Pe urmele Mântuitorului – Ce înfăţişare are azi locul unde a fost răstignit Mântuitorul

Acum voi scrie unele amănunte despre ce înfă­ţişare are locul unde a fost răstignit Mântuitorul. Pen­tru o mai bună orientare a cititorilor dăm pe pagina următoare chipul şi înfăţişarea de azi a locului unde a fost răstignit Mântuitorul.

Precum am mai amintit în această carte, împără­teasa Elena a zidit o măreaţă biserică pe locul unde a fost Golgota şi Mormântul Domnului (unde e azi Bise­rica Sf.Mormânt). S-a făcut însă arunci o mare gre­şeală, întrucât de dragul planurilor, vârful Golgotei a fost întrucâtva retezat, ca să fie mai asemenea cu cele­lalte locuri. Insă cu toată această greşeală vârful Gol­gotei tot s-a păstrat în parte şi a rămas până azi cu mult mai înalt decât celelate locuri. A rămas întreagă şi se păstrează întreagă stânca ce s-a cutremurat şi s-a des­picat în două când Mântuitorul Şi-a dat duhul.

Pe locul unde Mântuitorul a murit pe Cruce e azi altar ortodox (un altar deschis), îngrijit de Patriarhia din Ierusalim (este şi acest altar înlăuntrul Bisericii Sf.Mormânt). Podoabe scumpe şi lumini nenumărate împodobesc acest altar, întreg locul este îmbrăcat în marmoră scumpă. Dăm pe pagina următoare imagi­nea acestui altar.

La mijlocul altarului unde a fost odinioară Crucea răstignirii este icoana răstignirii Mântuitorului îmbră­cată în aur. Mai jos, la mijloc, în faţă se vede o formă de masă, iar dedesubtul ei pe o ridicătură, este o stea. Acesta este locul unde a stat înfiptă în stâncă Crucea răstignirii. Această stea este întreagă de argint, iar masa şi toate cele din jurul ei sunt de marmoră scum­pă. Aici la această stea se apleacă închinătorii în ge nunchi să sărute locul sfânt unde a curs Sângele Dom­nului pentru noi şi mântuirea noastră. De cele două laturi ale icoanei răstignirii sunt două icoane mari, icoana Maicii Domnului şi a unei mironosiţe femei. Ambele aceste icoane sunt în mărime naturală şi îm­brăcate în aur şi argint.

De jur-împrejurul altarului se ridică un fel de cur­cubeu pe care sunt zugrăvite raze în fel de fel de culori. Are acest curcubeu o minunată înfăţişare, parcă ţâş­nesc din el raze de lumină, parcă-i o răsărire de soare luminos. Foarte potrivit e acest lucru, căci Golgota este cu adevărat o răsărire de soare luminos, este răsărirea „Soarelui Dreptăţii”, care ne-a luminat viaţa şi ne-a scos din întunericul morţii.

La stânga altarului, jos în fund, se vede o icoană mai mică. E icoana Maicii Domnului când privea de departe chinurile Fiului său şi plângea. Este în această icoană atâta durere, încât stoarce lacrimi din ochii tu­turor care o văd. De însemnat e că aproape toate aceste podoabe sunt dăruite de Rusia şi în special de ţarii şi ţarinele Rusiei. Nenumărate candele de aur şi argint ard zi şi noapte în acest preasfânt loc. Sus, în faţa alta­rului, este un candelabru mare şi minunat de frumos. Este întreg din aur curat, dăruit de ţarul ruşilor.

Jos, la dreapta altarului şi la dreapta mesei din mijloc, sus, pe o mică ridicătură se vede ceva negru ca o cheie. E acolo o bucată de metal (o balama ce mişcă în dreapta şi în stânga şi acopere o gaura pe care uitându-te vezi stânca ce s-a crăpat de sus până jos în clipa când a murit Mântuitorul. Această stâncă se păstrează până azi aşa cum a fost pe vremuri. Despre această stâncă şi despicătura ce se vede în ea învăţaţii cei sfătoşi şi necredincioşi spuneau într-o vreme că e o despicărura de rând sau cel mult vreun cutremur de pământ a pricinuit-o. Insă s-a întâmplat că a venit un mare învăţat englez şi a cercetat stânca cu de-amănuntul. Şi spune învăţatul că după felul cum e făcută această despicătură nu poate nicideum explicată de ştiinţa omenească, „încep să devin creştin – scrie învă­ţatul. Am făcut o amănunţită cercetare şi sunt convins că această despicătură nu poate fi pricinuită de vreun cutremur de pământ, pentru că m acest caz despi­cătură merge prin vinele stâncii. Aici însă e cu totul altcum. Stânca e despicată de-a curmezişul, despi­cătură trecând peste vine, ceea ce dovedeşte că ne aflăm în faţa unei minuni neînţelese de ştiinţa ome­nească. Mulţumesc lui Dumnezeu – încheie englezul – că m-a condus în aceste locuri să văd această stâncă ce confirmă Puterea Divină şi mă face să văd în toată lumina ei Dumnezeirea lui Iisus Hristos”.

O, de ar lua pildă de credinţă din această adeverire şi alţi învăţaţi sfătoşi care se laudă cu necredinţa lor!

La dreapta şi la stânga Crucii Mântuitorului sunt însemnate şi locurile unde au fost crucile celor doi tâlhari răstigniţi. Răstignirea e al doisprezecelea po­pas din drumul Crucii.

Părintele Iosif  Trifa
din volumul “Pe urmele Mântuitorului“