Pe urmele Mântuitorului – Intrăm în Ierusalim…

Şi acum să ne urmăm mai departe calea spre sfânta cetate. Automobilele coboară mai întâi cu noi jos în adâncimea unei văi, şi apoi ne ridicăm spre oraş. Iată, suntem în f aţa porţilor Ierusalimului. De jur-împrejur, Ierusalimul se vede înconjurat cu ziduri înalte de câţi­va merii. Casele n-au acoperiş (peste tot în Orient casele n-au acoperiş înalt ca la noi). Locul acoperişului îl ţine o boltitură puţin ridicată la mijloc, ca acoperişul unui cuptor de copt pâine. Acoperişurile caselor par niște uriaşe funduri de cuptoare.

Intrăm în cetate pe o poartă largă şi ne oprim în piaţa principală a oraşului. Ne dăm jos. Un fior îmi străbate sufletul, îmi vin în minte cuvintele psalmistului: „Picioarele noastre sunt în curţile tale, Ierusalime” (Psalm 121,2).

Mă înfioară gândul că picioarele mele stau pe locul pe unde a umblat Mântuitorul. Mă smeresc în inima mea şi mulţumesc Domnului de acest dar mare de care m-a învrednicit.

Din piaţă plecăm la cvartirele pe unde suntem împărţiţi. Unii rămân la un hotel, iar cei din clasa a treia tragem la o întreprindere italiană numită: „Casa Nova”. Îndată ce intrăm mai adânc în oraş dăm de for­ma cea veche a Ierusalimului. Străzile sunt înguste şi pavate cu lespezi de piatră; pe unele locuri abia merg trei oameni alături. Oriîncotro te uiţi tot, zid şi iar zid înalt, Pe aici nu sunt curţi, nici case singuratice. Toată strada e un zid. Dar spre deosebire de altele, zidurile din Ierusalim au în ele ceva sfânt; au în ele un fior sfânt ce parcă te apleacă să te rogi la fiecare zid şi să săruţi fiecare piatra.

Pe străzi, oameni ca şi la Iaffa. Mulţime de arabi se îngrămădesc în jurul nostru ca să ne vadă. Nu înţele­gem ce grăiesc, dar din felul cum se întreabă, înţe­legem că se interesează din care parte a lumii suntem. Cum între noi erau şi câţiva ţărani bucovineni, în frumosul lor port cu cojoace, suntem întâi judecaţi a fi din Rusia, ţara care a dat pe vremuri cei mai mulţi pe­lerini. Pe urmă însă, străinii au aflat că suntem din România, o ţară poate nouă pentru ei. Îndată ce ajung la locul de găzduire, eu mă apuc de meseria mea de gazetar, îmi deschid caietul de însemnări şi notez cu de-amănuntul toate cele văzute şi auzite. Mă simt veşnic urmărit de răspunderea cea mare ce o am faţă de darul de care m-a învrednicit Dumnezeu ca să văd locurile sfinte. Mă gândesc neîncetat că trebuie să răsplătesc acest dar scriind cu de-amănuntul toate cele văzute şi simţite la locurile sfinte, ca prin aceasta să aduc sufleteşte şi pe alţii pe urmele Mântuitorului.

Îmi trebuie înainte de toate o hartă a Ierasalimului. Vreau să cercetez cu de-amănuntul toate locurile din Ierusalim şi din jur, ca, la rândul său, să pot lămuri şi pe cititorii mei. Un călugăr italian de la casa noastră de odihnă mă serveşte cu o hartă a Ierusalimului.

Pentru orientarea cititorilor, înainte de a ieşi prin Ierusalim, dau şi aici în carte această hartă, tradusa pe româneşte şi întregită după observările făcute în de­cursul călătoriei.

Îndată după cazarea la locuinţele desemnate, agentia pe care o avem la Ierusalim – dl. Mavromihali – ne împarte un program al zilelor cât vom sta în Ierusalim şi jur. Programul e tipărit în româneşte cu titlul: „Programul românilor închinători” şi arată ca prim punct vizitarea Sf. Mormânt şi participarea la Vecernia cea mare a Sărbătorii Înălţarea Sf.Cruci.

Ne gătim de plecare. I.P.S. Sa, Mitropolitul Nicolaie, cu o ceată dintre pelerini, s-a dus mai întâi la Patriarhia Ortodoxă din Ierusalim. Au fost întâmpi­naţi ‘cu toată dragostea de Prea Fericitul Patriarh al Ierusalimului, Damianos, un chip de adevărat apostol, bătrân de optzeci de ani, dar plin de viaţă şi râvnă rvanghelică. S-au schimbat şi câteva scurte vorbiri.

Mitropolitul Nicolae spune, între altele, că ne-a adus la Ierusalim sufletul unui popor întreg. Alături de noi a venit – cu sufletul – poporul întreg, să se închine şi să mulţumească pentru „toate câte ne-a făcut nouă Domnul”.

Admirăm figura măreaţă a Prea Fericitului Patriarh Damianos. Este un adevărat patriarh din Biblie pe care bunul Dumnezeu l-a învrednicit cu peste optzeci do ani.

Când îl vezi întâia dată, gândul ţi se duce îndată la vremile biblice, la vremile Patriarhilor biblici. Patri­arhul Damianos pare un patriarh, un apostol rămas din acele vremuri. Ne gătim de plecare spre Biserica Sf. Mormânt. Înainte de această plecare, dăm la pagina 41 o hartă cu Ierusalimul şi locurile sfinte. Fără această hartă de orientare nu putem scrie nici despre Biserica Sf. Mormânt.

Părintele Iosif  Trifa
din volumul “Pe urmele Mântuitorului“