Ce păgânătate grozavă este creştinismul de azi, judecat chiar şi numai după felul cum trec creştinii de azi dintr-un an într-altul! Ce păgânătate grozavă au ajuns ziua de Anul Nou şi noaptea de Anul Nou!
Anul Nou ar trebui să fie o zi şi o noapte tainică şi plină de fior, căci omul păşeşte pragul anului şi nu ştie în ce intră: în viaţă, ori în moarte; în sănătate, ori în boală; în bucurie, ori în necaz.
În această tainică zi şi tainică noapte, omul ar trebui să mulţumească Bunului Dumnezeu pentru că a trecut un an de viaţă şi să ceară, cu lacrimi fierbinţi, un nou an de viaţă. Anul Nou ar trebui să fie un bilanţ sufletesc în care creştinul să-şi facă socoată şi cu viaţa lui cea sufletească. Dar, în loc de aceasta, creştinul de azi ţine să treacă pragul Anului Nou cu gura la butoi, cu chef şi beţie.
Cu gura la gura butoiului de băutură! – acolo îşi petrece creştinul de azi ziua şi noaptea cea tainică de Anul Nou.
Cu gura la butoi! – acolo îi trimite diavolul pe creştinii de azi în ziua şi noaptea de Anul Nou, pentru ca, tulburându-li-se mintea, oamenii [se] socoată cu viaţa lor cea sufletească.
Cu gura la butoi! – acolo îi trimite diavolul pe creştinii de azi, ca să nu poată auzi telegrama cerului: „Hotărât este omului o dată să moară, iar după moarte vine judecata” (Evrei 9, 27). „Privegheaţi şi staţi gata, că nu ştiţi ziua şi ceasul!”… (Matei 24, 42).
Ce mult a săpat diavolul, mişelul, şi aici! După judecata lumii de azi, e o ruşine să treci Anul Nou fără… să te îmbeţi.
Să treci beat dintr-un an într-altul! – ăsta e creştinismul de azi! „Să îngropi anul cel vechi” cu beţii, în loc să-ţi îngropi păcatele cu lacrimi! – asta e judecata de creştin.
Oastea Domnului s-a luat la trântă şi cu acest diavolesc obicei. Ostaşii Domnului trec pragul Anului Nou cu „petreceri” şi „beţii” duhovniceşti: cu rugăciuni, cântări, predici etc. Din noaptea de Anul Nou, ostaşii au făcut o „noapte a Domnului”.
Suflete dragă! Alătură-te şi tu [la] ceata celor care trec dintr-un an într-altul, cerând binecuvântarea Domnului peste viaţa lor. Tu… şi toată casa ta. (…)
Ce păgânătate mare este şi aceasta! La toate praznicele şi sărbătorile mari, se „aranjează” baluri şi petreceri, cu „dans până în zori”. Lumea e „invitată” la petrecere de Crăciun, de Anul Nou, de Botez etc. (…)
Oh! Ce grozav e secerişul pe care diavolul îl are cu invitaţiile lui! „Secerişul” şi culesul diavolului se găsesc pe la petrecerile de sărbători.
Dragi tineri, frăţiori şi surioare! Grijiţi! Pe voi vă caută mai ales aceste „invitaţii”. Şi pe voi vă omoară mai ales aceste „invitaţii”. Pe voi vă pescuieşte satan mai ales cu aceste „invitaţii”. Iar dacă nu mă credeţi pe mine, mergeţi pe la spitale şi sanatoriile de tuberculoşi şi veţi afla acolo tot tineri şi tinere care se ofilesc şi se topesc fiindcă au dat ascultare acestor „invitaţii”. Mergeţi pe la spitale, temniţe şi cimitire, şi veţi afla pe tot locul urmele acestor „invitaţii”… „La dans până-n zori, veniţi, fete şi feciori!” – aşa vă cheamă diavolul, şiretul. Şi, după ce l-aţi ascultat, vă trimite acasă cu sufletul şi trupul bolnave. Şi pe mulţi îi trimite chiar în mormânt.
Să luăm aminte! Şi Biblia are o „invitaţie” ce ne cheamă la un „ospăţ”, la o „petrecere”. E „invitaţia” de la Luca 14, 17, unde ne cheamă pe toţi să intrăm şi să ne petrecem cu toţii la „ospăţul” Mirelui. Adică, vedeţi, sunt în lumea asta două „invitaţii” şi doi „invitatori”. O „invitaţie” vine de la Domnul şi ea ne cheamă la „ospăţul” Lui, la „masa” Lui. Cealaltă vine de la diavolul şi ea ne cheamă la moarte şi la pieire.
Vai de cei ce ascultă chemarea lui Satan!
Părintele Iosif Trifa
(Alcoolul, duhul diavolului, Ed. O. D., Sibiu, 2001, pp. 124-126; 120-121)
