– Ioan 13, 34 –
Dar de ce a fost atât de mult nesocotită porunca cea nouă a iubirii? Răspunsul e că propovăduitorii Evangheliei nu s-au ocupat de ea. N-au stăruit să îndrepte sufletele asupra ei. Prea puţin s-a predicat despre iubire. Alte lucruri le răpesc timpul şi gândurile. În timpul din urmă, am citit un mare număr de volume de predici. Între ele am aflat abia o singură predică despre porunca cea nouă, despre iubire. Cel ce-a predicat-o e mort de vreo şaptezeci de ani. Dar de ce predicatorii trec atât de mult cu vederea porunca cea nouă? Fără îndoială, fiindcă mai întâi au trecut-o cu vederea teologii, care prea puţin s-au interesat de această poruncă. Profesorii din teologii prea puţin şi-au lăsat timp să se ocupe în prelegerile lor, spre a arăta marea însemnătate a poruncii iubirii. În loc să se ocupe de această poruncă a Mântuitorului, ei s‑au ocupat mereu de istorii şi credee[1]. Dar istoria, cu credeele ei, nu ştie nimic despre porunca cea nouă. În nici o biserică, unde s-a obişnuit a se rosti duminica şi câte un credeu, nu poţi auzi şi aceste cuvinte: Cred în porunca cea nouă! Cred în iubire! Cred în a iubi pe fraţii mei creştini, aşa cum Hristos ne-a iubit pe noi. Dacă Biserica ar fi învăţat şi împlinit această poruncă în veacurile trecute, ce lume deosebită am avea noi astăzi! Dar aşa…[2]
N-a sosit oare timpul să ne trezim în sfârşit din nepăsare şi să ne dăm toată silinţa pentru a înţelege marea poruncă a iubirii? Căci nu e uşor de înţeles. Dacă răsfoim comentariile celor mai vrednici teologi, vedem că cei mai mulţi au înţeles numai în parte porunca iubirii. Felul de vorbire e adesea o prăpastie faţă de ceea ce trebuie să se înţeleagă. Chiar şi prin felul cum s-a pus punctul şi virgula în fraza în care Mântuitorul vorbeşte despre porunca cea nouă a făcut să se strice înţelesul cuvântului. În unele traduceri, prin punerea punctului şi a virgulei după cuvântul „alţii“, fraza e ruptă în două, iar partea din urmă, „precum Eu v-am iubit pe voi“, pare un simplu adaos, după ce principalul a fost rostit. Dar porunca cea nouă trebuie citită fără a ţine seamă de puncte şi virgule, adică într-una.
„Creştinii de azi nu-L cunosc cu adevărat pe Dumnezeu şi pe Iisus Mântuitorul, de acea lipseşte dragostea creştină din viaţa lor. Dumnezeu este iubire; Dumnezeu şi jertfa fiului său este Izvorul iubirii şi, când ai aflat cu adevărat acest Izvor, ţi se face şi viaţa ta un izvor de iubire creştină.“ (Părintele Iosif Trifa – «Adânciri în Evanghelia Mântuitorului»)
[1] Autorul nu se referă la Simbolul credinţei, dat o dată pentru totdeauna la Niceea de sfinţii aflaţi în sobor, prin care a lucrat Duhul Sfânt. El are în vedere fărâmiţarea creştinismului, exprimată prin diferite „credee“ care vor să justifice această fărâmiţare, venită de la cel rău. [N. ed.]
[2] Şi totuşi, vozglasul „Să ne iubim unii pe alţii, ca într-un gând să mărturisim…“, rostit în cadrul Sfintei Liturghii înainte de Crezul ce mărturiseşte «unitatea credinţei şi a iubirii» (Sfântul Ignatie din Antiohia), demonstrează că porunca iubirii este o dominantă în Liturghia ortodoxă. Căci fără iubire nu poate fi unitate a credinţei şi a credincioşilor. Dacă s-ar fi trăit porunca iubirii subliniată de această copleşitoare chemare, am fi rămas numai la crezul niceo-constantinopolitan, atât de cuprinzător şi desăvârşit în conţinut şi formă! [N. ed.]
Ioan Marini, din vol. “Gânduri creştine” (vol. 1)