Când L-au răstignit pe Mântuitorul era în preziua Paştilor evreieşti. Iudeii au intervenit la Pilat sa le dea voie să ridice pe cei răstigniţi, sau mai bine zis să-i omoare mai degrab, ca să nu li se „spurce Pastile”. Celor ce nu mureau curând pe cruce era datina să li se zdrobească picioarele, ca sa moară mai degrab. „Deci au venit ostaşii şi celui dintâi tâlhar i-au zdrobit fluierele, asemenea şi celuilalt, iar venind la Iisus, dacă au văzut că atunci murise nu I-au zdrobit fluierele, ci unul dintre ostaşi cu suliţa coasta Lui a împuns, şi îndată a ieşit sânge şi apă. Şi cel care a văzut a mărturisit şi adevărată este mărturisirea lui” (loan 19,31-35).
Cel care a împuns cu suliţa coasta Domnului a fost Longhin Sutaşul, care din acea clipă a devenit un înflăcărat mărturisitor al Domnului. Acesta a fost cel dintâi păcătos care a gustat din Jertfa Sângelui şi s-a mântuit. Milioane şi milioane de suflete avi mai gustat de atunci din jertfa aceasta care până la sfârşitul veacurilor va sta mereu deschisă ca un izvor de tămăduire, de viaţă, de mântuire. Ai gustat şi tu, suflete, din acest Izvor?
Longhin Sutaşul are azi o capelă în Biserica Sfântului Mormânt.
Părintele Iosif Trifa
din volumul “Pe urmele Mântuitorului“
