Vă prezentăm mai jos, ca un mic dar de Paşti, reportajul difuzat ieri, 14 aprilie, la Realitatea TV, despre Părintele Mihail Jar de la Mânăstirea Bănceni, Cernăuţi – Ucraina.
Sursa aici.
Slavă Domnului, în sfârşit se vorbeşte la nivel naţional de activitatea duhovnicească şi umanitară a Părintelui, o lucrare din dragostea imensă a Părintelui Mihail pentru Dumnezeu şi pentru semenii aflaţi în suferinţă, dragoste izvorâtă şi crescută în tinereţile vieţii sale prin adunările Oastei Domnului de prin satele româneşti de lângă Cernăuţi, apoi la fraţii ostaşi din România. Părintele Mihail împreună cu monahi şi copii orfani vin deseori la Adunările Oastei Domnului în România. Aici avem cîteva fotografii.
Ca o simplă constatare, este cunoscut faptul că încă de la începuturile înfiinţării mânăstirii, fraţii, maicile, copii, ostenitorii şi vizitatorii se salută între ei cu: „Slăvit să fie Domnul” (Ps. 69:5) – salutul Oastei Domnului.
În materialul de mai sus, emoţionant până dincolo de lacrimi, găsim suficiente mărturii despre Lumina Învierii şi Dragostei lui Hristos care poate (încă) să facă minuni, acolo unde ştiinţa şi raţiunea umană se opresc.
Hristos a înviat şi vizionare cu folos duhovnicesc!
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
– Poate sunteţi interesat şi de:
6 Comments