Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Pocăinţa este lucrarea omului trezit la realitatea vieţii.

Pocăinţa este lucrarea omului trezit la realitatea vieţii.

Pocăinţa este lucrarea omului trezit la realitatea vieţii.

În Sfânta Scriptură, mai găsim şi expresia de „casa mea”. Zice Domnul: „Întoarceţi-vă la Mine şi Mă voi întoarce şi Eu la voi” – zice Domnul Oştirilor (cf. Mal 3, 5-10). În această carte a Bibliei, ca şi în altele, poporul lui Dumnezeu poartă numele de „casă a lui Dumnezeu”.

„Cinsteşte pe Domnul cu averile tale şi cu cele dintâi roade din venitul tău. Căci atunci grânele îţi vor fi pline de belşug şi teascurile tale vor geme de must” (cf. Pilde 3, 9).

Ezechia a poruncit să se construiască în Casa Domnului cămări (cf. II Cr 31, 11); cămările Casei Dumnezeului nostru (cf. Neem 10, 38). Preotul Şelemia, cărturarul Ţadoc, Pedaia, un levit împreună cu alţii, pentru că le mergea numele că sunt credincioşi, au fost însărcinaţi să facă împărţirile cuvenite fraţilor (cf. Neem 13, 13).

Prin urmare, Casa lui Dumnezeu suntem noi, Biserica vie a Domnului şi Mântuitorului nostru. În Casa Domnului Dumnezeului nostru se cere să fie merinde, zecimile să fie depuse la vistierie, ca să fie merinde în Casa Domnului, ca şi Domnul, la dorinţa noastră, să deschidă stăvilarele cerului şi să verse din belşug binecuvântarea spre binele nostru (cf. Mal 3, 10).

La ce răsplată ne aşteptăm, oare, dacă ştim ce este binele şi nu-l facem?… Noi zicem: „Dumnezeu este Cale”, dar nu căutăm Calea şi să umblăm pe ea. Zicem că „El este Lumina”, şi noi în întuneric ne petrecem viaţa. „El este Adevărul”, şi tot în minciună ne place. „El este dragoste”, şi nu iubim, şi nu ne iubim. „El este înţelepciunea desăvârşită” şi nu-L căutăm. „El este dreptate” şi nu-L dorim. „El este viaţă” şi nu-L cercetăm.

Trăind în aşa nepăsare, vom fi lepădaţi. Unde s-a pomenit ca părinţii să fie în belşug şi desfătare, iar copiii să cerşească, umblând în zdrenţe? De unde belşug, fără izvorul belşugului şi al binefacerilor? Stând la distanţă sau venind necorespunzător chemării, este ca şi cum n-ai veni deloc. El vrea naştere din nou, lepădând mai întâi vechiturile. Fără renunţare la tot ce este lumesc, păcătos, nu poate avea loc procesul duhovnicesc de înnoire.

În Casa Domnului, prin grija permanentă a Duhului Sfânt, nu lipseşte merindea, hrana noastră duhovnicească, dar şi cea trupească; prin faptul că suntem în Hristos-Domnul, trăim şi părtăşia dragostei frăţeşti. Iubind pe Dumnezeu, iubim pe fraţi. Iubirea divină din noi se arată prin aceea că iubim pe fraţi. Cine nu iubeşte pe fraţi rămâne în moarte. În aceasta se vădeşte puterea creatoare, luptătoare şi biruitoare a creaţiei, când la temelia ei stă lucrarea divină a naşterii din nou şi rodeşte roade bune. Credinţa vine în urma auzirii Cuvântului lui Dumnezeu, lucrarea Duhului Sfânt face să crească şi să rodească.

Pocăinţa este lucrarea omului trezit la realitatea vieţii.

Domnul Iisus a fost înălţat Stăpânitor şi Mântuitor, ca să dea pocăinţa şi iertarea păcatelor (cf. Fapte 5, 31). Iertarea de păcate se primeşte numai prin pocăinţă… Unii vin la Casa Domnului cu minciuna ascunsă de vederea oamenilor, în asemănarea lui Anania şi a Safirei. Să se lepede ei de tot ce au?… Fie şi altfel, numai să figureze printre sfinţi… Şi când vreo mustrare mai aspră le vine pe la urechi, pleacă întristaţi de la Casa Domnului, ca tânărul bogat dinaintea Mân-tuitorului. Să fie oare chiar aşa? Şi-i zice satana: „Prea exagerat!…”

Domnul Iisus vrea să-i dezlege de patimi, vorbe necuviincioase, păcate ascunse, dar ei nu vor… Se prea exagerează, nu-i chiar aşa! – zic ei.

Inima rea şi necredincioasă – s-a spus de multe ori – ne desparte de Dumnezeu, ne opreşte de la pocăinţa sinceră. Domnul Iisus îndeamnă şi ne porunceşte (cf. Fapte 17, 30-31) – pocăinţa este o poruncă, nu numai îndemnare. Dar prin puterea-I Divină ne biruim pe noi înşine, căci despărţiţi de Domnul Iisus nu putem face decât păcate. Spuneţi dacă poate face ceva fără naşterea din nou, ca un om lacom să dea avutul său săracilor? Un îndătinat în poftele lumii să le părăsească? Un iubitor de sine să se despartă de moda lumii? Un zgârcit să facă milostenii? Cum ai spune unui elefant să zboare sau leului flămând să cruţe prada ce i-a ieşit la sorţ, să mănânce salată sau spanac. Omul, de la sine, cu puterile-i proprii, nu poate să facă nimic bun. Fără ajutorul Domnului, omul nu se poate îndrepta. Cu ajutorul Lui, toate sunt cu putinţă (cf. In 3, 7).

Prin ajutorul Lui, omul pocăit, sincer de mântuirea lui, se află în deplină siguranţă, căci predându-se fără rezerve, se află sub puterea ocrotitoare a Harului Divin, care îl izolează şi îl distanţează de puterile întunericului şi de zonele-i de atracţie.

Chemându-L în viaţa noastră, cu voinţa noastră, Dom-nul răstoarnă mesele cămătarilor, lovind cu biciul, izgoneşte vechii stăpâni cu lucrurile lor cele rele, instalează domnia păcii şi a dragostei adevărate, ne ajută să ieşim la liman din mormanul lăcomiei şi al morţii. El porunceşte ca unul care are putere asupra morţii şi vieţii fără de apus. El strigă „Vino!” şi toate I se supun (cf. In 11, 43).

Numai prin Duhul de viaţă dătător morţii înviază. Cei care eram morţi în greşelile şi în păcatele noastre ştim că El ne-a făcut vii împreună cu Hristos-Domnul şi Harul Lui lucrează în noi mântuirea (cf. Ef 2, 5; Ez 37).

Predicarea Evangheliei se face celor morţi ca să se trezească la viaţa cea adevărată în Hristos-Domnul, iar celor vii ca, întărindu-se, să rămână neclintiţi, veghetori şi îmbogăţiţi în harul cunoaşterii şi al trăirii în El, Domnul nostru.

Prin auzirea Cuvântului, în noi se dezvoltă voinţa şi dorinţa liber consimţite ale urmării lui Iisus prin furtună şi prin noapte, după El, după Iisus pe oriunde. Eliberaţi de născocirile înţelepte ale oamenilor, care nu valorează doi bani ruginiţi, prin Duhul Sfânt şi lucrarea-I divină, ne sfinţim, ne curăţim şi suntem vii în El. Această viaţă duhovnicească, divină, care pulsează din El în noi, ne dă pacea şi liniştea sufletească, ne învaţă blândeţea şi smerenia lui Iisus, pocăinţa şi cunoaşterea Adevărului, cum să salvăm sufletele din ghearele morţii şi ale osândei veşnice (cf. II Tim 24-26). În nădejdea eliberării fraţilor noştri din cursele diavolului, să cerem de la Domnul să dea pocăinţa celor ce n-o au, să le ceară mântuirea; iar noi să luptăm pentru credinţa cea dată sfinţilor o dată pentru totdeauna (cf. Iuda 3).

Biserica din casa ta / Cornel Rusu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2011

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!