Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home „Pentru cei care îmi cer fotografia…“

„Pentru cei care îmi cer fotografia…“

„Pentru cei care îmi cer fotografia…“

După ziua hotărârii mele pentru Domnul, am căutat mereu să aflu tot mai multe despre lucrarea Oastei şi despre omul lui Dumnezeu din fruntea ei. Doream să ştiu, doream să-l cunosc, doream să-l văd măcar de departe. Nu după mult timp i-am scris, cerându-i fotografia.

Am primit, drept răspuns, un număr din revista «Oastea Domnului», din 26 ian. 1930, unde, deschizându-o, am aflat încadrată cu un creion roşu o pagină cu o fotografie la mijloc. Deasupra fotografiei era scris cu litere mari:

„Pentru cei care îmi cer fotografia…“

Cu ochii scăldaţi în lacrimi am citit de zece ori aceste rânduri încadrate în roşu… Şi astăzi ele îmi grăiesc atât de mult, parcă erau scrise în chip deosebit pentru mine.

„…De ani de zile mă îmblătesc unii cu rugarea să le trimit fotografia, iar alţii, cu cererea să o dau la foaie… Să mă ierte că nu le-am răspuns nimic. În lumina Evangheliei, astfel de lucruri nu valorează nimic. În lumina Evangheliei este o singură «fotografie» pe care trebuie să o privim şi să o admirăm mereu: Iisus cel Răstignit pentru noi şi mântuirea noastră. Toţi ceilalţi trebuie să stăm jos, cu feţele aplecate la picioarele Crucii Sale. Prin El suntem ceea ce suntem. Toate «meritele» noastre sunt darurile Lui…

Ce frumos a spus Apostolul Pavel acest lucru: «Departe de mine gândul de a mă lăuda cu altceva decât cu Crucea Domnului nostru Iisus Hristos (Gal. 6, 14). Nu mă voi lăuda decât întru slăbiciunile mele… căci puterea lui Hristos întru neputinţă se desăvârşeşte» (II Cor. 12, 5-10).

Aceasta-i singura laudă personală pe care o îngăduie Evanghelia; întru aceasta mă voi lăuda şi eu, spunând că sunt un vas mic şi slab pe care Domnul l-a ales spre slujba şi slujirea Lui. Eu – o fiinţă mică şi slabă – nu mă pot lăuda decât «în slăbiciunile mele», iar dacă darul şi puterea lui Dumnezeu se arată tocmai în aceste slăbiciuni, al Lui este şi Lui Singur se cuvine toată slava şi lauda. Iar cel ce se laudă, întru Domnul să se laude, că nu cel ce se laudă pe sine este ales, ci acela pe care Domnul îl laudă (II Cor. 10, 17-18).

Dând ascultare dorinţei cititorilor, iată, alături, o fotografie a mea. Ţin însă să spun că nu e gata. E încă plină de pete. Nu e gata din vina mea. Ceea ce Pictorul lucrează, eu stric şi murdăresc.

De ani de zile lucrează Scumpul meu Mântuitor – Pictorul cel Ceresc – la chipul meu cel sufletesc, ca să-i dea «chipul Celui ce l-a făcut» (Col. 3, 10). Dar, vai, eu stric mereu – prin păcatele mele – ceea ce lucrează Pictorul cel Ceresc. Portretul meu nu va fi gata până în clipa ce va cădea lutul de pe mine… «Acum purtăm chip de lut, atunci vom purta chip ceresc» (I Cor. 15, 49).

După fotografia de alături am fost de trei ori la fotograf… spunea că nu e gata. Că trebuie să mai stea în «camera cea întunecoasă».

– Cum, am întrebat eu, ce-nseamnă odaia cea întunecoasă?

– Păi, domnule părinte, mi-a răspuns fotograful, fotografiile se lucrează într-o odaie întunecoasă unde trebuie să stea câteva zile; aşa-i legea lor.

Atunci, eu mi-am zis în mine: iată, aşa se lucrează şi chipul nostru cel sufletesc. Pentru lucrarea, curăţirea şi desăvârşirea fotografiei noastre celei sufleteşti, Domnul ne cheamă în noaptea suferinţelor şi încercărilor. Pe mine, de patru ori   m-a chemat până acum în noaptea aceasta. Şi, poate că mă va mai chema. Fie! Eu sunt gata, slăvite Doamne! Fă Tu, Doamne Iisuse, tot ce ştii şi tot ce va trebui, până ce Chipul Tău cel Răstignit va lua chip în mine (Gal. 4, 19) şi se va imprima pe veci în sufletul meu.

Tatăl Ceresc ne-a hotărât să fim asemenea Chipului Fiului Său (Rom. 8, 29). Ajută-ne, Scumpul nostru Mântuitor, să putem atinge această desăvârşire…“

…Priveam cu ochii plini de lacrimi la fotografia ce nu putea ascunde cearcănele din jurul ochilor… A ochilor acestora buni care priveau undeva în veşnicie plini de o cerească şi liniştită împăcare şi unire cu Voia lui Dumnezeu.

Din clipa aceea am simţit că acest om sfânt nu va mai sta mult între noi. Cine poate vorbi aşa despre sine şi îşi poate înţelege aşa suferinţa sa, acela s-a apropiat de desăvârşire. Iar cine s-a apropiat de desăvârşire este pregătit să fie luat de pe pământ cât mai curând.

Va trebui să fac totul – mi-am zis eu, în mine, hotărându-mă – să pot ajunge să-l văd cât mai curând, înainte de a pleca…

Am pus revista, împreună cu cartea legământului meu, sub perna aşternutului în care, de seara până dimineaţa, îmi chinuiam gândul cu planurile drumului la Sibiu. Mă pregăteam ca pentru un pelerinaj la locuri sfinte, la un Ierusalim depărtat, unde jertfa nu fusese încă răstignită, dar presimţeam că va fi…

Traian Dorz,  din “Istoria unei Jertfe”, Vol. I,

error

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!