Drept rãspuns Iisus i-a zis: Pentru cã ţi-am spus cã te-am vãzut sub smochin, crezi?
Lucruri mai mari decât acestea vei vedea.
Dacã cunoaştem adevãrul trebuie sã-l mãrturisim, trecând de partea lui cu orice preţ:
Dumnezeu Cel Veşnic Prezent vede conştiinţa noastrã. Ştie cât oprim. Şi vede cât mãrturisim.
Când cunoaştem pe Hristos trebuie sã avem curajul mãrturisirii şi susţinerii Lui. Indiferent de pãrerea unei majoritãţi neştiutoare sau rãtãcitoare. Indiferent de sentinţa nedreaptã a unor judecãtori necinstiţi sau slugarnici.
La omorârea Domnului Iisus, toţi s-au arãtat a fi sau ticãloşi sau laşi.
Recunoscând cu toţii cã El este un nevinovat, L-au osândit cu toţii, fie strigând, fie tãcând.
Unii au dat sentinţa, iar ceilalţi au susţinut-o.
Unii L-au osândit cu cuvântul lor, iar alţii cu tãcerea lor.
Unii cu participarea, iar alţii cu absenţa.
Unii cu îndrãzneala, alţii cu frica.
– Pentru cã atunci când se face nedreptate, nu numai cei care o sãvârşesc direct sunt vinovaţi, ci şi acei care o vãd, dar tac.
Cãci chiar dacã nu pot împiedica sãvârşirea mârşãviei, din pricinã cã sunt puţini sau slabi, – ei tot pot arãta cel puţin, cã nu sînt de partea ticãloşiei. Pot striga împotrivã ca sã arate nelegiuirea. Şi sã vadã cã existã faţã de ea o scârbã şi o împotrivire.
Dar cei ce vãd, adesea din ruşine sau din fricã – tac.
Iar tãcerea lor e o complicitate cu tâlharul la sãvârşirea uciderii. Chiar dacã nu este o consimţire cu lucrarea, – este o acceptare cu nelucrarea. Prin neîmpotrivirea la fãrãdelegea sãvârşitã.
Dar smochinul lui Natanael încã ne mai spune multe:
– Pentru Dumnezeu nu existã viitor sau trecut. Acestea existã doar pentru noi…
Pentru El care a fãcut Timpul, de undeva de pe parcurs, pânã undeva pe acest parcurs, – nu existã decât un veşnic prezent.
Cãci El are nemurirea (1 Tim. 6, 16). Veşnicia.
Este fãrã Timp şi fãrã Moarte.
Puterea şi Înţelepciunea lui Dumnezeu sunt prezente totdeauna şi oriunde. Cum este pentru noi aerul în care ne mişcãm şi prin care trãim.
Evenimentele care au fost scrise în Sfânta Scripturã, cu mult înainte de împlinirea lor, sunt profeţii numai pentru noi.
Pentru El sunt constatãri: El având sub a Sa ştiinţã şi control toate veacurile, a poruncit ca sã fie scrise cu mult înainte, lucruri care pentru noi aveau sã se întâmple cu mult în urmã.
Pentru El acestea fiind ca şi întâmplate.
Aceasta trebuie sã fie pentru noi o dovadã de Dumnezeirea Sa şi de atotpãtrunzãtoarea Sa putere şi Înţelepciune. Ca sã-L credem şi sã-L ascultãm.
Dar sã fie şi un avertisment, mai ales pentru cei în zilele cãrora urmeazã sã se împlineascã cele spuse. Pentru ca ştiindu-le mai înainte, atunci când le va veni vremea sã se întîmple, sã şi le aducã aminte cã au fost spuse. Sã le creadã şi sã le urmeze cu deplinã încredinţare despre existenţa şi voia lui Dumnezeu (Ioan 16, 4).
În felul acesta nu numai Iuda a fost înştiinţat prin proroci, prin psalmi sau prin evenimentele Mântuitorului Iisus Hristos, cu mult mai înainte de sãvârşirea faptei sale nelegiuite, – ci şi toţi ceilalţi care au avut vreun rol în Sãptãmâna Patimilor Sale, sau în legãturã cu ele, au fost şi ei înştiinţaţi.
Scriptura a prescris aceste lucruri nu pentru cã aşa sã se întâmple. Ci pentru ca sã ştim cã oamenii având voinţa liberã şi vrãjmaşul fiind în lume – prin împlinirea lucrurilor lor, faptele aşa se vor petrece.
Dumnezeu ştiind cã se vor petrece aşa, a înştiinţat mai dinainte, pentru ca acei oameni ştiindu-le, sã se fereascã fiecare sã nu fie ei nelegiuitorii. Şi sã nu facã el nelegiuirea scrisã în profeţie.
Tot aşa a vãzut Domnul şi pe acei care vor avea o inimã primitoare a Cuvântului Sãu. Şi cã ei Îl vor crede când Îl vor auzi…
Datoritã acestui fapt, i-a rânduit mai dinainte sã fie asemenea Chipului Fiului Sãu (Rom. 8, 28).
Nu cã existã o predestinaţie, ci fiindcã având voinţa liberã omul, de bunã voia sa, va face binele ascultând. Dupã cum cei neascultãtori, tot datoritã voinţei lor libere, vor face rãul neascultând.
Altfel n-ar fi dreptate nici în pedeapsã nici în rãsplatã, care amândouã au fost date şi spuse mai dinainte…
Dar este şi o nelegiuire a şi gândi cã Dumnezeu a rânduit pe cineva la osândã mai dinainte.
Mai dinainte a ştiut Iisus… Din veşnicie. De cine ştie când, totul.
De atunci Domnul îl vãzuse şi pe Natanael, cã la vremea când va auzi, va fi fãrã vicleşug şi va crede din tot sufletul lui.
De aceea l-a şi primit Domnul cu atâta bucurie.
Iatã cum pot oamenii bucura pe Dumnezeu (Matei 25, 21).
Şi pe îngerii Lui (Luca 15, 10).
Doamne şi Dumnezeul nostru, Îţi mulţumim cã ne-ai descoperit şi nouã Adevãrul.
Te rugãm sã ne dãruieşti totdeauna curaj în apãrarea Lui, chiar dacã pentru aceasta am avea de plãtit cu jertfe şi suferinţe pe pãmântul acesta.
Cunoscând Cuvântul Tãu, ajutã-ne sã ne ferim cu groazã de rãu şi sã facem binele cu o inimã sincerã şi cu o dragoste neprefãcutã.
Cãci nu numai cã aceasta este voia Ta sfântã şi rãsplãtitã, dar aceasta fiind cinstit şi demn pentru viaţa şi conştiinţa noastrã, vom gãsi astfel fericirea adevãratã chiar şi aici pe pãmânt. Amin.
Traian Dorz, din „Hristos – Dumnezeul nostru” – Meditaţii după Evanghelia după Ioan