Pomul vieţii noastre

În lunea din Săptămâna Paştilor, ne spun evangheliile că, fiind cu apostolii în drum de la Ierusalim spre Betania, lui Iisus „I s-a făcut foame“ şi, văzând un smochin lângă drum, S-a apropiat de el, doară va găsi ceva roadă în el; dar n-a găsit decât frunze şi i-a zis: „De acum înainte să nu mai fie rod din tine în veac!“ (cf. Matei 21, 18-19; Marcu 11, 12-14).  Şi pe dată smochinul s-a uscat.

 O ce adânc înţeles este în evanghelia cu smochinul cel blestemat! Şi viaţa omului se aseamănă cu un pom care trebuie să facă roade de fapte bune. „După roadele lor îi veţi cunoaşte, zice evanghelia. Au doară culeg oamenii struguri din spini?“ (Matei 7, 16). Şi tu, cititorule, eşti un smochin, eşti un pom pe care Dumnezeu l-a sădit în grădina acestei lumi pentru ca roade de fapte bune să faci. Însă, vai, de cele mai multe ori pomul vieţii noastre arată numai frunze goale, n-are roade. De departe, din depărtare, se văd în viaţa noastră frunze de datini creştineşti, de praznice, de posturi, de vorbe mari, dar, când cauţi mai de-aproape şi dai deoparte aceste frunze, nu se vede nici un rod.

De când eram preot la ţară, mi-aduc aminte de unii poporeni că erau foarte evlavioşi şi bisericoşi, dar, vai, când m-am uitat în traiul lor de acasă, am aflat că erau foarte îndărătnici, zgârciţi, sfădicioşi…, adică dincolo de frunze nu era rod. Ceea ce se cheamă azi creştinism este mai mult un frunziş verde şi frumos la înfăţişare, însă când te apropii de el vezi că nu are roadă.

O altă evanghelie (Luca 13, 6-9) spune despre un alt smochin, pe care stăpânul grădinii umbla să-l taie, căci de trei ani de zile aştepta în zadar să rodească. Pentru acest smochin s-a întrepus grădinarul, zicând: „Doamne, lasă-l pe el şi într-acest an, până îl voi săpa împrejur şi îi voi pune gunoi“… Şi viaţa noastră este un astfel de smochin neroditor pe care Dumnezeu îl ameninţă cu tăiere. Avem însă şi noi un Grădinar milostiv, Care mijloceşte pentru pomul vieţii noastre să nu fie tăiat, până va mai încerca El  să-i dea putere de rodire. Acest Grădinar milostiv este Mântuitorul vieţii noastre. Îi e milă de noi… Opreşte securea morţii şi se roagă pentru noi Tatălui Ceresc, zicând: „Tată şi Doamne, mai îngăduie pomul acestui om… Mai lasă să-l ud cu sângele Meu… mai lasă să-l ud cu dragostea Mea… mai lasă să sap şanţ mai adânc în jurul lui, în care să se strângă mai multă credinţă“.

Fără ajutorul acestui Grădinar bun şi milostiv, pomul vieţii noaste nu poate rodi. Pe El să-L chemăm, zicând: Vino, bunule Doamne, căci pomul vieţii noastre se usucă, omizile îl rod şi vânturile îl răstoarnă. Când Îl chemăm cu adevărat, El vine, El altoieşte, El taie, retează, îngrădeşte, El sapă, El leagă şi udă. O, cum se schimbă pomul vieţii noastre şi cum se umple de roade când Îl chemăm şi Îl primim cu adevărat pe Mântuitorul! Roadă numai cu darul şi ajutorul lui Dumnezeu putem face. Până la sfârşitul vieţii noastre, El să fie Stăpânul şi Îngrijitorul pomului vieţii noastre.

De când eram copil mi-aduc aminte de un altoi care se prinsese, dar pe dedesubt au dat iar vlăstarele cele vechi şi, nemaium­blând nimeni să le cureţe, altoiul s-a întors iară cu totul la firea cea sălbatică şi a crescut un pom sălbatic. Aşa e şi viaţa celor mai mulţi creştini: e altoită în Domnul cu botezul ce li s-a dat de copii, dar pe dedesubt au crescut iar vlăstarele firii celei vechi şi au înăbuşit pe omul cel născut din nou. Asta vine de acolo că omul nu se apropie, nu primeşte şi nu rămâne mai departe lângă marele Gră­dinar, Care e singurul ce ne poate da dar şi putere să ne păstrăm şi să ne apărăm altoirea cea duhovnicească.

O, preabunul meu Mân­tuitor! Mulţumescu-Ţi că pe mine, un pădureţ sălbatic, m-ai scos din pădurea pieirii sufleteşti şi m-ai altoit în grădina vieţii. Dar Te rog, bunule Doamne, rămâi lângă mine şi grijeşte de pomul vieţii mele până la sfârşit, că din tulpina cea sălbatică – din firea cea veche – răsar mereu vlăstare; vânturile ispitelor sunt grele şi omizile patimilor sunt multe. Apără-mă cu darul Tău, leagă-mă şi mă întăreşte cu Crucea şi Jertfa Ta; taie şi curăţă cu cuţitul suferinţelor unde vei afla de bine, ca tot mai multă roadă să pot aduce.

Smochinul din evanghelie a închipuit o viaţă pierdută în zadar, a închipuit sfârşitul omului care a trăit fără Dumnezeu şi a murit fără roade de fapte bune.

Eu te întreb, iubite cititorule, în ce stare se află pomul vieţii tale? E gata pomul vieţii tale pentru ziua roadelor, pentru ziua când Domnul va trimite slugile Sale să culeagă rodul din pomul vieţii tale? (Matei 21, 34). Ca mâine Domnul va veni „să adune roadele“ (Isaia 27, 13). Oare va afla roade în pomul vieţii tale, ori numai frunze goale?

„Orice pom care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc“, zice evanghelia (Matei 7, 19). Ce ştii? Poate că securea morţii stă gata să taie pomul vieţii tale. „Iată, securea stă la rădăcina pomilor“ (Matei 3, 10). „Faceţi deci roadă vrednică de pocăinţă“ (Matei 3, 8).

Părintele Iosif Trifa, din volumul “Adânciri în Evanghelia Mântuitorului“.