Isaia 49, 15
O, ce întrebare şi uşoară şi grea este aceasta! Cum să poată o mamă să-şi uite copilul ei? Şi cum poate uneori totuşi? Cunoaştem mame care n-au putut şi nu vor putea să-şi uite copilul niciodată. Şi cunoaştem şi mame amare care totuşi au putut şi pot. Cât de plăcut şi cât de neplăcut este să vorbim despre aceasta!
Dar chiar dacă l-ar putea uita şi chiar dacă pot, totuşi Eu nu te voi putea uita cu nici un chip – zice Domnul. Căci te-am săpat pe Mâinile Mele… şi eşti întotdeauna înaintea ochilor Mei…
O, sfinte Mâini, săpate de cuie şi de lovituri, din dragoste pentru noi! Cu ce putere suntem noi scrişi pe voi şi cât de adânc suntem săpaţi, spre a nu mai fi uitaţi niciodată!
Ori de câte ori Mântuitorul nostru priveşte la voi, mâini ale Lui, mâini scumpe, străpunse de cuie, inima Lui se aprinde din nou de dragoste pentru noi şi gândul Lui iubitor îşi aminteşte iarăşi de noi. Nici o mamă de pe pământ nu şi-a putut iubi şi neuita copilul ei atât de mult.
Pentru a-l avea necurmat sub ochii ei, nici o mamă nu şi-a săpat numele copilului ei pe mâinile sale cu urme nemaişterse şi nemaiuitate niciodată, aşa cum a făcut pentru noi dulcele nostru Mântuitor. Urmele săpate pe mâinile Lui suntem noi…
Ele sunt preţul cu care ne-a răscumpărat. Sunt dovada că suntem ai Lui. Sunt semnul că ne-a iubit El. Poate atunci o mamă să-şi uite fiul ei? Poate să poată. Dar noi, nu se poate să fim uitaţi de Hristos, niciodată.
Iată de ce Se bucură El atât de mult de noi când Îl urmăm. Şi iată de ce suferă El atât de mult când, cu toată dragostea Lui faţă de noi, rămânem totuşi neascultători. Iată de ce ne găteşte şi ne împodobeşte El atât de mult locul nostru cel de lângă El în veşnicie.
Şi iată de ce Se uită El atât de trist la locul gol al celor ce nu vor să vină… Al celor pe care îi tot cheamă El, iar ei tot nu vin. Al celor pe care El îi tot aşteaptă, şi ei tot nu vor să vină..
Scump şi Dulce Mântuitor, Care ne-ai iubit atât de mult, Iisuse Doamne, slavă veşnică rănilor Tale pentru noi! Plini de recunoştinţă şi cu ochii scăldaţi în lacrimi, sărutăm rănile mâinilor Tale, semnele preţului scump cu care ne-ai răscumpărat Tu şi măsura cu care ne-ai iubit. Ascultă-ne, să nu fim şterşi niciodată din Mâinile Tale şi din Cartea Ta, ci să-Ţi fim şi noi Ţie o veşnică bucurie şi cinste cum ne eşti şi Tu nouă. Amin.
Traian Dorz
