In toamna anului 1925 s-a făcut cel dintâi pelerinaj românesc la Locurile Sfinte. Iniţiatorul şi conducătorul acestui pelerinaj a fost I.P.S. Sa, Mitropolitul Ardealului, Dr. Nicolae Bălan. Era şi acest pelerinaj- unul din planurile ce le are înaltul Ierarh pentru clădirea şi zidirea sufletească a turmei sale cuvântătoare.
160 de suflete am avut norocul şi fericirea să vedem Locurile Sfinte pe unde a umblat şi învăţat Mântuitorul. Intre aceştia am fost şi eu, subsemnatul. Am plâns pe locul unde Şi-a vărsat Scumpul Său Sânge pentru mine şi iertarea mea. Am plâns lângă Mormântul Lui de unde a ieşit învierea şi viaţa mea. Pentru mine şi viaţa mea, această călătorie a fost o răspântie de hotar. Sub braţele Crucii şi lângă lespedea Sfântului Mormant mi-am înnoit făgăduinţa şi hotărârea să-I slujesc Lui, să-mi pun toată viaţa în slujba Lui, să mă jertfesc pentru El şi lucrul Lui.
In slujba Lui am cercat să pun şi călătoria la Locurile Sfinte. Reîntors de la Ierusalim, m-am silit să spun şi altora ce am văzut şi ce am simţit pe acolo, ca prin aceasta să atrag sufleteşte şi pe alţii pe urmele Lui şi pe căile Lui, care duc spre Ierusalimul cel Ceresc. Din aceste însemnări a ieşit cartea aceasta. Ea s-a tipărit a doua oară; o mărturie că a pătruns în suflete.
Mulțumesc și din acest loc Scumpului meu Mântuitor pentru darul cel mare de care m-a învrednicit. Cartea aceasta iese ca o rugăciune de muțumire pentru acest dar.
Domnul să binecuvinteze cu dar de mântuire sufleteascî pe cei ce o vor citi.
Sibiu, la 1 noiembrie 1928
Preot Iosif Trifa, redactorul foii ”Lumina satelor”
Pregătirile şi plecarea
„Plecăm la Ierusalim!” – aceste dulci cuvinte mi-au înfiorat sufletul săptămâni de zile, cât au ţinut pregătirile plecării, în sfârşit, ziua mult dorită a sosit.
In ziua de 21 septembrie 1925 ne despărţim de cei re rămân acasă. E o despărţire duioasă.
Plecăm într-o călătorie lungă şi necunoscută. Insă viaţa şi inima noastră e cuprinsă şi aprinsă de dorul şi dorinţa nebiruită de a vedea Locurile Sfinte. Acest dor sfânt biruie fiorul fricii, biruie dragostea de copii, de casă, de viaţă chiar.
In după-amiaza zilei de 21 septembrie 1925, o parte din călătorii la Locurile Sfinte plecăm cu trenul din gara Sibiu, spre Ierusalim. Avem şi un vagon special de clasa a IlI-a. O parte din cărturari, împreună cu oameni din popor, ne suim în acest vagon. Pe ferestrele vagonului e lipită scrisoarea: „rezervat pentru pelerinii la Ierusalim”.
Toată lumea se uită lung la noi. Prin toate gările, vagonul nostru e obiect de privelişte. Toţi ne fericesc despre drumul în care am plecat. Pe drum însă am înţeles că foarte mulţi dintre cei înscrişi la pelerinaj au rămas acasă. Din 300 abia am plecat 160. Pe unii i-a ispitit frica de o cale aşa lungă, pe altii – pe cei mai mulţj – greutăţile cu câştigarea paşapoartelor. Puţinii câti am rămas suntem cu adevărat ca cernuţi prin sita tuturor ispitelor şi greutăţilor. Am plecat cei dintâi într-o aşa călătorie lungă şi necunoscută. Dorinţa -noastră de a vedea Locurile Sfinte pe unde a umblat şi a învăţat Mântuitorul, a biruit toate piedicile şi greutăţile.
Părintele Iosif Trifa
din volumul “Pe urmele Mântuitorului“