Câteva clipe zburate cu automobilul şi, iată, Ierusalimul, se iveşte în faţa noastră. Aşezat sus pe o colină, și strălucind în lumina soarelui, e aşa măreţ şi tainic cum îl închipuiam şi cum îl văzusem închipuit în icoanele despre Ierusalimul cel Ceresc.
Dăm la pagina 33 imaginea Ierusalimului, aşa cum l-am văzut la prima vedere, strălucind măreţ şi tainic în lumina soarelui. Prin aşezarea şi înfăţişarea ce o are, Ierusalimul este unic în felul lui, în toată lumea. Chiar şi numai acest lucru grăieşte şi spune că Ierusalimul nu e un oraş ca oricare altul. Aşa cum stă, sus, pe vârful unui deal de stâncă, pare şi azi o „cetate a Domnului”.
De jur-împrejurul oraşului se văd văi adânci şi dealuri înalte, stâncoase, arse de soare şi bătute de praf. Un fior te cuprinde când vezi mai întâi Ierusalimul. Se pare că toate stâncile şi dealurile din junii lui vorbesc şi predică despre marea minune şi arătare dumnezeiasca ce s-a petrecut în acest loc.
O lume nouă se deschide în faţa noastră, o lume ce te umple de fior. în zare se văd munţi şi dealuri pleşuve. Oriîncotro te-ai uita, nu vezi nici păduri, nici verdeaţă. E o lume parcă de fier şi de piatră.
Ierusalimul e aşezat pe două coline la o înălţime geografică de 800 de metri. Colina din dreapta e Muntele Sionului şi e mai înaltă cu ceva ca cea din stânga. De jur-împrejur, Ierusalimul se vede înconjurat cu ziduri din piatră. Dar şi mai taxi decât acestea sunt zidurile fireşti care îl înconjoară. De jur-împrejur, Ierusalimul e înconjurat de puternice întărituri fireşti. Spre răsărit se ridică în faţa lui Muntele Măslinilor, spre nord e Muntele Scopus, spre sud e adâncimea văii Chedron şi Hinom, spre vest este ridicătura muntelui ce duce spre Betleem. Ierusalimul stă sus pe creasta celor doua coline, fiind înconjurat dinspre răsărit, sud şi asfinţit cu adâncimea văilor Hinom şi Chedron. Numai spre nord are legătură directă cu Muntele Scopus. „Cetatea Ierusalimului” de care vorbeşte Biblia e cu adevărat o cetate. Munţii, ridicaturile şi adâncimile din jurul ei parcă sunt anume făcute să o apere. De aceea zicea psalmistul: „Cum este înconjurat Ierusalimul de munţi, aşa înconjoară Domnul pe poporul Său” (Psalm 124,2). „Israel este fără frica în locuinţa lui” (Deuteronom 33,28). „Ierusalimul va locui în linişte” (Ieremia 33,16).
Pe lângă aceasta, Ierusalimul mai are încă ceva ce înalţă sufletul. Aşezat la o înălţime de 800 de metri, din toate părţile trebuie să „te sui la Ierusalim”. De ori-încotro te-ai apropia de Ierusalim, dinspre răsărit, apus sau miazăzi, trebuie să urci munţi şi dealuri. De aceea se foloseşte în Biblie de atâtea ori vorba despre „suirea la Ierusalim”.
Adevărat că Ierusalimul stă mai jos decât înălţimile ce-l înconjoară, dar ca să poţi ajunge în Ierusalim trebuie să urci mai întâi înălţimile. Şi apoi, chiar când te-ai apropiat de Ierusalim, trebuie sa urci din nou, căci Ierusalimul e înconjurat de trei părţi cu afunzimea văilor Hinom şi Chedron. Ca să intri în Ierusalim, trebuie să urci, să te urci mereu…
Această suire a locului spre Ierusalim trezeşte în om şi o înălţare, o ridicare sufletească. Te atrage parcă ceva spre Domnul, spre înălţime, îţi vine să cânţi cu psalrnisrul: „La munti, suflete, să ne ridicăm…”
Îmi vin în minte cuvintele de la Isaia proorocul: „Veniţi să ne suim în Sion, în muntele cel sfânt al Domnului, ca să ne înveţe căile Lui şi să umblăm pe cărările Lui…” (Isaia 2,3).
Oraşul Ierusalim este o icoană a vieţii noastre sufleteşti. Viaţa noastră trebuie să fie o înălţare, o urcare neîncetată spre Ierusalimul cel ceresc, spre Ierusalimul mântuirii noastre sufleteşti.
Părintele Iosif Trifa
din volumul “Pe urmele Mântuitorului“
