Prezenţa ciobănaşului David în casa împăratului Saul, prezenţa poeziei şi a cântării în jurul tronului şi a inimii frământate (şi oare care tron e scutit de duhul frământării şi oare care inimă nu e tulbure azi?) au fost în stare să redea echilibrul pierdut şi dorit vieţii frământate.
Poezia şi cântarea Oastei redau inimii destinderea odihnitoare şi pacea mult dorită.
Şi poezia şi cântarea de la Oaste ar putea, pe lângă câte alte orizonturi de inspiraţii şi realizări divine, să mai rezolve încă mari probleme în viaţa individului, a familiei şi a neamului nostru.
Când, după Tatăl nostru, individul, familia şi poporul, al nostru şi al altor neamuri, vor cânta şi cântarea Oastei, problemele lor îşi vor afla dezlegarea, lăudând pe Dumnezeu îmbrăţişaţi.
Când, după Cu noi este Dumnezeu, părinţii noştri duhovniceşti vor cânta şi un cântec de la Oaste, Dumnezeu ne va binecuvânta, uniţi, întristarea de pe faţa Lui se va şterge, iar marea mulţime a poporului nostru, în Biserică, prin cântarea Oastei, va avea mare câştig.
Altfel, îl vor avea străinii!
Singura scăpare a lumii de azi, din faţa pericolului ce o ameninţă, este numai sub braţele Crucii lui Hristos cel Răstignit. Chipul Lui însângerat trebuie să predomine peste clădirea Naţiunilor Unite şi sub braţele Lui însângerate să se îmbrăţişeze reprezentanţii tuturor naţiunilor lumii, sub melodia unui cântec de slavă lui Dumnezeu. Şi atunci şi numai atunci când sumele enormei organizaţii, provenite din cota popoarelor membre, vor fi dirijate spre cei săraci şi umili, spre orfani şi văduve, spre cei flămânzi şi goi, atunci şi numai atunci, şi numai aşa, cursa diabolicei înarmări va înceta şi se va putea face din săbii pluguri şi coase.
Precum a venit atunci îngerul lui Dumnezeu, acum a venit Oastea Domnului cu vestea bună prin cântarea ei în noaptea lumii şi a Vremurilor de Apoi. După ce şi-a prezentat solia, numai după aceea, deodată apoi, împreună cu îngerul, nu fără el, s-a unit o mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui!“ (Luca 2, 13-14).
Sub braţele însângerate ale Crucii lui Hristos cel Răstignit, cântarea Oastei cheamă Răsăritul şi Apusul spre dulcea îmbrăţişare, căci pe toate meridianele globului, cântarea Oastei răsună astăzi, ducând duios şi dulce solia şi chemarea spre toate popoarele lumii dezorientate şi navigând cu busola dereglată prin valuri şi furtună.
Îngenuncheaţi împreună cu cântarea lângă această jumătate de veac trecută şi priviţi minunea! Cât de modestă, de timidă şi de slăbuţă ne-a fost cea dintâi cântare şi până unde, prin har ceresc, a străbătut astăzi, mângâind inimi, ştergând lacrimi, semănând iubire şi curaj spre marea biruinţă! Iar prin această cântare slăvim numele lui Dumnezeu pentru întâiul cântăreţ al Oastei. O Doamne, cât de îndatoraţi Îţi suntem şi pentru această realizare a harului Tău în Lucrarea Ta şi în vieţile noastre!
Amin.
din „PROFETULVREMILOR NOASTRE,” vol. III
ALBUM DE ÎNSEMNĂRI ŞI DOCUMENTE
despre viaţa şi opera Părintelui IOSIF TRIFA
Culegere şi prezentare: Moise Velescu
Editura «Oastea Domnului» – Sibiu, 2000
