Isaia 57, 1
Nu există o mai mare binefacere pentru lume decât neprihănirea. Şi nici un mai mare binefăcător pentru oameni decât un om neprihănit.
Dar ce puţin îi pasă lumii de ea! Şi ce puţin le pasă oamenilor de el! Numai când neprihănirea piere cu totul, atunci se vede ce a fost ea pentru lume.
Când lumea, fără neprihănire, ajunge plină de spurcăciune, de nedreptate, de hoţie, de necinste, de desfrânare, de silnicie şi de ucidere, abia atunci se vede ce a însemnat neprihănirea, când era, frânând răul şi oprind nimicirea. Dar cui nu i-a păsat de ea când pierea în zadar îi va mai păsa când ea a pierit!
Când un om neprihănit mai este încă undeva – el este ca o sare acolo, împiedicând întinderea stricăciunii. Şi ca o lumină, împrăştiind întunericul.
Dar multora le este şi ca un ghimpe în ochi şi ca un ţepuş în coastă. Prezenţa lui le aduce mereu aminte celor din jurul său de Dumnezeu şi de Cuvintele Lui sfinte. Vederea lui le împiedică lor lucrarea stricăciunii. Şi puterea de peste el îi îndeamnă spre mântuire, dar oamenii lumii acesteia nu iubesc neprihănirea.
Însă, când piere omul lui Dumnezeu, la prea puţini le pasă cu adevărat. Prea puţini îşi dau cu adevărat seama de pierderea cea mare pe care o lasă în urma sa.
Prea puţini îşi dau seama că omul cel neprihănit lasă la moartea lui un gol mult mai mare decât locul pe care îl ocupa când era în viaţă.
Fiindcă un om neprihănit are adesea pentru o cetate şi chiar pentru un popor întreg un mare preţ de viaţă sau de moarte.
Iată Lot, pentru Sodoma şi pentru toate cetăţile din jurul ei (II Petru 2, 4-10). Sau Noe, pentru toată lumea lui.
De aceea, voi, toţi care aveţi o răspundere pentru o cetate, pentru un popor, pentru omenire, luaţi seama şi să vă pese de neprihănire, ocrotind-o până nu piere dintre oameni. Şi de cei neprihăniţi până nu vor pieri de tot. Căci în zadar vă va părea rău prea târziu. Pedeapsa cumplită va veni, dar nu numai peste voi, ci peste toţi.
Dumnezeul nostru, Cel plin de milă şi de bunătate, ai milă de noi şi nu lăsa să piară neprihănirea din hotarele noastre. Nici oamenii neprihăniţi din cetăţile noastre.
Ci trezeşte-le mintea sănătoasă acelora cărora trebuie să le pese de acestea până sunt, ca nu cumva pierderea lor să o plătim cu un preţ prea amar noi toţi şi copiii noştri. Amin.
Traian Dorz
