Pe urmele Mântuitorului – De la Ana la Caiafa

De la arhiereul Ana, Iisus e dus la Caiafa, ginerele lui Aria, care era pe acele vremuri mai-marele tuturor bisericilor din Ierusalim. Caiafa strânsese la sfat pe „arhierei şi bătrâni şi cărturari şi căutau mărturie min­cinoasă împotriva lui Iisus ca să-L omoare” (Matei 26,59). In vremile de atunci iudeii erau supuşii roma­nilor, şi ei n-aveau drept sa judece pe rumeni la moarte. Sfatul lor avea numai dreptul să asculte pe cel învinuit şi să-i facă sentinţa, dar această sentinţa trebuia apro­bată de romani. Caiafa şi sfatul iudeilor se sileau astfel să afle ceva dovezi grele împotriva Domnului. Că Iisus îi numise „făţarnici” şi „ucigaşi de prooroci” asta încă nu era o dovadă. „Multe mărturii mincinoase au adus – atunci noaptea – asupra lui Iisus, dar acelea nu se potriveau”, iar Iisus la toate întrebările şi învinuirile tăcea. Caiafa şi sfatul iudeilor începură a se teme că nu vor avea dovezi împotriva Domnului când vor ajunge înaintea lui Pilat. Atunci Caiafa arhiereul făcu o ultimă încercare. El ridică mâna dreaptă în sus spre cer în semn de jurământ şi îl întreba pe Iisus: „Te jur pe Dumnezeul Cel Viu, să ne spui nouă de eşti Tu Hristosul, Fiul lui Dumnezeu”. Mântuitorul n-a tăgăduit niciodată marea chemare ce o avea de la Tatăl, dimpo­trivă, El a vestit pe tot locul lucrarea Sa de Fiu al lui Dumnezeu. Tăcerea lui în faţa lui Caiafa ar fi însemnat că El îşi tăgăduie chemarea. Mântuitorul răspunde, zicând: „Ai spus-o tu însuţi. Dar zic vouă: de acum veţi vedea pe Fiul Omului şezând de-a dreapta lui Dumnezeu şi venind pe norii cerului”. Iisus Mântuitorul vorbea de timpul când va sta pe tronul lui Dumnezeu ca un Mare Judecător al cerului şi al pământului. Iisus Mântuitorul vorbea de timpul când această gloată din faţa Lui va sta spre judecată înaintea Sa, în ziua când El va veni pe norii cerului cu putere şi mărire multă. Când Iisus Mântuitorul, la întrebarea lui Caiafa, îşi lămuri chemarea şi starea Sa de Fiu al lui Dum­nezeu, Caiafa se aprinse de mânie; îşi sfâşie veşmântul şi, ridicând mâinile spre cer, strigă: ,,«A hulit! Ce ne mai trebuie alte mărturii? Iată, aţi auzit hula Lui. Ce vi se pare?» Iară ei răspunseră, plini de furie: «Vinovat este morţii». Atunci scuipară în faţa Lui şi cu trestie L-au bătut, iar alţii îi dau palme, zicând: «Prooroceşte-ne nouă, Hristoase, cine este cel ce Te-a bătut?»” (Matei 26,65-68).

In curtea unei mănăstiri armeneşti se vede şi azi locul unde a fost batjocorit şi bătut Mântuitorul. Se păstrează şi stâlpul de piatră de care Iisus a fost legat în timpul cât îl băteau. Cu sufletul înfiorat am înge­nuncheat pe acest loc şi, îmbrăţişând piatra sfântă, am început să plâng şi să mă rog…

Nu voi uita niciodată fiorul acestui loc. Mi se părea că aud loviturile ce le răbda Mântuitorul, mi se părea că aud trestia ce-L lovea şi aud batjocurile celor ce-L băteau. Dar şi mai mult decât acest fior m-a înfiorat gândul că Iisus Mântuitorul a răbdat această fioroasă bătaie şi hulă pentru mine, pentru păcatele mele şi pentru mântuirea mea.

O, Dulcele meu Mântuitor! Aici ai stat Tu legat de acest stâlp, ca să mă dezlegi pe mine din cumplitele lanţuri ale patimilor şi păcatelor… aici Te-ai lăsat bat­jocorit şi bătut, ca pe mine din osândă şi pierzare să mă scapi…

Şi acum să mergem mai departe pe urmele pati­milor Mântuitorului. Când L-au adus pe Mântuitorul din Grădina Ghetsimani în faţa lui Caiafa, era noapte, era noaptea din Joia cea Mare. O noapte grozavă a fost aceasta pentru Mântuitorul. Toată noaptea a f ost bătut şi batjocorit. Sfatul lui Caiafa Il osândise pe Mântui­torul la moarte şi acum toţi îl loveau fără milă şi fără cruţare ca pe unul pe Care îl aştepta moartea.

Iisus fusese judecat la moarte de sfatul lui Caiafa, dar această judecată se ţinuse noaptea, şi după legile iudeilor era oprit ase face noaptea ascultarea şi judeca­rea arestaţilor. Caiafa ţinu, deci, un sfat nou în zorii zi­lei, şi Iisus fu a doua oară înfăţişatla judecată şi osândit la moarte. Când a ieşit Mântuitorul de la această în­făţişare S-a ui­tat în ochii lui Petru care se le-pădase de El şi „aducându-şi aminte Petru de cuvintele Domnului” şi azind cântatul cocoşilor, a plâns cu amar.

Arhiereii aţâţaseră gloa­ta atât de mult împotriva Mântuitorului, încât soldaţii romani abia Il putură apăra pe Iisus de furia lor. Când se făcu ziuă, Caia­fa, arhiereii şi gloata plecară cu Mântuitorul  la Pilat.

Caiafa locuia în sudul cetăţii Ierusalimului, în ve­cinătate cu clădirea unde s-a ţinut Cina cea de Taină. Pe locul unde a fost casa lui Caiafa e azi o biserică armeană unde se păstează şi stâlpul de piatră de care a fost legat şi bătut Mântuitorul. Pilat locuia într-un palat roman, aproape de sinagoga iudeilor. De la Ca­iafa până la Pilat era o depărtare de cam 3 kilometri. De la Ana la Caiafa tot cam” atât. în lipsă de călăuză bună am umblat mult prin Ierusalim până să aflăm locul unde a fost odinioară casa lui Ana şi Caiafa. (Vezi locul acesta în harta de la pag.41. La numărul 43 e locul unde a fost casa lui Caiata).

Intr-un loc era poarta închisă, dintraltul ni s-a spus că trebuie să ne întoarcem înapoi în altă parte. Era o căldură înăbuşitoare, şi umil dintre pelerinii noştri zicea: „Iată, fraţilor, se plineşte Scriptura şi cu noi, am ajuns să umblăm de la Ana la Caiafa”. „Las’ că Domnul vrea aşa – am răspuns eu – ca să ne dăm seama cu câtă durere şi osteneală a făcut lisus această cale, legat, bătut şi batjocorit, nu ca noi, cu automobilul”.

  Părintele Iosif  Trifa
din volumul “Pe urmele Mântuitorului“