Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home PIEDICI ŞI PĂCATE

PIEDICI ŞI PĂCATE

PIEDICI ŞI PĂCATE

În viaţa morală, mai ales în ultima vreme şi pe măsură ce ne apropiem de sfârşit, se văd mari decăderi. Nu rareori îţi este dat să auzi vorbe murdare rostite fără sfială, să vezi săvârşindu-se lucruri ruşinoase până şi din partea copiilor ce cu ani în urmă, la vârsta lor, nu se cunoşteau asemenea fapte păcătoase.

Absenţa lui Dumnezeu din viaţa socială duce la moarte. Popoarele care nu-L cunosc pe Dumnezeu şi Îl alungă din hotarele lor se duc la pieire. Cine nu cunoaşte pe Dumnezeu şi nu-L are aceluia îi lipseşte ruşinea şi săvârşeşte păcatul. Cine nu se teme de Dumnezeu nici de oameni nu se ruşinează. Să dăm la o parte piedicile şi păcatul ce lesne ne înfăşoară şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea ce ne stă înainte (cf. Evr 12, 1). Dar ce punem în loc? Cu ce ne vom ocupa ca să progresăm în bine? Lepădând orice povară a păcatului care grabnic ne împresoară, să alergăm cu stăruinţă în lupta ce ne stă înainte. Cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus, Începătorul şi Plinitorul credinţei, Care, pentru bucuria pusă înainte-I a suferit Crucea, n-a ţinut seama de ocara ei şi a şezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu (cf. Evr 12, 1-2).

Piedicile care stau împotriva legilor morale dumnezeieşti, în calea poruncilor divine, care ne despart de viaţa virtuoasă, creştinească, de munca cinstită şi răsplata fericită sunt păcatul care împovărează sufletul şi îl robesc. Păcatele sunt rodul poftelor neînfrânate, al ispitelor necontrolate devenite plăceri, apoi patimi, dorinţe stricăcioase şi mincinoase.

Vorbeam odată cu un intelectual despre Domnul Iisus Hristos, Dumnezeu în Istoria omenirii. Totul a decurs bine până la morala creştină. Ajuns aici, m-a oprit din vorbire. Dar aceasta este partea cea mai frumoasă – am încercat să-i explic – când răspundem plinătăţii dragostei Lui cu dragostea noastră şi se formează un tot desăvârşit în El. El, ca Dumnezeu şi Creator, Şi-a dovedit iubirea cu prisosinţă, jertfindu-Se de bunăvoie pentru noi şi pentru a noastră mân-tuire; dar noi cum întâmpinăm această minunată mântuire? Ce facem pentru El şi pentru a noastră mântuire? Păcate? Împotrivindu-ne voii Sale care este sfinţirea noastră? El ne vrea sfinţi. Integrarea omenirii în viaţa morală a Domnului Iisus prin Cuvânt şi Har Divin este Viaţa Veşnică. În Împărăţia lui Dumnezeu, în care Domnul Împărăţiei vrea să ne cuprindă şi pe noi, oamenii, domneşte neprihănirea, pacea şi bucuria în Duhul Sfânt. Pentru această dulce realizare, de trebuinţă este ca darurile Crucii, câştigate de Domnul şi Mântuitorul nostru prin Jertfă, Moarte şi Înviere să treacă asupra fiecărui om. Şi numai aşa făcând, va fi posibilă biruinţa deplină asupra diavolului, a ispitelor şi poftelor lui. Căci despărţiţi de El, lipsiţi de ajutor divin, fără dragostea fermă de a-I sluji, rămaşi în afara darurilor binefăcătoare, rămânem în moarte, despărţiţi de Hristos şi de slava Lui cea veşnică. Şi, astfel, în loc să fim ai Domnului Hristos, să ne bucurăm de părtăşia Sfinţilor în lumină, ne întunecăm şi ne depărtăm, mergând spre marele întuneric al iadului, unde va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.

Cea dintâi acţiune divină în viaţa unui păcătos este eliberarea din robia patimilor. O, dacă aţi cunoaşte ce înseamnă pentru un întemniţat ziua eliberării! Un vis împlinit, o dorinţă arzătoare satisfăcută: Este liber, se poate reîntoarce acasă, în sânul familiei, să-şi continue viaţa dorită… Lanţurile au căzut, paza s-a îndepărtat, uşile larg deschise îl îndeamnă spre libertate. Eliberarea păcătosului din robia păcatului cu nimic nu e mai prejos. După ce a fost spălat în Sângele Mielului, se reîntoarce acasă iubitor, înălţându-se spre culmile sfinţeniei şi ale desăvârşirii, pe care le dă neprihănirea în Hristos Iisus Domnul nostru. Virtutea este puterea în care mintea gândeşte, gura vorbeşte, se roagă şi cântă; întreaga fiinţă înfăptuieşte numai ce este bine şi plăcut lui Dumnezeu şi oamenilor evlavioşi. Prin virtute, Domnul revarsă puteri mântuitoare spre voinţă şi înfăptuire, spre mărturisirea Adevărului, spre trăirea vieţii morale în Hristos, potrivit cu Legea şi poruncile lui Dumnezeu. Într-un cuvânt, virtutea este puterea voinţei, a gândirii şi a înfăptuirii pentru ceea ce este bine şi plăcut lui Dumnezeu, în ascultarea şi împlinirea voii lui Dumnezeu.

Păcatul este contrariul. Păcatul este împotrivirea. Păcatul este călcarea flagrantă a legii morale, a voinţei şi a poruncilor divine. Păcatul este trăirea vieţii lipsită de harul lui Dum-nezeu, Singurul Care face viaţa fericită. Păcatul este trăirea unei vieţi imorale, în voia poftelor, a patimilor şi plăcerilor vinovate. Păcătosul este viciat, robit şi dus de răutăţi, târât spre negura iadului.

Cea mai mare piedică în calea mântuirii este păcatul şi cea mai întunecoasă este robia lui. Eliberarea este începutul fericirii. Numai cel eliberat de patimi şi păcate, cel nestăpânit de ele se poate declara fericit; căci piatra de temelie pe care se clădeşte viaţa creştină este libertatea morală, adică neatârnarea de nici un păcat. Neatârnarea de nici un păcat este temeiul înnoirii. Pe acest fundal se clădeşte omul cel nou, curat şi sfânt, care ascultă şi împlineşte voia lui Dumnezeu. În astfel de mediu prielnic, Duhul Domnului face lăcaş; şi unde se află Duhul Domnului acolo e şi slobozenie (cf. II Cor 3, 17). Duhul Sfânt îndrumă spre Hristos şi ne cheamă „să ne trezim din somnul păcatelor, să lepădăm lucrările întunericului, să ne îmbrăcăm în armele luminii” (Rom 13, 11-14), ca să avem putere pentru a ne exprima şi a umbla liberi la lumina Adevărului.

Grăiţi cuvântul Domnului / Cornel Rusu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2011

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *