– Ioan 13, 34 –
În Evanghelie nu sunt alte cuvinte mai însemnate decât acestea. Acela care le-a scris, din ce creştea în harul şi cunoştinţa lui Iisus Hristos, Mântuitorul său, le preţuia tot mai mult. La bătrâneţea lui, atât în vorbiri, cât şi în scrierile sale, stăruia neîncetat în jurul noii porunci a iubirii. Astfel, Sfântul Ieronim scrie despre Ioan, apostolul iubit, că, atunci când a îmbătrânit de tot şi nu mai putea să umble, era dus de alţii în mijlocul fraţilor din Efes, în adunarea unde predica mereu aceste cuvinte: „Copilaşilor, iubiţi-vă unul pe altul!“
Când a fost întrebat de ce repetă mereu aceste cuvinte, a răspuns: „Este porunca Domnului şi dacă numai aceasta o facem e destul.“ Astfel, ucenicul care la Cină şi-a plecat capul pe inima lui Iisus n-a uitat niciodată porunca cea nouă a iubirii. El a avut neîncetat înaintea sa cuvintele Mântuitorului său iubit: Iubiţi-vă unul pe altul, căci prin aceasta va cunoaşte lumea că sunteţi ucenicii Mei.
Iubirea apostolilor unul faţă de altul a fost semnul care dovedea că sunt ai lui Hristos. Ei trăiau porunca iubirii, care era legea lor cea mai de căpetenie. În ceasul de pe urmă, când Se găsea în mijlocul alor Săi, Iisus le vorbeşte ca un tată, dar le vorbeşte, în acelaşi timp, şi ca un rege. El dă astfel o lege nouă, o poruncă nouă, cerând alor Săi să împlinească şi să ţină această lege, singura prin care ei aveau să dovedească şi să arate lumii întregi că sunt ucenicii şi urmaşii Săi.
Într-adevăr, numai dacă ţinem această lege dovedim alipirea şi credincioşia noastră faţă de El. Pe această lege a fost fondată religia creştină. Şi această singură religie, această singură ortodoxie – „dreaptă credinţă“ – este recunoscută în cer. Alta nu!
Tragedia, jalea cea mare a istoriei creştine, este că ea a nesocotit şi lăsat mereu în părăsire porunca cea nouă a iubirii. Milioane de aşa-numiţi creştini au trăit şi murit fără să ştie că este o poruncă nouă. Şi ce e mai rău şi mai trist este că şi bisericile de azi încă sunt nepăsătoare de porunca iubirii. Membrii bisericii pot cunoaşte – şi cunosc adesea multe porunci; pe aceasta însă n-o cunosc! Când strigă la Dumnezeu după ajutor, ei nu cer şi puterea pentru a păzi porunca cea nouă. Am văzut creştini, bărbaţi şi femei, pe care i-am auzit plângându-se că nu pot ajuta lucrarea Domnului cu bani atât cât ar dori ei; că nu pot lua parte totdeauna la adunările şi misiunile creştine de evanghelizare, şcoală biblică şi rugăciune; că nu pot să lucreze mai mult, că n-au destulă credinţă sau răbdare, dar n-am aflat, nici n-am auzit pe vreunul plângându-se că n-are destulă iubire, că n-are destulă putere pentru a împlini porunca cea nouă. Mulţi, foarte mulţi creştini nu se gândesc deloc la această poruncă a iubirii. Tinerii nu o pun între lucrurile pe care trebuie să le facă. Ei nu simt autoritatea ei dumnezeiască. Şi rămân nepăsători faţă de ea. Bătrânii, la rândul lor, nu meditează, nu se gândesc asupra ei ziua şi noaptea. Doar nu de aceea sunt ei membri în comunitatea creştină, ca să se supună la atâtea porunci! Toţi ştiu că sunt zece porunci. Mulţi le ştiu rezumate în două. Dar, vai! Porunca cea nouă este necunoscută…
Ioan Marini, din vol. “Gânduri creştine” (vol. 1)
