Şi le-a spus pilda aceasta: Cineva avea un smochin sădit în via sa şi a venit să caute rod în el, dar n-a găsit.
Şi a zis către vier: Iată, trei ani sunt de când vin şi caut rod în smochinul acesta şi nu găsesc. Taie-l; de ce să ocupe locul în zadar?
Iar el, răspunzând, a zis: Doamne, lasă-l şi anul acesta, până ce îl voi săpa împrejur şi voi pune gunoi.
Poate va face rod în viitor, iar de nu, îl vei tăia (Lc 13, 6-9).
În multe locuri din Evanghelie a asemănat Iisus viaţa omului cu viaţa unui pom, şi omul având chemarea să rodească fapte bune. „Nu poate pomul bun să facă roade rele, nici pomul rău să facă roade bune“. „După roadele lor îi veţi cunoaşte. Au doară culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini?“ (Mt 7, 16).
Scripturile amintesc despre trei feluri de „pomi răi“, despre trei clase de oameni care n-aduc roadă de fapte bune. Unii sunt pomul cel sălbatic de la Ieremia 17, 6. Aceştia sunt „pomii cei tomnatici, fără de rod, de două ori uscaţi şi dezrădăcinaţi“ (Iuda 1, 12). Pe aceştia îi aşteaptă securea morţii să-i taie şi în focul pieirii să-i arunce.
Alţii sunt în chipul unui smochin care arăta de departe frunze frumoase, dar când s-a apropiat de el Mântuitorul „să ia smochine, n-a aflat decât frunze“ (Mc 11, 13). Şi pilda aceasta vorbeşte despre un smochin altoit şi îngrijit care nu dădea roadă.
Abia în rândul din urmă sunt pomii cei buni despre care zice psalmistul că sunt răsădiţi lângă izvoarele apelor şi‑şi vor da rodul la vremea lor (Ps 1, 2-3). Aceştia sunt oamenii cei roditori de fapte bune.
Pildele cu pomii seamănă cu pilda seminţei de grâu care a căzut în trei feluri de pământ rău şi numai într-unul bun.
În clasele celor trei feluri de pomi este şi viaţa cea sufletească a oamenilor. În prima clasă – pomii cei uscaţi – sunt cei ce stăruie în păcate şi fărădelegi… Sunt cei uscaţi cu totul de vânturile şi furtunile fărădelegilor.
În clasa a doua – smochinul cu frunze frumoase – sunt creştinii care ţin datinile, ţin posturile, îşi fac seara şi dimineaţa rugăciunile, se duc şi la biserică, dar, de cauţi mai de-aproape în viaţa lor, nu afli roadele faptelor bune. De departe se văd frunze frumoase în viaţa multor creştini, dar, când dai în lături aceste frunze, nu se vede rod. Sunt evlavioşi la înfăţişare, dar în traiul lor sunt răi, îndărătnici, egoişti, zgârciţi, certăreţi etc. Ceea ce se cheamă azi creştinism este mai mult un frunziş verde şi frumos la înfăţişare, însă, când te apropii de el, vezi că n-are roadă.
În clasa a treia sunt cei din pilda cu smochinul care era altoit şi îngrijit şi totuşi roadă nu făcea. În chipul acestui smochin suntem noi, mulţimea cea mare a creştinilor cărora „stăpânul grădinii” – Tatăl Ceresc – ne-a dat scumpe daruri sufleteşti: botezul, credinţa, rugăciunea, darurile Duhului Sfânt etc., să rodim cu ajutorul lor. Însă smochinul vieţii noastre n-arată roadă.
De ce nu face rodă pomul vieţii noastre? Pentru că rădăcinile lui nu sunt adâncite în pământul cel cu suc de viaţă şi de putere creştinească dătător. Trăim o viaţă de suprafaţă, o viaţă neadâncită în Evanghelia Mântuitorului şi în Jertfa Lui cea sfântă, de aceea pomul vieţii noastre n-are putere de rodire. Pomul vieţii noastre nu este altoit în Iisus Mântuitorul, în viaţa cea nouă, în „naşterea cea din nou“, despre care spunea El (In 3, 1-13); iar fără această altoire, fără această renaştere, pomul vieţii noastre nu poate rodi.
Pe smochinul din pilda aceasta, stăpânul grădinii a voit să-l taie, dar grădinarul a mijlocit pentru el, zicând: Doamne, lasă-l pe el şi într-acest an, până îl voi săpa împrejur şi voi pune gunoi…
Şi viaţa noastră e un astfel de smochin neroditor pe care Dumnezeu îl ameninţă cu tăierea. Avem însă şi noi un „grădinar” milostiv, care mijloceşte pentru pomul vieţii noastre, să nu fie tăiat până va mai încerca El să-i dea putere de rodire. Acest „grădinar” milostiv e Mântuitorul vieţii noastre. Îi este milă de noi… Opreşte securea morţii şi se roagă pentru noi Tatălui Ceresc, zicând: „Tată şi Doamne, mai îngăduie pomul acestui om… Mai lasă să-l ud cu sângele Meu… Mai lasă să-l ud cu dragostea Mea… Mai lasă să sap şanţ mai adânc în jurul lui, în care să se strângă mai multă credinţă”.
Fără ajutorul acestui grădinar bun şi milostiv, pomul vieţii noastre nu poate rodi. Pe El să-L chemăm, zicând: Vino, bunule Doamne, căci pomul vieţii noaste se usucă, omizile îl rod şi vânturile îl răstoarnă. Când Îl chemăm cu adevărat, El vine, El altoieşte, El taie, retează, El îngrădeşte, El sapă, El leagă şi udă. O, cum se schimbă pomul vieţii noastre şi cum se umple de roade când Îl chemăm şi Îl primim cu adevărat pe Mântuitorul! Roadă numai cu darul şi ajutorul lui Dumnezeu putem face. Până la sfârşitul vieţii noastre, El să fie Stăpânul şi Îngrijitorul pomului vieţii noastre.
De când eram copil, mi-aduc aminte de un altoi care se prinsese, dar, pe dedesubt au dat iar vlăstarele cele vechi şi, nemaiumblând nimeni să le cureţe, altoiul s-a întors iarăşi cu totul la firea cea sălbatică şi a crescut un pom sălbatic. Aşa e şi viaţa celor mai mulţi creştini: e altoită în Domnul cu botezul ce li s-a dat pe când erau copii, dar pe dedesubt au crescut iar vlăstarele firii celei vechi şi au înăbuşit pe omul cel născut de nou. Asta vine de acolo că omul nu se apropie, nu primeşte şi nu rămâne mai departe lângă marele „grădinar“, care singurul ne poate da dar şi putere să ne păstrăm şi să ne apărăm altoirea cea duhovnicească.
Smochinul din pildă închipuie o viaţă pierdută în zadar, închipuie sfârşitul omului care a trăit fără Dumnezeu şi a murit fără roadele faptelor bune. Eu te întreb, iubite cititorule, în ce stare se află pomul vieţii tale? E gata pomul vieţii tale pentru ziua roadelor, pentru ziua când Domnul va trimite slugile Sale să culeagă rodul din pomul vieţii tale? (Mt 21, 34). Ca mâine Domnul va veni să scuture roadele (Is 27, 12). Oare va afla roade în pomul vieţii tale, ori numai frunze goale?
Domnul, din pildă, S-a mâniat că, după trei ani de aşteptare, nu-i rodise smochinul şi a poruncit grădinarului să-l taie. Dumnezeu aşteaptă treizeci, patruzeci, şaizeci de ani, aşteaptă o viaţă întreagă să facă rod pomul vieţii noastre şi de cele mai multe ori nimic nu află în el, decât frunze goale.
„Orice pom care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc”, zice Evanghelia (Mt 7, 19). Ce ştii? Poate că securea morţii stă gata să taie pomul vieţii tale. „Iată, securea stă la rădăcina pomilor” (Mt 3, 10). „Faceţi dar roadă vrednică de pocăinţă” (Mt 3, 8).
Rugăciune
O, preabunul meu Mântuitor! Mulţumescu-Ţi că pe mine, un pădureţ sălbatic, m-ai scos din pădurea pieirii sufleteşti şi m-ai altoit în grădina vieţii. Dar, Te rog, bunule Doamne, rămâi lângă mine şi grijeşte de pomul vieţii mele până la sfârşit, căci din tulpina cea sălbatică – din firea cea veche – răsar mereu vlăstare; vânturile ispitelor sunt grele şi omizile patimilor sunt multe. Apără-mă cu darul Tău, leagă-mă şi mă întăreşte cu Crucea şi Jertfa Ta; taie şi curăţă cu cuţitul suferinţelor unde vei afla de bine, ca tot mai multă roadă să pot aduce.
Preot Iosif Trifa, din ”Din pildele Mântuitorului”
– Ed. a 5-a. – Sibiu: Oastea Domnului, 2000
