Pe ulițele lumii am mers destul și eu
mã apãsa pãcatul din ce în ce mai greu
picioarele zdrobite și-mpunse mi s-au ros
de mi-a ajuns noroiul la carne și la os.
Mi s-a uscat de sete tot cerul gurii-amar
am flãmânzit cu porcii
și-am pribegit hoinar,
– dar undeva în suflet o stare-mi strãlucea
și S-a-ndurat Lumina sã-ncep sã merg spre Ea.
Și Steaua Luminoasã cãrarea mi-a condus
spre ceasul și spre locul unde-aștepta Iisus
și-n marea prãbușire care-a urmat arzând,
mi s-a nãscut iubirea ca mugurul plãpând!
O, pentru câte haruri mi-ai dãruit de-atunci
Ți-aș da atâtea imnuri cât fir de iarbã-n lunci,
Ți-aș da atâtea lacrimi câți stropi pe-un cer senin
dar numai doi ochi Doamne
și doi genunchi Ți-nchin!
de fr. Traian Dorz
