In Biblie şi Psaltire se află o mulţime de locuri care amintesc despre Sion, despre „muntele cel sfânt al Domnului”. Insă mulţi, poate cei mai multi, nu vor fi ştiind anume cum şi unde a fost Sionul. In aceste înseninări vom da pe larg şi istoria Sionului.
Ierusalimul, precum spuneam, se află clădit pe o colină cu două braţe. Colina dinspre răsărit se cheamă „Muntele Sionului”. Acest „munte” (în realitate e mai mult un deal mare decât un munte) are o istorie ce trece prin toată Biblia. Aici a fost locul unde Avraam a voit să aducă jertfă pe fiul său Isac.
„Muntele” pe care i-l arătase Dumnezeu lui Avraam ca loc de jertfă pentru fiul său, a fost pe locul unde e azi muntele Sionului din Ierusalim. In vârful muntelui Sionului se află stânca Moria. In acest loc a făcut Dumnezeu legământ cu Avraam.
Tot pe acest loc de legătură sfântă între Dumnezeu şi oameni s-a clădit mai târziu vestitul templu al lui Solomon. „Şi a început Solomon – spune Biblia – a zidi Casa Domnului în Ierusalim, în muntele Moria pe care Domnul i-l arătase lui David, tatăl său” (2 Cronici 3,1). Dumnezeu însuşi Şi-a ales acest loc. De aceea zice Psaltirea într-un loc: „Că a ales Domnul Sionul, Şi l-a ales ca locuinţă Lui… Acesta este locul Meu de odihnă, voi locui în el, căci l-am dorit” (Psalm 131,13-14).
De acest munte e legată întreaga istorie a poporului evreiesc, şi în parte şi istoria creştinătăţii. De aceea cânta psalmistul: „Bucuria întregului pământ este muntele Sionului, muntele cel sfânt al Domnului” (Psalm 47,2).
In după-amiaza zilei de 29 septembrie, o ceată mai mică de pelerini plecăm să vedem şi să cercetăm cu de-amănuntul Sionul. Vechiul Sion a fost în partea de răsărit a Ierusalimului. Era aşezat tocmai sus pe creasta „muntelui” Sion. Ziduri uriaşe stăruie şi azi pe acest loc Arabii au azi pe acest loc o biserică pompoasă (despre care vom vorbi mai târziu). Muntele Sionului cu locul din vârful lui unde a fost Sionul, templul lui Solomon, e înconjurat dinspre răsărit, miazăzi şi apus, de jur-împrejur cu adâncimea văilor Hinom şi Chedron. Suntem acum în adâncimea acestor văi. O căldură înăbuşitoare ne urmăreşte. Trecem pe cărări pline cu pietre şi pulbere. Din valea Hinom înaintăm spre valea Chedron şi, mergând în sus prin această adâncime, înconjurăm mereu muntele Sionului. Cântarea de la glasul întâi din Octoih: „înconjuraţi, popoarelor, Sionul şi-l cuprindeţi pe dânsul…” se plineşte sub ochii noştri. Nu ne pare rău de oboseala suferită. Vom putea spune tuturor că am înconjurat şi noi Sionul.
Din adâncul văilor Hinom şi Chedron ne uităm în sus spre vârful muntelui Sion. Sus pe creasta dealului, cu adevărat Sionul apare ca un loc deosebit, ca o înălţime ce leagă cerul cu pământul. Are şi azi Sionul ceva ce mişcă şi înalţă sufletul. Dăm mai jos fotografia muntelui Sion văzut de jos din adâncimea văilor Hinom şi Chedron. Faţă în faţă cu Sionul, spre răsărit se vede satul Siloam. E o îngrămădire de case de piatră aşezate în faţa muntelui Sion pe coasta muntelui Măslinilor.
Un fior sufletesc simţi privind Sionul din adâncul văii Hinom. Aici în valea Hinom ardeau gunoaiele Ierusalimului. Acest foc închipuia „gheena”, „focul cel nestins”. Aici e şi „ţarina sângelui” unde s-a îngropat Iuda. Un fior de groază simţi în acest loc. Faţă de muntele Sionului cel înalt şi măreţ, te simţi ca într-un adânc sufletesc. Te mână parcă ceva să ieşi cât mai degrab din acest loc. întunericul stă parcă în faţă cu lumina şi cerul cu iadul. Te atrage ceva spre Domnul, spre înălţime. O lacrimă se furişează în ochii mei. Mă gândesc: Doamne, cum stăteam şi eu odată în adâncul fărădelegilor. „Inima mea nu se înălţa şi ochii mei nu priveau spre cele înalte” (Psalm 130,1).
Desfac Psaltirea şi, suind spre Sion, citesc psalmii treptelor (Psalmii 120-134). Aceşti psalmi grăiesc des- i pre o suire în muntele Sionului, despre o înălţare la ; cele sufleteşti. Nicăieri n-am simţit înţelesul şi fiorul lor aşa de mult ca aici la faţa locului, suindu-mă spre muntele Sionului.
Ne vine parcă să cântăm cu psalmistul: „Dintru adâncuri am strigat către Tine, Doamne” (Psalm 129,1)… „Ridicat-am ochii mei la munţi, de unde va veni ajutorul meu” (Psalm 120,1)… „Cei ce nădăjduiesc în Domnul sunt ca muntele Sionului, care nu se clăti- ; na” (Psalm 124,1)…
Ne suim spre Sion şi sufletul nostru parcă se înalţă şi el.
Iată am ajuns în „Muntele Sionului”, unde a fost vestitul templu al lui Solomon. Acum voi scrie ceva despre istoria templului lui Solomon. Pregătirile pentru zidirea acestui templu le-a făcut tatăl lui Solomon, proorocul şi psalmistul David.
David împăratul a strâns grămezi uriaşe de material pentru Casa lui Dumnezeu. Bani a lăsat „o sută de mii de talanţi de aur, un milion de talanţi de argint şi o mulţime de aramă şi fier ce nu se poate cântări” (l Cronici 22,14).
După moartea lui David, Solomon s-a apucat de lucru cu puteri uriaşe. „Solomon – spune Biblia – a numărat 70 de mii de oameni care să transporte materialul, 80 de mii care să taie pietre din munte şi trei mii care să privegheze asupra lucrătorilor. Lemnul de cedru l-a adus din munţii Libanului, de la o depărtare de 200 kilometri. Zeci de mii de oameni au lucrat timp de 20 de ani la această „Casă a lui Dumnezeu”. Când a fost gata, a ieşit o măreţie ce n-avea asemănare în toată lumea, în Biblie la cartea l a Regilor, capitolul 6 şi la 2 Cronici capitolul 3 şi 4 se afla descris pe larg templul lui Solomon, cu toate bogăţiile şi podoabele ce le avea. între altele, spune Biblia că „era acoperit cu aur altarul, bârnele, pragurile, pereţii şi uşile”. Erau strânse în acest templu comori nepreţuite. In faţa chivotului Legii erau aşezaţi doi heruvimi săpaţi în lemn de cedru de o mărime uriaşă. Aripile lor întinse aveau o lungime de 20 de coti. Sfinţirea acestui măreţ lăcaş a tinut câteva săptămâni de zile, luând parte o mulţime uriaşă de popor strâns din toate părţile lumii. Despre uriaşa sărbătoare a sfinţirii grăieşte şi faptul că pentru ospătarea mulţimii, „împăratul Solomon a tăiat 20 de mii de boi şi 120 de mii de oi” (2 Cronici 7,5).
După moartea lui Solomon măreţul templu a trecut prin multe şi grele încercări, în mai multe rânduri a fost jefuit pentru comorile sale. L-au jefuit chiar şi unii regi iudei căzuţi în idolatrie (Ahazia, Mânase). Pe la anul 588 înainte de Hristos, evreii fură duşi în robia Babilonului. Nabucodonosor cuprinse Ierusalimul, „arse casa lui Dumnezeu, dărâma Ierusalimul, puse foc tuturor caselor şi duse în Babilon toate vasele şi comorile din casa lui Dumnezeu (2 Cronici 36,13-19). Sub regele Cir iudeii întorşi din exil căpătară iarăşi voie a rezidi templul. Acesta a fost al doilea templu. A fost ruinat şi acesta de Pompei, împăratul roman care asedie Ierusalimul, îl cuceri şi ucise 12 mii de evrei.
Părintele Iosif Trifa
din volumul “Pe urmele Mântuitorului“
2 Comments