Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Pe urmele Mântuitorului – Pe locul unde S-a pogorât Duhul Sfânt peste Apostoli

Pe urmele Mântuitorului – Pe locul unde S-a pogorât Duhul Sfânt peste Apostoli

Pe urmele Mântuitorului – Pe locul unde S-a pogorât Duhul Sfânt peste Apostoli

Locul unde s -a pogorât Duhul Sfânt peste apostoli este tot acolo şi tot acelaşi unde s-a ţinut Cina cea de Taină şi unde s-a petrecut Evanghelia din Duminica Tomii. Acest loc se află în sudul Ierusalimului, afară de zidurile de azi ale cetăţii. Se vede că şi pe atunci acest loc era mai retras din vederea iudeilor şi din vuietul oraşului si poate de aceea îl alegeau apostolii pentru întâlnirile şi rugăciunile lor.

Plecăm spre acest loc. Ieşim din vuietul oraşului şi o apucăm spre sudul Ierusalimului. Mă gândesc în mi­ne: iată ce potrivire minunată! Pentru ca să mergi la locul unde s-a pogorât Duhul Sfânt, trebuie să ieşi mai întâi din vuietul și zgomotul oraşului. Pentru ca să poţi primii darul şi harul Duhului Sfânt trebuie să faci tot aşa: să te retragi mai întâi din vuietul acestei lumi, să te retragi din „moda” şi datinile acestei lumi, să te retragi în rugăciune, în cugetare despre cele sufleteşti şi să încui uşa inimii tale faţă de „duhul acestei lumi” (Efeseiti 2,2).

Calea noastră spre locul Pogorârii Duhului Sfânt este şi ea o predică pe care o pun aici spre învăţătură tuturor.

Iată-ne ajunşi în faţa locului unde S-a pogorât Duhul Sfânt. Este azi pe acest loc o biserica arabă (mohamedană), al cărei chip l-am dat când am vorbit despre locul unde s-a ţinut Cina cea de Taină. Pentru ca să putem intra înlăuntru trebuie să plătim bacşiş şi trebuie să ne tragem peste ghete nişte pantofi, căci după legea mohamedană în bisericile lor e oprit să intre cineva încălţat. Ei intră numai după ce mai întâi s-au descălţat şi şi-au spălat picioarele.

Intrăm înlăuntru şi iată-ne ajunşi în locul unde s-a pogorât Duhul Sfânt în chipul limbilor de foc peste apostoli. Este acest loc o încăpere mare şi înaltă, având câteva columne ce se prelungesc sus în nişte boltituri şi arcuri. E o încăpere goală, rece şi neîmpodobită, aşa cum sunt cele mai multe moschei (biserici) musul­mane. Dăm pe pagina următoare fotografia acestei încăperi. Tot în acestă clădire se spune că ar fi şi mormântul lui David. In fotografia clădirii se văd nişte trepte în fund. Pe această uşă intrând, arabii arată un mormânt acoperit cu mătase verde despre care se spune că e mormântul lui David.

Ceea ce te izbeşte mai întâi când ajungi la locul Po­gorârii Duhului Sfânt este faptul că acest loc de o atât de mare însemnătate creştină se află azi în mâinile şi stăpânirea necredincioşilor. E un loc străin nouă creş­tinilor şi sufletul ți se umple de mâhnire când afli acest lucru. Ai vrea să te rogi, ai vrea să cazi în genunchi şi n-ai unde. Eşti într-o casă străină, îmi vine să întreb: „Doamne, cum se poate una ca asta?… cum poti Tu suferi una ca asta?” Simt însă că această mâhnire şi indignare dintr-o dată se topeşte în sufletul meu, şi în locul ei îmi pune parcă cineva o altă gândire. „Scrie la «Lumina Satelor», – îmi şopteşte un glas tainic – că locul unde s-a pogorât Duhul Sfânt în chipul limbilor de foc nu este al creştinilor, pentru că nici praznicul Duhului Sfânt nu este şi n-a ajuns să fie praznicul creştinilor, căci dacă Duhul Sfânt ar fi praznicul creştinilor s-ar vedea în lume „roadele Duhului Sfânt: dragostea, bucuria, pacea, credinţa, blândeţea, înfrânarea” (Galateni 5,22)… scrie la «Lumina Satelor» că acest loc închipuie în chip minunat viaţa creştinătăţii. Plină de focul, de lumina şi căldura Duhului Sfânt a fost viaţa celor dintâi creştini, dar acest foc s-a stins mereu, căldura dragostei s-a răcit mereu.

Sufletul creştinilor de azi a ajuns o casă goală, rece şi străină de darul şi harul Duhului Sfânt..

Creştinătatea a pierdut locul Pogorârii Duhului Sfânt, pentru că a pierdut puterea, darul şi harul lim­bilor de foc.

Câtiva intră să vadă mormântul lui David, Eu mă reazem în dosul unui stâlp. Mâinile mi se strâng cu putere spre olaltă, ochii mi se umezesc şi inima mi se roagă suspinând:

„Duhule, Cel de viaţa dătător, vino şi Te sălăşluieşte şi în mine şi mă curăţeşte de toată otrava ce mai este în mine… Arde, Duhule Sfinte, tot ce mai este de ars în mine, ca să se cureţe de rugină aurul inimii mele şi de buruieni ogorul sufletului meu. Duhule Sfinte, Mângâietorule, Cel făgăduit nouă de Mântuitorul, rămâi de-a pururi în mine, să Te simt neîncetat ca pe «focul ce arde în oasele mele» (leremia 10,19), să Te simt ca pe ploaia şi rouă ce adapă mereu pământul inimii mele. Duhule Sfinte, îmbată-mă şi pe mine cu «beţia» cu care i-ai îmbătat aici pe apostoli în Ziua Cincizecimii… Fă-mă şi pe mine un «nebun pentru Hristos» (l Corinteni 4,10), şi mă umple ca odinioară pe apostoli, cu îndrăzneală pentru vestirea Evangheliei, cu curaj în suferinţa pentru Domnul, cu smerenie, răbdare, dragoste, înţelepciune şi mai ales cu căldura, cu focul şi puterea darului şi harului Tău. Duhule Sfinte, umple cu foc şi lumină şi sufletul celor care s-au strâns la luptă contra păcatelor în Oastea Domnului, căci fără de focul darului Tău şi fără de «sabia» Ta (Efeseni 6,17), noi nu putem face nimic…

Ieşim afară. Citesc din Noul Testament (Faptele Apostolilor cap.2) cele ce s-au întâmplat în Duminica Cincizecimii.

Citesc aci la faţa locului despre cei 3.000 care au numit pe Mântuitorul: „Ei petreceau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească şi în rugăciuni… în toate zilele erau în biserică, lăudând pe Dumnezeu… şi era una sufletul şi inima lor şi peste toţi era un mare dar” (Faptele Apostolilor 2,41-47). O, cât de mult s-a depărtat viaţa creştinilor de azi de viaţa cea plină de darurile Duhului Sfânt a creştinilor celor dintâi!

Nicăieri n-am simtit în Ierusalim o durere şi întris­tare mai mare ca aici la locul unde S-a pogorât odini­oară Duhul Sfânt în chipul limbilor de foc.

Mulţimea era împărţită în două tabere: unii ziceau că „apostolii sunt beti de must”, iar alţii „au fost stră­punşi în inima lor de Cuvântul lui Dumnezeu” (Fapte­le Apostolilor 2,13-47). Aceste tabere sunt şi azi: unii oameni – foarte putini – trăiesc în darul Duhului Sfânt, iar altii – cei multi – trăiesc în „duhul acestei lumi”.

Părintele Iosif  Trifa
din volumul “Pe urmele Mântuitorului

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!