Şi acum, după aceste lămuriri, să ne întoarcem iarăşi la locul unde L-am lăsat pe Mântuitorul chinuind pe Cruce. Pe la al şaselea ceas – adică – la ora doisprezece – soarele îşi pierdu dintr-o dată lumina. Nu mai putea privi chinurile Domnului, întuneric mare s-a făcut peste tot Ierusalimul (Luca 23,44). O spaimă mare cuprinse multimea. Blestemurile şi batjocurile iudeilor deodată încetară. Toţi începeau a fugi care încotro, întunericul acesta ținu până la al nouălea ceas (până la trei după amiază), adică până în clipa când Mântuitorul Şi-a dat duhul.
În timpul cât a ţinut întunericul s-a petrecut o minune mare, s-a petrecut o a doua facere a lumii celei sufleteşti. Biblia ne spune că la facerea lumii, Dumnezeu „a despărţit lumina de întuneric”, însă păcatul lui Adam iarăşi a amestecat lumina cu întunericul. Când S-a coborât Iisus în lume, „întuneric mare era peste tot pământul”, întunericul păcatului şi al mortii. Prin Jertfa Sa cea sfântă Domnul Iisus a despărţit iar lumina de întuneric. Golgota este o a doua facere a lumii sufleteşti. Când s-a făcut iar lumină după întunericul ce învăluise Golgota şi Ierusalimul, era o lume nouă, o lume nouă sufletească a celor mântuiţi şi a celor care voiau să se mântuie prin Scump Sângele Domnului.
Iudeii s-au cutremurat, dar nu s-au îndreptat. Să nu fie şi cutremurul nostru aşa. Moartea Mântuitorului să fie pentru noi un cutremur de renaştere sufletească, un cutremur deschizător de morminte, un cutremur care să ne scoată din mormântul păcatelor.
Moartea pe cruce era o moarte groaznică. Cel osândit cu o astfel de moarte nu murea în grabă, ci chinuia zile întregi. Sângele din ranele cuielor în curând se închega şi înceta a mai curge. Moartea o aduceau nu atât ranele şi curgerea sângelui, cât mai ales starea nefirească în care era atârnat corpul pe cruce. Această stare oprea circulaţia sângelui, pricinuind răstignitului grozave dureri de cap şi de inimă. Pe urmă, mădularele răstignitului înţepeneau cu totul. Răstigniţii mai tari de fire nu mureau decât de foame, după zile întregi de chinuri. Aşa zicând putrezeau pe cruce. Mântuitorul era cu mult mai slăbit şi mai istovit de chinuri şi de bătăi, încât să mai poată purta pe cruce o chinuire atât de lungă. El muri după o groaznică chinuire de 6 ore.
Părintele Iosif Trifa
din volumul “Pe urmele Mântuitorului“
