Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Piatra și Îngerul

Piatra și Îngerul

Piatra și Îngerul

Învierea a fost dintotdeauna piatra de încercare a credinţei creştine. Foarte mulţi oameni nu cred în înviere – nici chiar acum, la sfârşitul celor patruzeci de zile de bucurie pascală, ca niciodată, de altfel – şi nici nu pot să creadă aşa cum uşor cred în realitatea morţii care o precede. M-am gândit că această discrepanţă dintre credinţa în moarte şi cea în înviere e dată tocmai de piatra cea grea de peste mormântul Domnului despre care sfintele femei mironosiţe se întrebau îngrijorate în dimineaţa Învierii că cine le-o va da deoparte.

Ele credeau cu multă tărie că dincolo de piatră este trupul mort al Domnului. Cu mâinile lor L-au pregătit în grabă şi I-au aşezat trupul în mormântul cel nou al lui Iosif, ştiau asta foarte bine şi acum, că nu-L mai vedeau, credeau puternic în existenţa Lui acolo. Credeau în moartea Lui. Cum dar să creadă că El a înviat, dacă nu puteau să dea piatra la o parte şi să constate realitatea unui mormânt gol? Toţi evangheliştii relatează că, la venirea femeilor la mormânt, piatra fusese deja răsturnată.
Evanghelistul Matei precizează însă că, venind Maria Magdalena şi cealaltă Marie ca să vadă mormântul, s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului, coborând din cer şi venind, a prăvălit piatra şi şedea deasupra ei. (Mt 28, 2) Piatra a fost dată la o parte nu ca să învie Domnul – El înviase mai înainte, ieşind din mormânt fără să strice peceţile –, ci ca să vadă toată lumea că mormântul e gol acum, că Hristos a înviat.

Sunt adâncuri ale tainei mântuirii la care mintea umană nupoate pătrunde dacă nu-i este dat de sus. Partea văzută a tainei uşor o pricepem şi unii cred că asta e totul. Să ne gândim la oricare din Tainele Sfinte ale Bisericii, cum ar trebui, apropiindu-ne de ele, să aşteptăm pe altcineva, mai puternic decât noi, să dea la o parte piatra neputinţei noastre de a pătrunde lucrarea nevăzută a lor. Acel altcineva este întotdeauna un trimis de Sus, un înger al Domnului, unul care să ne uimească descoperindu-ne ceea ce nici n-am putut gândi vreodată. Dar acest înger din cer nu dă oricui piatra aceasta la o parte. Sau nu le e dat tuturor oamenilor să se folosească de harul bunătăţii Domnului.
Soldaţii care păzeau mormântul erau şi ei de faţă, dar nu li s-a dat să cunoască taina Învierii, cuprinşi fiind de un somn adânc. Ei s-au făcut ca nişte morţi, ne relatează Sfânta Scriptură (Mt 28, 4) Morţi, adică incapabili de a asculta şi înţelege că Hristos a înviat. Dar ce mare har este să fii evlavios şi grabnic spre ascultare! Femeile mironosiţe n-aveau nici ele mai multă înţelegere asupra evenimentului. Se îndreptau spre trupul mort al lui Hristos, însă cu smerenie adâncă şi cu dorinţa de a-L vedea, de aceea se şi gândeau cine le va da piatra la o parte, piatră pe care soldaţii o păzeau pecetluită, nu cumva cineva să o răstoarne. Nu ni se pare uneori şi nouă că ceea ce pricepem noi despre Hristos e totul şi nu îngăduim ca cineva să ne mai înveţe ce n-am putut pricepe cu mintea noastră? Mi se pare aici că învăţătura Sfinţilor Părinţi ai Bisericii – pe care mediile protestante n-o agreează – e tocmai această revelaţie care bucură pe însetatul după Hristos, e îngerul trimis din cer să dea la o parte piatra neputinţei noastre de a înţelege taina dinlăuntrul mormântului, lucrarea de neconceput a învierii Mântuitorului. Mironosiţele au alergat cu evlavie la Sfânta Scriptură şi doar ele au aflat mai multe despre ea din Tradiţia Sfântă a Bisericii, deşi îngerul a dat la o parte piatra neputinţei
omeneşti şi pentru mironosiţe, ca şi pentru soldaţi. Că Dumnezeu dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.
E mare lucru însă să fii viu şi atent la glasul Domnului şi netrebnic lucru, iarăşi, a fi ca un mort, nepăsător şi rece. Dar şi mai groaznic este iarăşi a împiedica răsturnarea acestei pietre, adică a sta împotriva puterii lui Dumnezeu. A păzi cu străşnicie Biblia, ferind-o de tălmăcirile Tradiţiei, a Părinţilor.

Cine are urechi de auzit, să audă!

Preot Petru RONCEA
în săptămânalul duhovnicesc ”Iisus Biruitorul”
Anul XXV, nr. 21 (945) 19-25 MAI 2014

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *