– Ioan 13, 34 –
Cuvintele acestea au fost rostite de cel mai mare Învăţător pe care lumea L-a văzut vreodată – Acela al Cărui Nume e mai presus de orice nume, Care a vorbit cum nimeni altul n‑a mai vorbit. Cuvintele Lui, puternice şi vii, nu vor trece niciodată. Vor trece cerul şi pământul, dar cuvintele Lui nu vor trece.
Domnul Iisus a spus aceste cuvinte micului grup de învăţăcei care Îl urma şi pe care El îl pregătea pentru a duce mai departe lucrarea începută de Dânsul. Ei erau apostolii Neamurilor şi sămânţa Bisericii, pe care porţile iadului nu o vor birui.
Acum, când le vorbeşte despre porunca cea nouă, e ultima seară a vieţii Lui de pe pământ. El merge spre Golgota, spre moarte. Umbrele crucii se văd pe faţa Lui. Sosise timpul ca să Se întoarcă la Tatăl. El a păstrat pentru ultimul ceas ceea ce avea să le spună mai însemnat. În clipele de despărţire le împărtăşeşte cuvântul ales, în care stă taina puterii şi a biruinţei. Cuvintele pe care le rosteşte în momentele acestea sunt deosebit de mişcătoare. Felul cum le vorbeşte arată cât de mişcată este inima Lui. „Copilaşilor!“ – le spune El ucenicilor Săi. Niciodată nu i-a numit El aşa. De obicei le-a vorbit ca învăţător şi ca prieten. Acum însă le vorbeşte ca un tată. El întotdeauna a fost aproape de ei. Acum Se apropie şi mai mult. Dragostea pe care a avut-o întotdeauna faţă de ei o înlocuieşte acum cu dragostea părintească. Le vorbeşte ca un tată copiilor Săi pe care îi lasă în mijlocul furtunii, în lupta grea a vieţii şi în mijlocul unei lumi reci, nepăsătoare, întunecate şi vrăjmaşe… El Îşi încheie astfel învăţătura celor trei ani şi jumătate prin cuvintele: „Poruncă nouă vă dau vouă: să vă iubiţi unii pe alţii precum Eu v-am iubit pe voi…“
Ioan Marini, din vol. “Gânduri creştine” (vol. 1)
