În Biserica Sfântului Mormânt începe slujba Praznicului cu mare ceremonie. Slujeşte însuşi Patriarhul, înconjurat de doi mitropoliti, Î.P.S. Sa, Mitropolitul nostru Nicolae şi Mitropolitul Kievului, ajutaţi de încă zece episcopi şi arhimandriţi. Biserica e plină de lume. Sunt şi arabi credincioşi veniţi de prin depărtările Asiei.
O noutate pentru noi sunt şi doi arabi care ţin ordinea, îmbrăcaţi în vechiul port turcesc, încinşi cu iatagane, iar în mână au toiege de metal cu care izbesc podelele când fac loc prin mulţime. La început nu ne împăcăm deloc cu aceşti păgâni îmbrăcaţi ca pentru măcel, dar pe urmă am băgat de seamă că, din punctul de vedere al ordinei, sunt folositori (un pelerin de lângă mine şopteşte că n-ar strica şi câte un turc de aceștia prin unele biserici de ale noastre unde nu-i nici ordine).
Mai rea impresie fac poliţaii stăpânirii engleze care stau aici în biserică aşa ca pe strada, cu chipiul în cap și biciul în mână. Când îi vezi, ti-aduci aminte de evanghelia când Mântuitorul a luat biciul în mână şi a scos din biserică unele lucruri urâte.
Slujba decurge frumos. Evanghelia se citeşte în două limbi: greceşte şi arăbeşte. Începe a cânta şi corul nostru, al pelerinilor. Un diacon dintre noi rosteşte ecteniile în româneşte şi corul nostru răspunde cu ”Doamne, miluieşte-ne”. Poate că e cea dintâi cântare românească ce răsună în Biserica Sfântului Mormânt. Un alt diacon zice ecteniile în ruseşte şi corul răspunde cu „Gospodi Pomilui” („Doamne, miluieşte”). Grecii răspund cu „Kirie Eleison” („Doamne, miluieşte-ne”). Şi aşa se perindează slujba când pe româneşte, când pe greceşte, când pe ruseşte. Ni se împarte tuturor busuioc. Părintele I.Popa, din Apoldu de Jos, oferă un litru de vin adus de acasă pentru nevoile Sf.Liturghii. Sf. Liturghie se face astfel cu vin adus din ţara noastră. Pe când se apropie sfârşitul Sf. Liturghii, suntem chemaţi toţi preoţii în altar unde ne îmbrăcăm pentru scoaterea şi înălţarea Sf. Cruci. Observăm că aici sunt odăjdii din belşug, tuturor ni se dau veşminte bisericeşti, lumânări şi busuioc. Suntem acum îmbrăcati de slujbă cel puţin o sută de preoţi.
Se începe procesiunea, înainte merg cântăreţii cu sfeşnice, lumânări şi o cruce mare. Urmează Partriarhul, ţinând în mână o cruce mare de argint, în formă de toiag. Urmează mitropoliții, episcopii şi noi, preoţii, toti având în mâini lumânări aprinse, în urma noastră venea dreptcredinciosul popor, compus din greci, arabi, ruşi, români etc. În sunetul cântărilor înconjurăm de trei ori Sfântul Mormânt şi coridorul umblător ce este în jurul bisericii ortodoxe.
După a treia înconjurare ne pogorâm la locul unde s-a aflat Crucea Mântuitorului, înainte de a ne pogorî în acest loc, voi spune cum a fost aflată Crucea Mântuitorului.
După învierea Mântuitorului, iudeii, în ura lor, au aruncat crucile răstignirii într-o adâncitură de lângă stânca Golgotei. Peste ele au cărat apoi gunoaie. Mai târziu veniră şi păgânii şi mai astupară şi ei locurile sfinte, clădind peste ele temple idoleşti. Venind la putere împăratul creştin Constantin cel Mare, la anul 326, împărăteasa Elena plecă din Constantinopol la Ierusalim să afle Crucea pe care fusese răstignit Mântuitorul. Numai cu mare greutate putu afla împărăteasa Elena locurile sfinte, căci muntele Golgqta era clădit cu temple idoleşti care trebuiră dărâmate, împărăteasa însăşi stătea de faţă la lucrări şi arăta ostaşilor şi lucrătorilor unde să sape. După multă săpătură, în sfârşit, fu descoperită peştera Sfântului Mormânt, şi nu departe de acolo fură aflate şi cele trei cruci de lemn în care se păstrau încă piroanele răstignirii. Greutatea era însă acum să se afle care dintre cele trei cruci este Crucea Mântuitorului. Atunci Patriarhul din acele vremuri, Macarie, duse toate cele trei cruci şi le atinse de o femeie bolnavă. Când se atinse de ea a treia cruce, îndată se tămădui. Prin această minune se află Crucea Mântuitorului, împărăteasa Elena o îmbrăcă într-o ladă de argint făcută în formă de cruce, iar Patriarhul Macarie o aşeză în biserică cu mare prăznuire. Popor mult se strânsese cu acest prilej la biserică şi gloata năvălea să vadă şi să sărute Sf. Cruce. Atunci Patriarhul Macarie se ridică pe un loc înalt şi ridică Sf. Cruce în văzul tuturor. Poporul îngenunche în faţa ei, strigând cu glas înalt: „Doamne, miluieşte-ne”. În amintirea acestei aflări a rămas Praznicul Aflării şi Înălţării Sf. Cruci.
Împărăteasa Elena a lăsat Sf. Cruce în grija Patriarhului Macarie. Ea a dus cu sine numai o parte din Sf. Cruce şi piroanele, însă în curgerea vremilor şi a prigoanelor Sf. Cruce s-a pierdut. În muzeul Patriarhiei din Ierusalim se arată azi numai câteva firicele de lemn despre care se spune că ar fi din Crucea Mântuitorului.
Părintele Iosif Trifa
din volumul “Pe urmele Mântuitorului“