Coborând cele şaisprezece trepte (care se văd în fotografia de pe pagina alăturată, sus, la stânga), iată‑ne ajunşi în peştera unde S-a născut Mântuitorul lumii. Înainte de a spune ce am simţit în locul Naşterii, pentru orientarea cititorilor, voi face mai întâi o scurtă descriere despre cum se prezintă azi acest loc sfânt. Peştera Sfântă păstrează şi azi forma ce-a avut-o odinioară. Are o formă lungăreaţă (în direcţia răsărit-apus); deasupra, boltă de stâncă în formă de cer plin cu stele. E lungă de doisprezece metri, lată de opt şi înaltă de trei metri, având cu totul o suprafaţă de patruzeci de metri pătraţi. Pereţii sunt îmbrăcaţi în marmură.
Locul unde S-a născut Mântuitorul e în forma unui semicerc şi e îmbrăcat într-o lespede de marmură fină. Pe această lespede străluceşte o stea mare de argint, pe marginea căreia e scris în latineşte: „Aici S-a născut Iisus Hristos din Fecioara Maria“ (în imaginea de mai jos acest loc sfânt se vede la stânga, unde străluceşte Steaua Naşterii. Este prezentat în detaliu pe pagina următoare). Deasupra acestui loc sfânt ard neîncetat 16 candele de aur şi de argint, iar de sus, din plafon, alte şi alte candele coboară să lumineze locul unde S‑a născut Mântuitorul lumii. Deasupra acestui loc sfânt există o masă de altar unde slujesc ortodocşii (grecii) şi armenii. O icoană mare e atârnată deasupra sfântului altar, înfăţişând Naşterea Domnului, magii cu steaua şi uciderea pruncilor. Smirnă şi tămâie ard neîncetat, şi slujbele ţin aproape întruna.
În pereţii peşterii mai sunt încă două altare. Într‑un loc e altarul unde Maica Domnului a înfăşat Pruncul Sfânt în scutece. Se vede în acest loc chipul Sfintei Iesle acoperită acum cu scutece de mătase scumpă.
În altă parte e Altarul Magilor, locul unde s-au închinat magii Pruncului Iisus, aducându-I daruri scumpe: aur, smirnă şi tămâie (acest loc se vede la dreapta).
Un fior ne cutremură toată fiinţa. Stăm pe locul unde S-a născut Mântuitorul lumii, unde s-au închinat magii şi păstorii în Noaptea cea sfântă. Stăm pe locul unde lumină mare s-a arătat în noaptea omenirii. Stăm pe locul unde Naşterea Domnului a legat iar cerul cu pământul şi pe om cu Dumnezeu. Cântăm cu toţii în cor, cu glasuri pline de înfiorare: „Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit‑a lumii lumina cunoştinţei. Că întru dânsa cei ce slujeau stelelor de la Stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui Dreptăţii, şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de Sus. Doamne, mărire Ţie!“.
Am ajuns tocmai pe vremea când în peştera sfântă se face slujba Vecerniei.
Începe slujba Vecerniei la altarul aşezat deasupra locului unde S-a născut Mântuitorul. Slujesc călugări greci, împreună cu câţiva dintre ai noştri. Slujba se face în greceşte şi româneşte. Î.P.S. Sa, Mitropolitul Nicolae, citeşte în româneşte evanghelia Naşterii Domnului. Răspunsurile le dă corul pelerinilor noştri.
Aceasta e cea dintâi slujbă ce răsună în limba noastră românească aici, la locul unde S-a născut Mântuitorul. Clipe neuitate şi pline de înălţare sufletească sunt acestea. Un neam întreg parcă a venit aici cu noi şi cântă împreună cu noi: „Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte… Îngerii cu păstorii măresc, iar magii cu Steaua călătoresc…“
Un neam întreg parcă se apleacă în faţa peşterii din Betleem în semn de rugăciune şi mulţumită pentru toate câte ne-a făcut nouă Domnul.
Ascultăm evanghelia Naşterii în genunchi. Eu stau, întâmplător, într-un colţ lângă altarul cu Ieslea Sfântă unde a fost înfăşat în scutece Pruncul Sfânt. Rămân în genunchi şi după citirea evangheliei. Simt ceva ce mă ţine în genunchi, ceva ce nu mă lasă să mă ridic. Simt o greutate sufletească, simt o mustrare sufletească ce mă mustră pentru toate ticăloşiile vieţii mele şi, mai ales, pentru toate zavistiile şi mâniile ce le-am purtat. Stând lângă Ieslea Sfântă unde a stat Pruncul Cel Sfânt îmi vine în minte copilăria mea, curăţia şi nevinovăţia vieţii mele. Ceva mă apasă, mă mustră şi mă întreabă: De ce nu mi-am păstrat inima curată? De ce mi-am pierdut nevinovăţia? Rezemat de peretele peşterii, ochii mei încep să plângă trecutul meu şi ticăloşia vieţii mele.
Dar în această clipă parcă aud de Sus glasul şi vestea îngerului: „Iată, vestesc vouă bucurie mare… că astăzi S-a născut vouă Mântuitor“… „Nu plânge, suflete, căci şi pentru tine şi păcatele tale S-a născut Mântuitor!“ Simt că mi se usucă lacrimile şi sufletul mi se umple de bucuria Acestui Mântuitor Care S-a născut aici, în peştera aceasta, pentru mine, pentru păcatele mele, pentru iertarea mea şi mântuirea mea.
Încep să mă rog:
Iisuse, Mântuitorul meu Cel bun! Cât ai umblat Tu să intri în peştera sufletului meu cea plină cu dobitoceştile patimi! Cât ai bătut la uşă, şi eu nu Te-am slobozit! Cât ai bătut, şi eu nu Te-am ascultat! Abia pe urmă, după ani de zile de aşteptare, Te-am slobozit – şi peştera sufletului meu a început să se lumineze. Încă nu s-a umplut cu totul de lumina Ta; mai este încă întuneric în ea… Intră Tu, Doamne, şi luminează-mi deplin peştera sufletului meu…
Iisuse, Mântuitorule! Tu ştii, Tu Singur ştii despre noaptea cea cumplită ce se făcuse în viaţa mea. În acea noapte plină cu fiorii pierzării s-a ivit o stea, s-a ivit steaua Ta, s-a ivit lumina Ta care m-a scăpat şi m-a adus la picioarele Tale, ca oarecând pe magii de la Răsărit. Magii Ţi-au adus daruri scumpe: aur, smirnă şi tămâie. Eu n‑am avut ce să-Ţi aduc decât lacrimile mele, înfrângerea inimii mele şi otrava ce mai este încă în mine. Primeşte‑mă, Doamne, luminează-mă şi mă ajută pe altă cale să mă întorc, ca odinioară magii. Să nu mai umblu în căile morţii, să nu mă mai întorc niciodată pe la Irod cel viclean, pe la vrăjmaşul sufletului meu.
Mă ridic şi, aplecându-mă iarăşi în genunchi, sărut cu căldură, cu dragoste şi cu lacrimi fierbinţi locul unde S-a născut Mântuitorul meu şi al tuturor păcătoşilor…
După sfârşitul slujbei, Î.P.S. Sa, Mitropolitul Nicolae, spune o frumoasă predică despre însemnătatea locului unde ne-a învrednicit Dumnezeu să ajungem.
Ne închinăm încă o dată în faţa locului unde S-a născut Mântuitorul şi apoi ieşim afară. Ca şi de la Mormântul Mântuitorului din Ierusalim am ieşit şi de aici din Peştera Naşterii cu făgăduinţa să nu mai urăsc niciodată pe nimeni în aceasta lume decât pe diavolul și păcatul. Ca şi de la Ierusalim aduc cititorilor acestei cărți şi de la Betleem cuvintele Scripturii: „Aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât şi pe Unul Născut Fiul Său L-a dut pentru noi..” (Ioan 3,16), „Iar dacă Dumnezeu ne-a iubit astfel şi noi datori suntem să ne iubim unii pe alţii” (1 loan 4,11).
După ce ieşim afară, Î.P.S. Sa, Mitropolitul Nicolae, şi o parte din pelerini trec în vizită la Mitropolitul ortodox din Betleem. Eu rămân să mai privesc încă o dată în jurul Betleemului. In toate părţile se deschide de aici o privelişte largă, până departe, departe… Se pare că toate locurile, toţi munţii şi toate dealurile se uită spre acest Betleem. Numai oamenii şi popoarele nu se uită spre el şi nu se apropie cu sufletul de el, de aceea este atâta rău şi atâta răutate în lume. Bine, pace şi linişte nu va fi în lume până când toţi oamenii şi toate popoarele nu vor îngenunchea în faţa peşterii din Betleem, ca să înţeleagă dragostea cu care ne-a iubit Dumnezeu şi să audă cu adevărat cântarea îngerească din Noaptea Sfântă: „Pe pământ pace, între oameni bunăvoire”…
Părintele Iosif Trifa
din volumul “Pe urmele Mântuitorului“
