Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Pentru că roada luminii este în orice bunătate, dreptate şi adevăr

Pentru că roada luminii este în orice bunătate, dreptate şi adevăr

Pentru că roada luminii este în orice bunătate, dreptate şi adevăr

Efeseni 5, 8-19

În vreme ce îmi căutam un gând de început comentariului la textul acesta minunat al Sfântului Pavel, mi-am adus aminte de un text al Sfântului Vasile cel Mare: „Există vreo năzuinţă mai arzătoare şi mai neostoită decât cea trezită de către Dumnezeu într-un suflet care s-a curăţit de toate patimile şi care, dintr-o astfel de adevărată stare, strigă: Sunt rănit de dragoste? Cu totul inefabile şi de negrăit sunt flăcările Frumuseţii dumnezeieşti… Această Frumuseţe este de nevăzut de ochii fizici, ea este înţeleasă doar de către suflet şi de către minte” (Migne, P. G. XXXI, 337 B-C). E primul dintre gânduri care mi-a venit după ce am recitit textul paulinic despre „roada luminii”. Poate că, prea gustând din roada întunericului – care simulează pe cea a luminii –, am uitat să o măsurăm cu Frumuseţea care salvează lumea. Priviţi în jur şi înţelegem. Trăim într-o pandemie de urât şi ură, de aer toxic în tot ce priveşte vieile noastre. Priviţi atent şi nu căutaţi să scăpaţi judecăţii de sine. Ne-am urâţit viaţa singuri. Aduceţi-vă aminte de frumuseţea adunărilor de altă dată, de dulceaţa cântării şi curăţia vieţii de familie. O curăţie care aducea în lume frumuseţea. Acum ne-am lăsat virusaţi de graba lumii spre urât. De aceea pare că Sf. Ap. Pavel ne priveşte în ochi atunci când spune: „Să nu fiţi părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă osândiţi-le pe faţă. Căci cele ce se fac acum întru ascuns de ei, ruşine este a le şi grăi. Iar tot ce este pe faţă se descoperă prin lumină” (Efeseni 5, 11-13). Nu este un îndemn să avem gură mare şi să postăm pe facebook tot ce credem noi că nu este în regulă. Ci un îndemn la rugăciune, pentru ca din lumina ei să identificăm corect adevăratul duşman al credinţei cum se strecoară ca un înger de lumină pe străzile beznei sufleteşti din jur. Vă scrie acestea un om care a gustat din plin singurătatea în faţa dezlănţuirilor oamenilor dez-educaţi în Hristos. Dinaintea celor cărora creştinismul nostru li s-a vestit a fi o mediocritate absolută, ruptă de viaţă şi retrogradă. Iar uneori comportamentul nostru a întărit părerea acestora. De unde şi îndemnul Sfântului Apostol: Deşteptă-te, cel ce dormi, şi te scoală din morţi şi te va lumina Hristos! (Efeseni 5, 14). Trezvia la care ne cheamă Apostolul este efortul de luciditate al fiecăruia din noi, unit cu harul lui Hristos, pentru a nu ne abate de la Evanghelie. Pentru a nu distruge Biserica în sfădiri inutile, în inflamări de scandalagii mediocri ori în lupte intestine viralizate prin propria noastră neputinţă.

Când vorbeşte de umblarea înţeleaptă, e sigur că Sfântul Pavel nu face aluzie la pasul măsurat prin care încercăm să ne cosmetizăm păcatele. Sfântul Ioan Gură de Aur ne aduce aminte în veac că nimic din lumea asta nu e mai frumos decât sufletul nostru (Comentariul la Evanghelia de la Matei, Omilia XXXIV). Dumnezeu Însuşi doreşte această frumuseţe a sufletului pe care să-şi sprijine cosmosul, lumea întreagă. Drama firii pe care o trăim acum vine din urâţirea sufletelor noastre, din schimonosirea chipului Slavei lui Dumnezeu pe care l-am corupt. Prin păcatele noastre, prin obsesiile noastre ieftine, mult mai ieftine decât nimicurile noastre în care ne scăldăm idealurile. Cât de departe vedea Pavel-profetul? Să reţinem un gând al său din Apostolul acesta: „Răscumpăraţi vremea, căci zilele rele sunt!” (Efeseni 5, 16). Iar vremea cum ar putea fi răscumpărată dacă nu prin pocăinţă, cea mai de preţ din mijloacele ce le avem la îndemână. De aceea vă îndemn să creşteţi o dată cu durerea ce răzbate din neputinţele noastre de acum. Pocăindu-ne, rugându-ne şi păstrându-ne în cuprinsul Liturghiei – uneori fără să fim decât ascultătorii ei –, nu avem cum să pierdem vremea de acum. Nu vă lăsaţi furaţi de frica din jur. Pentru un creştin frica de moarte este o încercare nemernică. Trăim pentru a-L vedea pe Domnul Hristos. Cu inima cât un purice, ştiindu-ne micimile sufleteşti. Uneori speriaţi. Dar nu de moarte, ci de neputinţa de a fi vii la chemarea Domnului Hristos. Pentru aceea devine fundamental să înţelegem cuvântul Sfântului Apostol Pavel: „Drept aceea, nu fiţi fără minte, ci înţelegeţi care este voia Domnului” (Efeseni 5, 17). Cum să o facem, ne întrebăm deseori. Dacă întrebăm pe Domnul, aflăm. Dacă stăm numai întrebându-ne pe noi ori grupul nostru de frăţietate, riscăm să aflăm voia lor şi a noastră. Limpezirea planului lui Dumnezeu cu noi vine numai din puterea noastră de a con-vorbi cu El. Cântându-I slava. Gustând din doxologia continuă a cerului. Nu întâmplător Biserica a aşezat acest Apostol lângă Evanghelia Bogatului căruia i-a rodit ţarina (Luca 12, 16-21). Ca o atenţionare de context. Să înţelegem că viaţa noastră nu este fără de sfârşit în limitele materiale. Să pricepem că nu moartea e duşmanul nostru, ci infinita ucidere din culpă a sufletului nostru, pe care-l ascundem sub dărâmăturile unor dorinţe incomplete. Niciodată sătule de energia noastră. Care ne poartă în robiri indecente. În lumea „darurilor cu cătuşe”, cum minunat spunea fratele Traian Dorz. Închipuirile noastre despre fericire exclud uneori exact această trezvie, această atenţie ce nu avem voie să o diminuăm cu minciuna unei stări de bine care este ruptă de Hristos. E ameţeala dată de falsitate, de vinul amăgitor al unei spiritualităţi lipsite de Adevăr şi mântuire. E băutura cea din piatră seacă din care se îmbată sufletele rănite de dorinţa de sine. Îndemnul de a ne umple de Duhul Sfânt este tâlcuit de Sfântul Ioan Gură de Aur prin aceste cuvinte, vorbind despre frumuseţea care dă nemurire sufletului în Harul lui Dumnezeu: „Cumpătarea, blândeţea, milostenia, dragostea, bunătatea frăţească, o tandreţe afectuoasă, ascultare la voia lui Dumnezeu, împlinirea poruncilor Legii Sale, credincioşia, frângerea inimii. Acestea nu sunt daruri naturale, ci ale lucrării morale. Cel ce nu are toate acestea le poate primi, iar cel care le are, dacă este lipsit de grijă, le pierde” (Către Eutropie, Omilia a II-a, II, 6-7). Tot ce înseamnă împlinire trupească piere cu trupul. Pentru noi provocarea este să cunoaştem frumuseţea cea dinlăutrul omului, Frumuseţea ce locuieşte în frumosul din om. Pentru aceea Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă la vorbirea în psalmi, în laude şi în cântări duhovniceşti. În lăudarea cea dinlăuntru a Domnului. În inimile noastre. Bolta de trup unde rodeşte Trupul şi Sângele Domnului în Liturghia continuă, cea care ţine real viaţa cea din noi.

Gândul acesta mi-a trecut prin inimă recitind textul paulinic. Vi-l dăruiesc. Încurajându-vă să daţi Domnului viaţa voastră, ca o pârgă de Bucurie şi Nădejde.

Pr. Constantin NECULA

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *