Pentru pãcatul tãu, tu singur
tu singur, trebuie sã plângi
nu poate nimeni, nimeni altul, –
tu singur inima sã-ți frângi!
Pentru pãcatul tãu, tu singur
tu singur, trebuie sã gemi,
pe-Acel ce-ți poate da iertarea
tu singur, suspinând sã-L chemi!
Pentru pãcatul tãu, tu singur
plângând sã spui cã-ți pare rãu,
tu singur, cã pe lume nu e
sã spunã nime-n locul tãu!
Tu singur numai…
și-auzi-vei
iertarea blândã-n glasul Lui
cu-o fericire negrãitã,
cum vei vedea cã-n lume nu-i!
Tu singur… cãci pe lume nu e
nici ochi sã plângã mai amar
nici duh sã simtã, ca și tine,
cum e-al iertãrii tale har.
de Traian Dorz, din ”Cântările Îndepărtate”
