Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Pe urmele Mântuitorului – Intrăm în Biserica Sfântului Mormânt…

Pe urmele Mântuitorului – Intrăm în Biserica Sfântului Mormânt…

Pe urmele Mântuitorului – Intrăm în Biserica Sfântului Mormânt…

Piatra ungerii

Şi acum, după această oprire de lămurire, să intrăm în Sfânta Biserică.                      

Ne apropiem cu frică şi cutremur de uşa Sfântului  Locaş. Toţi avem capetele aplecate şi inima noastră tremură de fiorul locului pe care păşim. Trecem printr-un mic pridvor. Deodată în faţa noastră apare un, loc îmopodobit de jur-împrejur cu sfeşnice şi lumânări uriaşe. Înlăuntru e o lespede de marmoră roşie, iar deasupra ei atârnă şi ard candele în diferite culori. Sus, în faţa, pe un perete, o icoană mare arată înfăşurarea Mântuitorului în giulgiuri curate după luarea de pe cruce. Ni se spune că aceasta e „piatra ungerii”, locul unde losif cu Nicodim şi Mironosiţele au uns cu mir pe Mântuitorul coborât de pe crucea Golgotei. Ca loviţi fără de veste, genunchii noştri se apleacă şi ochii ni se umplu de lacrimi; ne apropiem să sărutăm piatra sfântă. O, ce fior sfânt am simţit în acest loc! Aplecat pe marmora roşie buzele mele păreau că ating Sângele Mântuitorului, şi de sus din icoană părea că aud tân­guirea Preacuratei.    

Dăm la pagina 52 fotografia acestui loc sfânt.

In Biserica Sfântului Mormânt

Ne ridicăm să mergem înainte, înaintăm printr-un coridor luminat de lumina candelelor şi lumânărilor, în faţa noastră deodată, iată, se iveşte mijlocul Bisericii Sfântului Mormânt. Un spaţiu larg, rotund, înconjurat de jur-împrejur cu stâlpi uriaşi ce se pierd în înălţimi uriaşe. Deasupra, la mijloc, se ridică o cupolă la o înălțime uriaşă. Veşnicia parcă stă acolo sus, deasupra capului nostru, în mijlocul bisericii, iată, altarul Sfântu­lui Mormânt, având în faţă, la intrare, sfeşnice, lumânăer uriaşe şi candele de aur, de argint, în fel de fel de culori. De jur-împrejurul bisericii, capele, altare, uşi şi încăper tainice tăiate în zidurile de stâncă ale bisericii.

Mă uit prin biserică. Ce privelişte neuitată! Oameni din fel de fel de ţări şi neamuri se roagă, plâng, suspină şi sărută locurile sfinte. Alături de noi, româ­nii, stau arabi veniţi de prin pustiurile Arabici, negri veniţi de pe undeva din Africa, armeni veniti din Armenia etc. Pe toţi ne-a strâns aici Acelaşi Mântuitor, înfrăţirea popoarelor prin Evanghelie nicăieri nu se poate vedea aşa de minunat ca în Biserica Sfântului Mormânt.

Lângă mine stă un sătean din Bucovina, în frumosu-i port naţional. Un arab venit de undeva de departe din pustiurile Asiei se uită mai întâi cu mirare la românul nostru şi apoi se apleacă şi el în genunchi să se roage. Doi oameni veniţi din două continente, iată-i îngenuncheaţi ca nişte fraţi în Acelaşi Mântuitor. O, binecuvântată Evanghelie a lui Hristos! Binecuvântate sunt roadele tale şi binecuvântată va fi lumea, când toţi oamenii vor cunoaşte cu adevărat pe Mântuitorul şi se vor întâlni în El ca nişte fraţi adevăraţi.

Dar în Biserica din Ierusalim se întâlnesc în Mân­tuitorul nu numai oameni din ţări şi neamuri diferite, ci se întâlnesc şi diferitele confesiuni. De jur-împre-jurul Sfântului Mormânt toate confesiunile îşi au altarele şi capelele lor. In cea mai frumoasă biserică din faţa Sfântului Mormânt slujesc ortodocşii, dincolo se roagă armenii, în altă parte cântă copţii, mai încolo e capela catolicilor.

Aşa a vrut Dumnezeu ca în acest loc să se în­tâlnească toate neamurile şi toate confesiunile din lu­me, atrase de Golgota şi de Mormântul Mântuitorului. În toată vremea, zi şi noapte, acest loc răsună de slujbe, de cântări religioase, de rugăciuni, de planşete şi plân­gere. Suspinul şi graiul omenirii întregi parcă se aude neîncetat în acest loc sfânt.

Dar fiorul cel mai mare ce l-am simţit intrând mai întâi în Biserica Sfântului Mormânt nu sunt aceste lucruri văzute (le-am spus pe aceastea mai întâi, ca cititorii să-şi facă o idee despre interiorul bisericii). Fiorul cel dintâi şi cel mai mare l-am simţit în mine, în sufletul meu. Nu ştiu altii ce au simţit mai întâi când au intrat în Biserica Sfântului Mormânt (fiecare simte alctum şi altcum). Eu am simţit înainte de toate lipsa unei descărcări sufleteşti. In sufletul meu parcă aveam o greutate pe care n-o mai puteam purta; simţeam o greutate ce mă dobora în genunchi. „Să mă retrag undeva, să fiu o clipă singur”, asta era dorinţa sufle­tului meu. Mi se părea că prea repede am venit aici, uni trebuia răgaz sufletesc, îmi trebuia o descărcare a inimii. M-am retras în dosul unei columne şi, căzând în genunchi, am început să plâng…

Când m-am ridicat din această rugăciune plină de fior, pelerinii începuseră să sărute Sfântul Mormânt. Până să vină şi rândul meu, pentru orientarea citi­torilor voi da la pagina 56 o descriere a locului unde: se află Sfântul Mormânt.                               

Voi scrie amănunţit despre tot ce am văzut şi am simţit stând pe locul unde a fost odinioară Golgota şi Mormântul Mântuitorului. Voi scrie despre tot ce am văzut în Biserica Sfântului Mormânt în legătură cu Golgota, cu Patimile, moartea şi învierea Mântuitoru­lui, rămânând să vorbesc la sfârşit şi despre alte locuri ce mai sunt în Sf.Biserică.

  Părintele Iosif  Trifa
din volumul “Pe urmele Mântuitorului

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *