Pe urmele Mântuitorului – Iisus a doua oară în faţa lui Pliat

De la Irod, ostaşii şi gloata îl aduseră iarăşi a doua oară pe lisus – cu însoţiri de strigăte, batjocuri şi lo­vituri – în faţa lui Pilat. Când îl văzu Pilat se întrista şi, chemând pe arhierei, pe boieri şi pe popor, a zis că­tre ei: „Mi-ati adus pe omul acesta ca pe cel ce răz­vrăteşte poporul. Şi iată, întrebându-L înaintea voas­tră cu de-amănuntul, n-am aflat în El nici o vină cu care îl pârâţi. Şi nici Irod nu I-a găsit nici o vină, căci mi L-a trimis înapoi, şi iată că Omul acesta n-a făcut nimic vrednic de moarte” (Luca 23,14-16).

Pilat nu ştia ce să mai facă. în aceste clipe Pilat primi o scrisoare de la şotia sa, „şi şezând Filat pe scaunul de judecată femeia lui i-a trimis acest cuvânt: «Nimic să nu-I faci Dreptului acestuia, că multe am suferit azi, în vis, pentru El»” (Mă tei 27,19). Pilat şi mai mult se tulbură şi neliniştea lui crescu şi mai tare. Pilat voia să-L scape pe Domnul, dar în şovăirea lui luă o hotărâre şi mai rea. „Iar de sărbătorile Paştilor, avea obicei dregătorul să slobozească poporului un vino­vat pe care ei îl voiau”.

„Şi aveau atunci un vinovat vestit care se numea Varava” (Matei 27,15-16), aruncat în închisoare pentru o răscoală făcută în oraş şi pentru omor (Luca 23,19). Pe acest tâlhar, Pilat îl scoase din temniţă şi, punându-l alături de lisus, întrebă gloata: „Pe care din amândoi vreţi să vă slobozesc? Pe Varava sau pe lisus, Care se zice Hristos?” (Matei 27,17). Prin această întrebare Pilat îşi pierduse toată puterea lui de judecător. El dăduse această putere în mâinile poporului înfuriat. „Arhiereii şi bătrânii poporului au înduplecat noroa­dele să ceară pe Varava, iar pe lisus sa-L omoare” (Matei 27,20). Răspuns-a deci gloata într-un glas: „Pe Varava… slobozeşte-ne nouă pe Varava” (Luca 23,18). Pilat se îngrozi de această întorsătură şi întrebă: „Dar ce voi face cu lisus, Care se numeşte Hristos?” „Răstigneşte-L, răstigneşte-L” – strigară cu totii (Matei 27,22). „La moarte cu omul acesta şi slobozeşte-ne pe Varava” (Luca 23,18). Pilat şi mai mult se îngrozi când auzi acest grozav cuvânt: răstigneşte-L. El nu crezu să ajun­gă lucrurile până aici. Pilat întrebă iar pe iudei: „Dar ce rău a făcut omul acesta?” Insă ei mai tare strigau, zicând: „Răstigneşte-L!” (Matei 27,23). „Şi le-a zis lor a treia oară Pilat: «Dar ce rău a făcut omul acesta? Nici o vină de moarte nu aflu în El…»”, iar ei au început â striga încă şi mai tare: „Să se răstignească!” (Luca 23,22-23).

Dar staţi putin, staţi, o, fără de minte iudeilor, să răspund eu în locul vostru lui Pilat ce rău a făcut Omul Acesta. Pe bolnavii voştri i-a vindecat, pe cei flămânzi i-a săturat, pe cei zdrobiţi cu inima i-a tămăduit, or­bilor le-a dat vedere şi ciungilor umblare. Omul Aces­ta a predicat iubirea, pacea şi dreptatea şi de aceea cereţi acum cu atâta înverşunare moartea Lui. Vai vouă, orbilor!

Văzând Pilat că lucrurile s-au încurcat, mai făcu o ultimă încercare să-L scape pe Domnul. El puse pe ostaşi să-L bată cumplit şi să-L umilească în faţa gloa­tei, crezând că prin aceasta ura iudeilor se va înmuia. „Atunci ostaşii, dezbrăcându-L, L-au îmbrăcat în hla­midă roşie, şi împletind cunună de spini, au pus-o pe capul Lui şi trestie I-au dat în dreapta Lui (adică în batjocură de împărat) şi îngenunchind înaintea Lui, îşi băteau joc de El, zicând: „Bucură-Te, împăratul Iudei­lor” . Şi Îl scuipau în faţă, şi-I dădeau palme şi-L băteau cu trestia peste cap. Un ostaş luă trestia ce o avea în­mâna şi izbi cu ea în cununa de spini de pe fruntea Mântuitorului. Ghimpii se înfipseră în fruntea Dom­nului, şi picături de sânge începură a curge pe sfânta Lui Faţă (imaginea de la pagina următoare arată aceas­tă grozavă privelişte).

O, ce grozavă şi sălbatică nelegiuire s-a slobozit asupra Domnului! Parcă iadul a răscolit toate urile împotriva Lui. Satana lucra acum din toate puterile lui. Satana sporea ura, şi batjocurile şi loviturile în nădejdea că Mântuitorul va pierde liniştea şi îndelung-răbdarea, Se va împotrivi, Se va răzbuna, va face vreo minune, şi prin asta s-ar zădărnici planul mân­tuirii omului. O singură împotrivire din partea Dom­nului ar fi stricat şi zădărnicit întreg planul mântuirii noastre. Dar Domnul nu Se împotrivi. El rabdă cu linişte desăvârşită toate cumplitele bătăi şi batjocuri. Ar fi putut să arunce la pământ cu un singur cuvânt pe toţi chinuitorii Săi, însă El răbda în linişte toate durerile pentru a ne dobândi nouă mântuire.

,,Şi-L scuipau în faţa, şi-I dădeau palme şi-L băteau cu trestia peste cap”…

O, Dulcele meu Mântuitor! Stau pe locul unde Tu ai suferit aceste grozave pat îmi. Parcă Te vad şi mă înfior. Faţa Ta este plină de sânge şi mâinile Tale – care au binecuvântai atâtea suflete şi au vindecat atâtea boli – sunt învineţite de strânsul cătuşelor şi de mulţimea loviturilor. O, ce pilda măreaţă şi sfântă de răbdare şi de iertare ne-ai dat nouă, că precum Tu ai făcut aşa să facem şi noi. Vai însă de răbdarea şi de iertarea noastră, căci pentru toate nimicurile noi sărim în cap unii la alţii, şi de-am avea putere am pune mereu sub picioare pe semenii noştri. Vindecă-ne, Doamne, prinrăbda-rea Ta şi prin suferinţele Tale!

Înainte de a merge mai departe pe urmele pati­milor Mântuitorului, mă voi opri puţin aici să spun ceva despre locul unde lisus Mântuitorul a stat la judecată în faţa lui Pilat, şi a fost bătut şi batjocorit. Amintirea acestui loc se păstrează la Ierusalim până în ziua de azi. Nu e departe de locul unde a fost templul iudeilor. Pe acest loc e o clădire căreia i se zice şi azi tot ca pe vremea de pe atunci: „pretoriul”. Teme­lia şi o parte din zidurile acestei clădiri sunt din vre­mea Mântuitorului. Ele sunt martore fioroaselor bătăi ce le-a îndurat Mântuitorul aici.

Aici a tinut Pilat judecata asupra Domnului şi de aici s-a început drumul Crucii. In faţa acestei clădiri pe vremea Mântuitorului era o piaţă largă aşa-numită Gabbata. Aici se afla şi palatul lui Irod. In această piaţă se stânsese gloata iudeilor şi cerea moartea Domnului. Azi însă această piaţă nu mai este. In faţa pretoriului d rămas numai strada. Restul pieţei s-a umplut de clădiri noi. în vremea de dinaintea războiului, când Palestina era stăpânită de turci, în această clădire era o cazarmă turcească. Azi e o clădire de stat. Pe locul unde a fost bătut Mântuitorul azi e o capelă numită „capela biciuirii”. Se păstrează până în ziua de azi coloana de piatră pe care s-a săpat sentinţa de moarte adusă lui lisus.

In curtea pretoriului, printr-o minune dumneze­iască s-a păstrat până în zilele noastre şi o lespede de piatră pe care se văd urmele unui fel de joc de dis­tracţie pe care-l jucau romanii (jocul aşa-numit ţintar ce se joacă şi azi). Când Îl judecau pe Mântuitorul o seama de ostaşi de rezervă, din trecere de vreme, s-au jucat pe lespezile din curte, şi urmele jocului au rămas până în ziua de azi ca un martor ce a văzut fioroasa istorie ce s-a petrecut aici.

Dăm alături fotografia acestei clădiri aşa cum e azi.

Cu sufletul înfiorat mă aplec, îngenunchez şi mă rog lângă lespedea de piatră care a văzut suferinţele Mântuitorului. Stropesc cu lacrimi fierbinţi şi sărut şi lespedea de piatră pe care stă scrisă sentinţa de moarte a Mântuitorului. Rămân îngenuncheat în rugăciune lângă această piatră. Alături de sentinţa morţii Mân­tuitorului e scrisă sentinţa vieţii şi mântuirii mele sufleteşti.

  Părintele Iosif  Trifa
din volumul “Pe urmele Mântuitorului“