Pleacă-mi ochii, Doamne,
până la pământ
şi adânc smereşte-mi
sufletul înfrânt,
până voi cunoaşte
cât Te-am întristat
când cuvântul unic,
Doamne, mi-am călcat.

Nu-mi lăsa odihnă
duhului zdrobit
până va cunoaşte
ce mult Ţi-am greşit,
până o să-mi plângă
îndeajuns de-amar,
să se-nvrednicească
de iubirea-Ţi iar.

Şi-apoi ţine-mi, Doamne,
duhul înfrânat,
să nu-l tragă trupul
iarăşi în păcat.
Ţine-mi trează grija
dragostei mereu,
cât e cursa-ntinsă
pe tot drumul meu.

Cântările Căinţei / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2008