1. Dacă un frate, cândva bun, ajunge într o stare rea, făcând o lucrare stricătoare şi străină printre fraţi, atunci – cu durere, dar cu hotărâre – să ne depărtăm de el,
să nu l mai primim,
să nu l mai căutăm,
să nu l mai pomenim
decât în rugăciunile îndurerate, cerându i de la Dumnezeu vreme şi duh de pocăinţă şi îndreptare, ca să nu cadă sub anatema Lui veşnică (Gal 1, 8-9).
2. Doamne, Te rugăm, binecuvântează Biserica şi Lucrarea Ta cu tot mai mulţi slujitori şi fii care să nu se clatine niciodată,
nici în faţa ispitelor trupeşti,
nici în faţa ispitelor duhovniceşti.
Care şi în credinţa lor, şi în învăţătura Ta să fie întăriţi pe vecie prin încredinţări de neclătinat.
Iar dacă au căzut în vreun păcat, să cadă şi în genunchi, pocăindu se şi îndreptându se cu adevărat.
3. O Doamne, Te rugăm, scapă Tu Lucrarea Evangheliei Tale de oameni clătinaţi şi slăbănogi… De oameni clătinaţi în învăţătură şi slăbănogi în credinţă.
Fiindcă prin aceştia, şi păcatele trupeşti, şi învăţăturile rătăcite pătrund în Lucrarea Ta şi fac pustiiri printre cei lesne-crezători sau începători dintre copiii Tăi.
4. Trebuie să facem o deosebire clară între acei ce seamănă împreună cu fraţii grâu din hambarul frăţietăţii, care este spre folosul Domnului şi al familiei Sale,
şi cei ce seamănă cu străinul printre fraţi sămânţă din saci străini, în paguba care este spre folosul străinu-lui, şi nu al fraţilor…
Să i sprijinim din toată inima pe cei dintâi.
Şi să i respingem cu toată hotărârea pe ceilalţi.
5. O, cum se deosebeşte ceea ce este semănat şi udat cu lacrimi din toate celelalte semănături!
Cât de uşor se cunoaşte urma lacrimilor curate şi a gândurilor curate pe orice sămânţă bună
şi a duhului curat pe orice cuvânt, pe orice scriere, pe orice faptă unde acestea sunt!
6. Cât de dulce este gustul fiecărui rod care a fost semănat şi udat cu lacrimi!
Cât de tainic şi de duios te mişcă tot ce este izvorât şi hrănit cu lacrimi!
7. Nimic nu poate învia cu adevărat sămânţa Cuvântului în ogorul unei inimi,
nici n o poate face să crească şi să rodească mai frumos şi mai dulce ca [lacrimile. Şi doar aceea este aşa,] cea pentru care au curs lacrimi sfinte,
şi care a fost mereu udată cu ploaia lacrimilor curate de semănători şi de îngrijitori sfinţi.
8. O, cât de repede se vede acest lucru în orice cuvântare şi în orice cântare,
în orice Biserică şi în orice Lucrare unde a fost cineva să semene cu lacrimi,
să ude şi să stropească, şi să hrănească cu lacrimi.
Ceea ce s a semănat cu lacrimi aduce rod dulce şi frumos.
9. Căci acolo sufletele au crescut atât de grabnic, atât de frumos şi de sănătos!
Au crescut în credinţă, în fapte şi în cunoştinţă,
au crescut în înfrânare, în evlavie, în dragostea de fraţi şi în iubirea de oameni (II Ptr 1, 5 7)!
Lacrimile sunt puterea care le creşte şi le rodeşte cel mai sigur şi mai frumos.
10. Acolo unde s au vărsat lacrimi nu s au pripăşit nici bolile ascunse ale păcatului, nici infecţiile de rătă¬ciri dezbinătoare,
nici prăbuşirea – prin lepădări şi prin vânzări.
Acolo şi numai acolo duhul lucrează şi odihneşte cu adevărat liniştit, unde au fost şi unde sunt lacrimi.
11. Iată, sufletul meu şi fiul meu, Lucrarea în care te ai trezit şi te mântuieşti şi tu:
priveşte o şi vezi cât de vii se văd peste ea şi azi, până în veci,
urmele lacrimilor părintelui care a semănat în ea cel dintâi, prima sămânţă din Dumnezeu!
12. De ce crezi tu, fiul şi urmaşul meu, de ce crezi tu oare că a rodit atât de frumos sămânţa aceasta, încât toate rozătoarele şi răpitoarele lumii vin să se îndul-cească şi să se sature numai aici?
De ce sunt siliţi să o laude chiar şi acei ce o urăsc?
De ce se tem de ea chiar şi cei mai puternici?
În ce stă taina puterii ei, a izbânzii ei şi a prospeţimii ei,
– dacă nu în lacrimi, în darul lacrimilor ei?
13. O, cât de adevărat este şi va fi în veci cuvântul Părintelui Iosif:
Până vor fi lacrimi în mijlocul vostru, nu vă temeţi…
Temeţi vă când veţi veni şi nu vor mai fi lacrimi…
Căci atunci puteţi avea orice daruri,
– viaţa şi bucuria adevărată le veţi fi pierdut!…
14. Preadulcele nostru Mântuitor şi Răscumpărător, Iisuse Doamne,
fii în vecii vecilor binecuvântat pentru trimişii Tăi cei sfinţi care au semănat peste faţa îndurerată şi aspră a pământului acestuia al nostru, cu lacrimi de foc şi de sânge, Cuvântul Tău mântuitor!
Căci numai stropită cu lacrimile lor, cu sudoarea şi cu sângele acestora, a rodit şi rodeşte încă sămânţa Credinţei Tale printre noi şi în noi.
15. Fii binecuvântat pentru Lucrarea de lacrimi în care m ai trezit şi pe mine.
Fii binecuvântat pentru lacrimile Părintelui Iosif, care au curs şi pe umărul meu când harul Tău mi a dă-ruit strălucitul şi nemeritatul prilej să i fiu alături în urcarea calvarului său pământesc, învăluit într o tot mai strălucită lumină cerească.
Ultimele lui cuvinte îmi vor fi până la moarte o poruncă…
16. Nu doresc, Doamne Iisuse, decât să nu întinez cu nimic urmele acestor lacrimi sfinte,
nici pe fiinţa mea, nici pe învăţătura şi credinţa Lucrării care m a născut,
care a crescut şi a rodit până astăzi;
– şi a rodit aşa numai pentru că sămânţa adevărului semănat a fost scăldată în lacrimile acestui sfânt
şi ale celor care le au şi urmat.
17. Când Duhul lui Dumnezeu lucrează împreună cu cuvântul cuiva, aceasta este aşa de uşor şi de puternic dovedit de roadele cuvântului său!
Pentru că partea pe care o face Dumnezeu dă întregii lucrări creştere, putere şi viaţă.
18. Dacă zideşte Domnul o Lucrare, atunci nici o furtună şi nici un cutremur nu o vor putea nimici.
Nici o revărsare de ape şi nici un foc nu o vor putea nimici.
În furtună se va adânci mai puternic.
În cutremure se va întări şi mai mult.
În revărsările tulburi se va statornici şi mai frumos.
Iar în încercarea focului se va curăţi şi mai deplin.
19. Dacă nu zideşte Domnul o lucrare, atunci în zadar vor lucra cadourile străine,
şi în zadar vor umbla gurile lăudăroase,
şi în zadar vor unelti cei plătiţi,
şi în zadar vor fura cei vicleni.
20. Cu mijloace necinstite,
cu laude ori cu bârfeli,
cu unelte cumpărate şi cu suflete amăgite, în zadar,
– nu se va putea face niciodată o lucrare statornică.
Lucrarea aceea, înjghebarea aceea, întovărăşirea aceea nu va dura,
ci se va nimici la cea dintâi încercare mai grea.
Sau la cea dintâi lovitură de la Dumnezeu.
O, Doamne Dumnezeul lacrimilor, binecuvântează şi izbăveşte Lucrarea folositoare Ţie
– şi zădărniceşte le pe toate celelalte care Îţi păgubesc.
Amin.
Traian Dorz, din ”Strălucirea biruinţei” Editura «Oastea Domnului» Sibiu, 2007
