Pe urmele Mântuitorului – În Betania; Marta şi Maria

Trecem iarăşi pe lângă hanulbunului Samarinean. Iată-ne ajunşi în satul Betania, aşezat la marginea drumului, nu departe de Ierusalim. Aici au trăit cele două surori, Marta şi Maria şi fratele lor, Lazăr, priete­nul Domnului. Aici în casa lor Iisus a poposit şi S-a odihnit în mai multe rânduri.

O ceată de copilandri sau mai bine zis de băieţi beduini dau năvală asupra noastră, oferindu-ne ser­viciul să ne arate mormântul lui Lazăr şi cerând cu stăruinţă „baciş”, baciş… Cerşesc ca ţiganii şi stau să-ţi bage mâinile în buzunar după „baciş”.

Marta şi Maria

Întreg satul Betania e o adunătură de câteva case sărace cu oameni săraci. Locul unde a fost casa celor două surori, Marta şi Maria, e azi o ruină de pietre mari. Mă aşez pe o piatră de acestea mari şi mă gân­desc la vorbirea ce a avut-o Mântuitorul cu Marta şi Maria. Mântuitorul cu apostolii Săi trăsese de popoas în casa celor două surori. Marta umbla grăbită să aşeze masa pentru oaspeţii sosiţi. Maria însă şedea la pi­cioarele Domnului, ascultând cu sete învăţăturile Lui. Atunci Marta – cam supărată – zice: „Doamne, au nu socoteşti că soră-mea singură m-a lăsat să slujesc? Ci zi ei să-mi ajute. Şi răspunzând, Iisus i-a zis: „Marto, Marto, spre multe te sileşti, ci un lucru trebuieşte tie, iar Maria partea cea bună şi-a ales care nu se va lua de la dânsa” (Luca 10,38-42).

In această vorbire e pus tot rostul vietii noastre. Marta e chipul grijilor trecătoare, iar Maria e chipul grijilor celor sufleteşti. E bună partea Martei din viaţa noastră: hărnicia, truda, alergarea; dar e rea când Mar­ta nu lasă pe Maria să stea la picioarele Domnului. E rău când grijile noastre cele lumeşti înghit pe cele sufleteşti, când Marta biruie pe Maria. Viaţa noastră ar trebui să fie copleşită şi biruită de partea Mariei, de partea cea bună care nu se va lua de la noi când vom muri, dar e biruită de partea Martei. Asta-i o dovadă că cei mai mulţi creştini n-au aflat cu adevărat pe Mântuitorul. O, cum i-a orbit lăcomia pe oameni să trăiască tot pentru Marta, iar de partea Mariei să se scape cu fel de fel de nimicuri.

Pe locul unde a fost odată Marta cea zorită cu alergările, este azi o ruină mare de piatră. Stând aici pe aceste pietre eu strig: „Marto, Marto, unde sunt blidele tale, unde sunt cheile tale şi alergările tale? Iată, de toate s-a ales praf şi pulbere, însă partea cea bună a Mariei nu se va lua de la ea. De aici de pe ruinele acestea eu vă întreb şi pe voi, iubiţilor cititori ai acestei cărţi, care este partea Martei şi care este partea Mariei din viaţa voastră? De aici de pe ruinele unde a fost casa Martei eu vă strig: luaţi aminte să nu vă copleşească partea Martei, grijile şi alergările lumeşti, căci de aces­tea praf şi cenuşă se alege când veţi muri. Numai „partea cea bună a Mariei”, grija de cele sufleteşti rămâne şi după moarte. O ai tu pe aceasta?

O, în ce mare greşeală trăiesc cei mai mulţi oa­meni! Viaţa noastră ar trebui să fie copleşită şi biruită de partea Mariei, de „partea cea bună care nu se va lua de la noi” când vom muri, dar e copleşită de partea Martei, care „se va lua de la noi când vom muri”.

O, cum i-a orbit lăcomia pe oameni, să trăiască tot pentru Marta şi să uite de Maria.

  Părintele Iosif  Trifa
din volumul “Pe urmele Mântuitorului“