Precum am amintit mai înainte, Biserica Sfântului Mormânt e zidită pe locul unde a fost răstignit şi îngropat Mântuitorul. Locul unde a fost Mormântul Mântuitorului e în mijlocul bisericii. Acesta e locul despre care spun evangheliile că Iosif cu Nicodim şi Mironosiţele au luat corpul lui lisus de pe cruce şi, înfăşurându-l în pânză curată, L-au pus în mormânt nou, săpat în piatră (Matei 27, 59-61). Acesta e locul unde L-au străjuit pe Iisus în noaptea învierii. Aici e locul unde un înger, ca o lumină de fulger, s-a arătat mironosiţelor şi le-a vestit învierea (Matei 28,2-3), Acest preasfânt loc ce s-a făcut izvorul vieţii şi învierii noastre e cuprins în altarul (capela) a cărui fotografie o dăm la pag.56. în această capelă se află Mormântul Mântuitorului. De jur-împrejurul capelei este loc umblător prin biserică. Ca să poţi vedea şi săruta Sfântul Mormânt trebuie să intri în capelă.
Pe dinafară capela este împodobită cu candele, sfeşnice şi fel de fel de scumpeturi şi podoabe, în fotografie se vede faţa şi intrarea capelei Sfântului Mormânt. Sfeşnice uriaşe, înalte de metri întregi şi nenumărate candele de aur şi argint, în toate culorile, ard neîncetat în faţa acestei intrări. Deasupra, la mijloc, e o icoană mare, înfăţişând învierea Mântuitorului.
Şi acum, iată, soseşte şi rândul meu să intru în altarul Sfântului Mormânt. Vino, dragă suflete cititor, vino şi intră şi tu cu mine în locul cel sfânt unde Mântuitorul S-a făcut Izvorul vieţii şi învierii noastre! Păşesc înainte cuprins de fior sufletesc. Intrând înlăuntru, observ că în această capelă se află două încăperi. Cea dintâi, în care am intrat, e ceva mai mărişoară. Încap în ea cam 10-15 persoane, în mijlocul ei e o masă rotundă de marmoră, acoperită cu scumpeturi şi lucruri sfinte. Acesta e locul unde îngerul a vestit învierea Domnului. Acesta e locul despre care spun evangheliile că „îngerul Domnului, pogorându-se din cer, prăvăli piatra şi stătu deasupra ei, şi era înfăţişarea lui ca lumina de fulger şi îmbrăcămintea albă ca zăpada. Străjerii se cutremurară de spaima lui şi căzură ca morţi. Aici a vestit îngerul învierea Domnului Mironosiţelor cuprinse de frică şi bucurie mare” (Matei 28).
In masa din mijloc e o parte din piatra pe care a prăvălit-o îngerul Domnului. E îmbrăcată în marmoră scumpă. Locul acesta se cheamă şi „Piatra îngerului”. Pe această piatră se face şi slujbă, ca pe o sfântă masă îl e altar.
Pentru o mai bună orientare a cititorilor, dăm mai jos fotografia în care se vede lăuntrul capelei Sfântului Mormânt, în faţă se vede încăperea primă unde, la mijloc, e masa cu „Piatra îngerului”. Un pelerin e tocmai în acest loc şi îşi aşteaptă intrarea la Sfântul Mormânt, în cealaltă, a doua încăpere, în fund, se vede Slântul Mormânt în faţa căruia doi pelerini tocmai îşi lac închinarea.
Mă simt cuprins «le fior sufletesc pe locul unde îngerul a vestit învierea. De „frică şi de bucurie mare” spun evangheliile că erau cuprinse Mironosiţele când îngerul Domnului le-a vestit Invierea. Aceeaşi frică şi bucurie o simt parcăși în sufletul meu. E ceva în acest loc ce te porneşte să plângi cu toate suspinurile inimii laie, dar alături de aceasta e şi ceva ce-ți şterge lacrimile, ce te mângâie şi îţi strigă: „Nu plângeţi, că Fiul a înviat”, iertarea şi viaţa din au răsărit. E ceva în acest loc ce parcă te opreşte să mergi înainte, zicându-ti: „Suflete, opreşte-te în loc, nu intra, mai stai aici afară, mai plânge şi te tânguieşte, căci şi tu L-ai răstignit şi L-ai îngropat pe Mântuitorul cu ticăloşiile tale…” însă odată cu acest cutremur de mustrare, deodată parcă se aude şi glasul Lui: „Veniti la Mine toţi cei osteniţi… veniţi cei păcătoşi., veniţi de luaţi iertare și viaţă… veniţi, căci Eu sunt învierea şi Viaţa; tot cela ce crede în Mine viu va fi, chiar dacă va fi murit…” (loan 11,25).
Şi acum, iată, stau gata de intrare în cealaltă încăpere unde e Momântul Mântuitorului. Trebuie să trecerm acolo printr-o deschizătură mică şi joasă. Poţi intra numai aplecat, înlăuntru nu încap decât trei persoane o dată. Mă aplec şi intru. Este aceasta şi o aplecare sufletească din care nu te mai poţi ridica, în clipa următoare cad doborât în genunchi lângă lespedea de marmoră în care e îmbrăcat Mormântul Mântuitomlui
E greu să spui cu vorba sau în scris ceea ce simţi sând te apropii de Momântul Mântuitorului. Oricât meşteşug ai avea şi ai pune în pana de scris, nu poţi să spui tot ceea ce simţi când ajungi în faţa Sfântului Mormânt, înainte de a intra în altarul Sfântului Mormânt, de afară plânuisem o rugăciune frumoasă pe care să o rostesc când voi ajunge înlăuntru în faţa Sfântului Mormânt, însă când am ajuns înlăuntru n-am mai putut grăi nimic, în faţa Sfântului Mormânt deodată tace şi amuţeşte tot ce e lut şi trecător în om. Pe o clipă şi graiul omului se închide. Numai inima singură vorbeşte înainte şi ochii slobod toate lacrimile.
Aplecat lângă marmora unde a fost Mormântul Mântuitorului mi se părea că a rămas afară trupul meu cel pătimaş, în lumina ce se revărsa peste mine din toate părţile, din candele şi sfeşnice de aur şi de argint ini se părea că se topeşte lutul de pe mine, mi se părea că se topeşte în mine tot ce este otravă şi patimă rea. Simţeam cum moare în mine omul cel lumesc, firea cea lumească şi rămâne numai omul cel duhovnicesc, firea cea nouă. Aplecat lângă Mormântul Mântuitorului mi se părea că s-a topit de pe mine lutul cu toate patimile lui şi încep să fiu legat cu veşnicia, cu viaţa cea de dincolo de mormânt. Ca nicăieri într-alt loc, lângă Mormântul Mântuitorului simti veşnicia, simţi trecerea de pe pământ la cer şi din moarte la viaţă. In lumina candelelor de aur, în lumina ce se revarsă printr-o deschizătură de sus, din înălţimea cerului, te simţi transportat într-o altă lume, te simti dintr-o dată iertat şi uşurat de toate ticăloşiile, de toate patimile acestei vieti. Te simţi un supraom, un om duhovnicesc, te simţi trecut de jumătate într-o altă lume, sufletească, spirituală. In faţa Sfântului Mormânt simţi cum deodată ţi se deschide toată inima şi toată fiinţa să ia lumină, aşa cum o floare se deschide dimineaţa în faţa soarelui să ia lumină şi căldură.
Iată buzele mele ating marmora în care e îmbrăcat Sfântul Mormânt Un fior sufletesc îmi cutremură toată fiinţa. Mi se pare ca şi când inima mea şi viaţa mea s-au pus în legătură cu focul, cu lumina, cu un izvor din care iese o nespus de dulce iertare, bunătate, viaţă şi lumină. Simt cum mi se umple sufletul de viaţă, de lumină, de bunătate, de iubire şi iertare, îmi vine parcă zile întregi să stau mereu aşa alipit cu buzele de acest izvor de viaţă şi lumină sufletească…
Când mi-am ridicat buzele de pe marmora sfântă, am simtit că mi se deschide şi graiul şi am început să mă rog aşa:
Iisuse, Scumpul meu Mântuitor, Iţi mulţumesc ca ai murit, Te-ai îngropat şi ai înviat pentru mine, pentru păcatele mele, pentru iertarea mea şi învierea mea la o viaţă nouă.
Iisuse, Mântuitorul meu Cel bun! Tu Singur cunoşti viața mea, Tu Singur cunoşti frământările mele şi trecutul meu, Tu Singur ştii că păcatul deschisese în faţa mea un mormânt de pieire trupească şi sufletească. Eram judecat să mor în păcatele mele, să fiu azi un mormânt acoperit cu iarba uitării. Tu m-ai scăpat, Iisuse, Mântuitorul meu Cel scump. Mormântul Tău a închis mormântul meu, moartea Ta a omorât moartea mea, învierea Ta s-a făcut viaţa mea. Viața mea e viaţa Ta şi trebuie să fie întreagă a Ta. Trăiesc prin Tine, prin darul morţii şi învierii Tale… Mă cutremur aici în faţa locului de unde a ieşit iertarea şi viaţa mea. Mă cutremur gândindu-mă că nu trăiesc încă deplin pentru Tine, numai pentru Tine şi lucrul Tău… mai este încă în mine otravă ce nu s-a topit… răul vieţii mele încă nu curge întreg spre Tine… „omul cel vechi” încă n-a murit cu totul in mine… mă aplec aici la Izvorul învierii şi vieţii, ca să iau dar de înviere deplină la o viaţă nouă, ca să se topească în lumina învierii Tale toată otrava ce mai este în mine din omul cel vechi… ca să mă fac un „om nou”, o „făptură nouă”.
Aici în lumina învierii Tale îmi deschid larg toata inima y toată fiinţa mea, ca „să iau lumină din lumina Ta, viaţă din inaţa Ta, înviere din Sfântă învierea Ta”…
Mă opresc aici cu rugăciunea mea personală. Fiecare se roagă în felul lui. In faţa Sfântului Mormânt fiecare îşi aduce şi îşi pune toată viaţa sa, tot trecutul său, toate durerile, necazurile şi păsurile lui sufleteşti. Fiecare îşi are scumpii lui, vii şi morţi, pe care îi pomeneşte şi pentru care se roagă în faţa Sfântului Mormânt.
Părintele Iosif Trifa
din volumul “Pe urmele Mântuitorului“
