şi umbra morţii…
Şi atunci, Dumnezeu a trimis, la vremea profețită, pe Însuşi Fiul său preaiubit, pe Domnul nostru lisus Hristos, ca să ne împace cu El, prin încheierea unui Nou Legământ.
În iubirea Lui nemărginită, Dumnezeu coboară în istorie, prin întruparea Fiului Său, ca să schimbe istoria, să schimbe omul, să-i dea posibilitatea sfântă de a se restaura prin lisus Hristos, începând astfel crearea împărăţiei Sale încă aici pe pământ printre oameni şi în inimile oamenilor.
„Căci Prunc ni s-a născut, Fiu, şi ni s-a dat, a Cărui stăpânire Și-o poartă pe umăr, şi numele Lui se cheamă: «Înger de mare sfat», «Sfetnic minunat», «Dumnezeu tare, binevoitor», «Domn al păcii», «Părinte al veacului ce va să fie».”
lată, am intrat în mileniul al treilea, şi în fiecare an această veste minunată coboară din înaltul cerului în Noaptea Sfântă de Crăciun…
Cerul şi pământul tresaltă în cântare de preamărire şi în cuvânt de laudă pentru dragostea Tatălui Ceresc.
Un glas plin de iubire ne cheamă şi azi să primim solia sfântă, spre a ne înnoi în duhul minţii şi al inimii, ca să devenim făpturi noi prin naşterea Pruncului Sfânt – Cuvântul – în inimile noastre. Umblă şi azi Cuvântul să Se întrupeze în gândirea noastră, în simțirea noastră şi în faptele noastre. Căci singurul loc unde se mai poate naşte este ieslea inimii noastre.
Lumea de azi, epoca noastră, ne oferă însă o altă imagine. Este lipsită de pace şi de Domnul Păcii, e asemenea unei mări învolburate. Neamurile învrăjbite vuiesc înspăimântător ca apele dezlănţuite (cf. Isaia 17, 12-13). Mai-marii lumii au făcut şi fac tot felul de planuri, iau tot felul de hotărâri, dar fără Dumnezeu, de aceea El le va risipi cu suflarea gurii Lui (cf. Isaia 8,10).
În decursul istoriei au apărut cu vâlvă mare Cezar, Napoleon, Lenin, Hitler şi alţii, şi toţi au promis să fericească omenirea, să aducă pacea şi raiul pe pământ. Dar toate promisiunile lor s-au dovedit pleavă în vânt. Şi aceasta, pentru că pacea oferită de ei stă în vărsări de sânge, nefiind altceva decât o pauză iluzorie între două războaie. Iar azi vin alţii să ne fericească, dar tot fără Hristos, globalizând, de această dată sărăcia, ura şi nefericirea.
Numai când actualele organisme internaţionale vor deveni o „iesle” în care să se nască Hristos, pacea şi fericirea oamenilor vor deveni, din fantome, făpturi în carne şi oase.
Căci,„Dacă El dă pace, cine poate s-o tulbure?” (lov 34, 29). Pacea instalată peste Betleem, adu-o, Pruncule Sfânt, şi în inimile noastre şi în lumea noastră!
Iisus Biruitorul,nr. 52/2003
Gheorghe Precupescu –Cruce și Înviere – Oastea Domnului -Sibiu, 2008, pag. 273-275
