Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Pe urmele Mântuitorului – Grajdurile şi fântânile lui Solomon

Pe urmele Mântuitorului – Grajdurile şi fântânile lui Solomon

Pe urmele Mântuitorului – Grajdurile şi fântânile lui Solomon

PE URMELE MANTUITORULUI-250x250Aici, sus pe muntele Sion, unde a fost templul lui Solomon, mai sunt încă multe lucruri interesante de văzut. Se văd câteva urme şi din vestita mărir şi bogăţie a lui Solomon. Biblia spune că „împăratul Solomon a întrecut pe toţi împăraţii pământului în bogăţii şi înţelepciune… Toate vasele împăratului erau de aur curat. Nimic nu era de argint. Pe vremea lui Solomon, argintul n-avea nici o trecere” (1 Împăraţi 10,21-23). Între altele, spune Biblia, că „Solomon avea 40 de mii de iesle pentru caii de la carele lui şi 12 mii de călăreţi” (1 Împăraţi 4,26). Pentru atâta amar de cai, Solomon trebuia să aibă grajduri uriaşe. Urmele câtor­va din aceste grajduri uriaşe se văd şi se păstrează până în ziua de azi. Aceste grajduri se află săpate jos în adâncul pământului, respectiv în adâncul stâncii Sionului. De lângă locul unde e moscheea lui Omar coboară în adânc nişte scări de piatră întortocheate şi deodată se desface un loc larg, un fel de gang lung cu nesfârşite încăperi împărţite cu stâlpi uriaşi de piatră. Aici au fost vestitele grajduri ale lui Solomon. Se văd şi azi belciugurile de fier de care erau legaţi caii.

Cu prilejul vizitei împăratului Wilhelm al II-lea la Ierusalim, turcii au văruit cu var alb grajdurile, o inovaţie ridicolă ce nu se potriveşte cu vechimea lor.

O legendă spune că în apropierea acestor grajduri subpământene ar fi locuit şi dreptul Simeon. De aici s-ar fi suit zi de zi în templu, aşteptând pe Cel Făgădu­it. Aici în apropiere a fost şi templul în care bătrânul Simeon a primit în braţele sale pe Pruncul Iisus.

Grajdurile lui Solomon, fiind săpate în adâncul stâncii Sionului, au slujit ca loc de adăpost pe vremuri de bejenie. Pe timpul asedierii Ierusalimului din par­tea romanilor, aici au căutat scăpare o mulţime de evrei. Au pierit însă de foame. După arderea Ieru­salimului şi cucerirea templului, nişte ostaşi romani, intrând să bea apă în aceste subterane, aflară aici o mulţime de cadavre şi oameni intraţi în agonia morţii. De însemnat este şi faptul că Solomon trăgea apa de lipsă în acest loc pe nişte canale subpământene lungi de kilometri întregi. Sus în muntele Sionului nu este nici un izvor de apă. Într-o vale, spre Betleem, făcuse Solomon nişte fântâni uriaşe din ciment, aşe­zate între două dealuri. De aici trăgea apa de lipsă. La jumătatea drumului dintre Ierusalim şi Betleem sunt aceste fântâni. Sunt într-o vale. Valea întreagă dintr-o margine într-alta e prefăcută în trei uriaşe fântâni în care se strângea apa de rezervă. De aici apa se aducea apoi prin canale până la Ierusalim. Apa se strângea din câteva izvoare şi din apele ploilor. Cu apele din aceste fântâni se făceau şi irigaţii pentru rodirea pământului şi creşterea pomilor. Pe vremea lui Solomon câmpia aceasta era plină de arbori şi livezi frumoase. Azi e pustie. Cu rostul acestor fântâni se lăuda Solomon în Eclesiast: „Făcutu-mi-am mie scăldători de apă ca să adăp din ele dumbrăvi ce odrăslesc!” (Eclesiast 2,5-6).

Urmele acestor fântâni dăinuiesc până azi. (…) Sunt trei fântâni. Fiecare e cu câte 6 metri mai sus una decât alta. Sunt parte săpate în stâncă, parte făcute din zid puternic. Între ele e o depărtare de 49 metri. Lungimea lor e de 116, 129 şi 177  metri, lăţimea între 45-47 metri, iar adâncimea 7,12 şi 15 metri. Fiecare fântână are trepte pe care se pogora după apă în vremea când apa se împuţina. Stând pe locul unde a fost mărirea şi bogăţia lui Solomon, mă gândesc la cartea Eclesiastului din Biblie, scrisă de înţeleptul Solomon. În această carte Solomon a cântat deşertăciunea acestei lumi. Deschid Biblia şi citesc la locul unde Solomon a zis: „Deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciune… Ziditu-mi-am case, sădit-am vii, făcutu-mi-am fântâni, avut-am cirezi de  boi şi turme de oi, strâns-am aur şi argint… Apoi când m-am uitat cu băgare de seamă la toate lucrurile pe-care le făcusem cu mâinile mele şi la truda cu care le făcusem, am văzut că în toate este numai deşertăciune şi goană după vânt şi că nu este nimic trainic sub soare”… (Eclesiast 1,2 şi 4-11).                                  l[

„Deşertăciunea deşertăciunilor… toate sunt deşertăciune. Dar adu-ţi aminte de Făcătorul tău. Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om. Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată cu toate cele ascunse, fie bune, fie rele” (Eclesiast 12,8-14). Înţeleptul Solomon parcă a scris despre sine însuşi aceste înţelepciuni. A dovedit cu pilda şi păţania vieţii sale cele scrise. Din bogăţiile sale n-a mai rămas nimic. Aici la faţa locului îmi vine să întreb, să strig: Solomoane! unde îţi este aurul, argintul şi caii cu care te lăudai? Toate au pierit, toate s-au topit. A rămas însă aurul minţii tale, au rămas pildele tale din Biblie.

Părintele Iosif  Trifa
din volumul “Pe urmele Mântuitorului

error

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!