Se spune că un Sfânt, atunci când ajunge în Rai, e mirat de trei lucruri: întâi, că vede acolo pe mulţi la care nu s-ar fi gândit să-i vadă. În al doilea rând, pentru că mulţi pe care îi credea ajunşi în Rai nu sunt acolo. Şi în al treilea rând, pentru că el însuşi a ajuns acolo. (după Pateric)
Găsiţi o explicaţie pentru uimirile Sfântului?
Şi pentru că auzim mereu în jurul nostru vorbindu-se despre optimism şi pesimism, permiteţi şi o istorioară mai hazile, de la care însă putem învăţa ceva:
„Un tată avea doi copii, unul pesimist şi unul optimist. În fiecare zi cel optimist era zglobiu, cel pesimist era tot timpul plouat. De Crăciun tatăl s-a hotprât să îl facă fericit pe pesimist şi nefericit pe optimist. Aşa că i-a luat pesimistului o tonă de jucării şi optimistului o grămăjoară de bălegar. Pesimistul când a văzut jucăriile a început să se plângă că acum toţi copiii la şcoală or să îl invidieze, că nu o să aibă timp să se joace cu toate etc, şi optimistul fugea râzând din cameră în cameră. Tatăl îl întreabă:
– De ce râzi copile, că ai primit o grămăjoară de bălegar?!
– Da, da` trebuie să fie şi poneiul pe aici pe undeva! ”
Mă întreb şi vă întreb : oare pesimismul sau optimismul nu depinde de fiecare dintre noi? Are cumva vreo legătuă cu faptul că suntem sau nu copii al lui Dumnezeu?
Eu cred că da. Copii lui Dumnezeu trebuie să fie mereu optimişti datorită faptului că au de partea lor o promisiune minunată a lui Dumnezeu, aceea de a fi alături de ei la tot pasul…rugăciunea în fond este sursa de putere a optimistului pentru că este dialog direct cu Dumnezeu
Cei nehotărâţi, cei care încă mai spun :”să cred!?” ,”să nu cred!? ” sunt după părerea mea pesimiştii, până nu se vor întoarce la Dumnezeu cu adevărat, până nu vor avea nădejdea mântuirii, crezând promisiunilor lui Dumnezeu, vor avea întodeauna nemulţumiri, plângându-se asemenea copilului din istorioara de mai sus.
Claudiu
