Pe urmele Mântuitorului – Cum se face la Ierusalim slujba învierii Domnului

Slujba învierii se face în Ierusalim într-un chip deosebit şi în legătură cu o minune. La Ierusalim ni s-a spus că lumina din dimineaţa învierii se primeşte printr-o minune ce se petrece la mormântul Mântui­torului. Lucrurile se petrec astfel:

Sâmbătă noaptea, spre Ziua învierii, se sting toate lumânările şi candelele din Biserica Sf. Mormânt. E sin­gurul timp când se întâmplă acest lucru, pentru că în Biserica Sf. Mormânt unele din candele ard neîncetat zi şi noapte. După ce s-au stins toate luminile, biserica se încuie şi se pecetluieşte cu pecete, ca nimenea să nu poată intra în ea în timpul nopţii. Pe la ceasurile 3 după miezul nopţii lumea se strânge la biserică pentru în­viere. Vine şi Patriarhul, înconjurat de mulţimea preo­ţilor, să facă slujba. E de faţă şi înaltul comisar al Palestinei în faţa căruia se rupe pecetea şi se deschide biserica. Patriarhul e căutat să nu aibă la sine nici un fel de material de aprins lumină. Publicul intră pe întuneric în biserica tăcută. Patriarhul intră atunci în altarul Sf. Mormant să scoată lumina învierii. Minunea urmează acum.

In noaptea învierii lespedea de marmoră care aco­peră locul unde a fost mormantul Mântuitorului asu­dă şi sloboade sudori de apă. Patriarhul ia în mână o bucată de vată de bumbac curat şi freacă cu această vată lespedea asudată. Din această frecare iese îndată o flacăra albastră în care Patriarhul aprinde cea dintâi lumină a învierii.

In felul acesta, la mormântul Mântuitorului din Ierusalim, lumina învierii iese şi azi printr-o minune din Mormântul cel de viaţă şi de lumină dătător.

După ce Patriarhul a aprins lumină din lumina lui Hristos, iese în încăperea cealaltă din altarul Sf. Mormânt şi, pe două deschizături făcute anume pentru acest lucru, întinde afară două făclii aprinse, zicând: „Veniţi de luaţi lumină!” Aceste făclii le apucă îndată doi creştini din neamul arabilor (anume aleşi pentru acest lucru), care aleargă cu ele la altarul ce se află în biserica din faţa Sf. Mormânt. Preoţii aprind cu ele luminile altarului şi după aceasta tot publicul îşi aprinde lumânările. Când toată biserica e plină de lumină, Patriarhul îmbrăcat cu o haină lungă şi albă ca zăpada, iese în uşa altarului Sf. Mormânt şi cântă de trei ori „Hristos a înviat…” Urmează apoi slujba învi­erii.

Lumina ce se aprinde la Ziua învierii în Biserica din Ierusalim nu se stinge un an de zile. Anumite can­dele de la mormântul Domnului şi de la altarul Golgotei sunt lăsate să ardă neîncetat zi şi noapte, întreg anul. Pelerinii ruşi îşi duceau acasă astfel de lumina aprinsă din lumina lui Hristos în noaptea învierii. Ei aveau felinare anumit făcute în care puneau lumânări groase aprinse sau un fel de candele închise, pe care apoi le duceau aprinse până acasă, schimbând mereu lumânarea ce se gata Acasă le păstrau apoi mai de­parte. O astfel de „lumină” adusă de la Ierusalim se păstrează la ruşi din tată în fiu. Mai sunt şi azi prin Ru­sia destule case în care ard candele aprinse cu lumină adusă de la mormântul Mântuitorului din Ierusalim!

Dragă cititorule! Cu învierea Domnului se gata lu­crarea cea „mare a mântuirii noastre sufleteşti. Răstig­nirea şi învierea sunt cele două mari lucrări, cele două mari minuni pe care le-a făcut Dumnezeu pentru noi şi mântuirea noastră. Dar aceste minuni n-au nici o în­semnătate pentru noi dacă ele nu se petrec şi în noi, şi în sufletul nostru. Cu Hristos împreună trebuie să ne răstignim şi să murim şi noi faţă de păcat, ca să înviem şi să vieţuim în El ca o făptură nouă (Galateni 2,20 şi 6,14). Din Jerifa cea mare a Răstignirii şi din Mormân­tul Domnului trebuie să luăm lumina vieţii şi viaţă nouă.

Minunea de care ni s-a spus la Ierusalim că se petrece cu lumina învierii la Sf. Mormânt trebuie să se  petreacă şi în sufletul nostru. Crucea Răstignirii şi Mormântul Mântuitorului asudă mereu şi sloboade şi  pentru noi sudori de sânge: Sângele Domnului. Numai cu ajutorul acestor sudori de sânge se poate aprin­de lumina vieţii şi învierii în sufletul nostru. Apropie-te, dragă suflete – ca odinioară Veronica – cu marama inimii tale şi şterge aceste sudori, ca să rămână de-a  pururi întipărită în inima ta icoana lui lisus Cel Răstignit pentru tine şi păcatele tale. Şterge cu marama inimii tale aceste sudori de sânge, şi atunci în sufletul tău şi în viaţa ta deodată se va aprinde lumina vietii şi învierii la o viaţă nouă.

 Părintele Iosif  Trifa
din volumul “Pe urmele Mântuitorului“