Rugăciunea mea, Stăpâne, în târziul miez de noapte,
către Tine se ridică, plânsă-n lacrime şi-n şoapte.

Pleacă-Ţi milostiv urechea şi suspinul meu ascultă:
– nu mai pot plăti, Stăpâne, datoria mea cea multă.

Apăsat de-a ei povară, rugăciunea mi se curmă;
mai îngăduie-mă, Doamne, şi plăti-voi tot pe urmă!

De pe Crucea Ta, Iisuse, glasul Tău coboară-n vale:
„Fiule, iertată-i toată datoria vinei Tale”…

O, Tu mi-ai iertat, Iisuse, datoria mea cea mare
când, pe Golgota, viaţa Tu Ţi-ai dat răscumpărare.

Peste toată datoria sufletului care plânge,
Tu ai scris atunci: „IERTARE” cu sudoare şi cu sânge.

Însă sluga păcătoasă care plânge-acum fierbinte
chiar şi după-aceasta, Doamne, a păcătuit ’nainte.

Tu iertaşi pe-al tău datornic, milă când veni să-Ţi ceie,
el pe-al său de gât îl strânse, cel din urmă ban să-i deie!

Te-nduraşi când el venit-a îndurarea Ta s-o ceară,
dar el sfâşie pe altul fără milă, ca o fiară!

…Eu am fost acel datornic care plânge-acum fierbinte
şi-aşternutul meu cu lacrimi de căinţă-l ud, Părinte.

O, Te rog, pentru-ndurarea şi iubirea Ta cea mare,
scrie şi peste această datorie grea „IERTARE”.

TRAIAN DORZ din ”Cântările Dintâi”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014