Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Postesc? Postiţi?

Postesc? Postiţi?

Postesc? Postiţi?

„Arătaţi-mi-o prin fapte! Nu numai gura şi stomacul vostru să postească, ci şi ochii, urechile, mâinile şi picioarele voastre” (Sf. Ioan Gură de Aur).

            În faţa unui asemenea îndemn cred că fiecare dintre noi ar trebui să ne auto-interogăm în adâncul conştiinţei noastre şi să vedem dacă am postit vreodată cu adevărat, măcar o singură zi. Oare ce răspuns am putea formula dacă îl invocăm şi pe Sf. Vasile cel Mare, care, la rândul lui, ne întreabă: cum postiţi voi, când aproape zilnic mâncaţi carne de…frate (prin clevetire, judecare, ură etc.)?

            Trăim nişte vremuri dure şi viclene într-o societate intoxicată de necinste, ură, invidie, neîncredere. Desfrânarea este nota generală şi astfel ne umplem de întuneric şi încep să umble în noi fiarele câmpului. În acest malaxor al materiei uităm ce a făcut Dumnezeu-Omul Iisus Hristos pentru noi. Ne comportăm ca şi cum Hristos nu s-ar fi întrupat, nu ne-ar fi învăţat, nu ar fi murit şi înviat pentru noi. Toate necazurile noastre sunt roadele îndepărtării  de Dumnezeu. Criza duhovnicească de toţi recunoscută nu este altceva decât absenţa sensului vieţii şi închiderea noastră într-un prezent rectiliniu, adică în instinctul egoist. De aceea, viaţa a ajuns să se definească ca un interval de timp cuprins între două date: cea a naşterii şi cea a îngropării, în care deşertăciunea se ia la întrecere cu absurdul şi câştigă întotdeauna tragicul.

            Semnul deteriorării noastre, ca fiinţe raţionale şi divine, îşi are rădăcina în nepăsarea de cele duhovniceşti. Omul care a devenit indiferent faţă de Dumnezeu începe să evite, într-o primă fază, mersul la Biserică şi la alte popasuri duhovniceşti (precum adunările duhovniceşti ale Oastei Domnului), apoi se străduieşte să ajungă cât mai târziu, apoi încetează cu totul a se mai duce. Să nu ne înşelăm pe noi înşine. Nu există o existenţă neutră; ori trăim în duhul lumesc, ori în Duhul Sfânt. Ştim, de asemenea, că trebuie să luptăm cu lumea (care nu este o persoană sau mai multe; ea este un duh apăsător care influenţează negativ; ea te ţine legat de cele de jos; este o putere psihologică şi imaginară care te vrăjeşte – Sf. Teofan Zăvorâtul), dar şi cu „carnea noastră”, fiind vorba despre un armaghedon lăuntric, marele război de eliberare de noi înşine (Sf. Nicolae Velimirovici).

            Ca urmare, în această lume, prinsă într-o centrifugă ameţitoare, ce semnificaţie mai are postul? Postul a fost definit ca dascăl al cuminţeniei şi al întregii virtuţi, adică pedagogul tinerilor şi podoaba bătrânilor. Postul ne aduce aminte că nu trebuie să fim robii OBIŞNUINŢEI; că o formă de post e şi acela să nu termini tot ce ţi s-a pus în faţă, pe farfurie, ferindu-te astfel de îmbuibare (dacă mănânci mult, uiţi de Dumnezeu – ne avertizează scrierile filocalice). Avem exemple ilustre de postitori: Moise a postit şi a primit Tablele Legii. Daniel a postit şi a închis gurile leilor. Ilie a postit şi nu a gustat moartea. Ninivitenii au postit şi au scăpat cetatea lor. Domnul Iisus Hristos a postit şi numai după aceea şi-a început activitatea mesianică. Postul face ca mintea şi sufletul să se îndrăgostească de cer şi de lucrurile din cer.

            Însă postul adevărat, aşa cum am văzut, înseamnă schimbare a vieţii nu doar schimbare de bucate. Trebuie să avem în faţa ochilor noştri două condiţii esenţiale mai ales pentru vremea Sfântului şi Marelui Post: 1. Frângerea inimii pentru păcate; 2. Hotărârea de a renunţa la ele.

            De aceea, să ne însufleţim din învăţăturile Sfinţilor Părinţi şi să păşim cu curaj, prin „pustia postului”, către Hristos Iisus – Paştele Nostru:

Să participăm la Sf. Liturghie şi la celelalte slujbe bisericeşti; să ducem o viaţă cât mai mult legată de Biserică;

Să citim Sf. Scriptură şi Vieţile Sfinţilor; ele aduc evlavia în suflet şi râvna pentru spiritul jertfelnic;

Să ne rugăm cu Psaltirea; cine citeşte psalmi imită pe îngeri (Sf. Serafim de Sarov);

Să cugetăm la cele sfinte, şi atunci şi gândurile noastre vor coace fapte bune;

Dacă nu putem tăcea cu inima, măcar să ne străduim să tăcem cu limba;

Să nu vorbim tare şi aspru cu nimeni; o astfel de atitudine ne vădeşte că suntem goi lăuntric şi prezumţioşi;

Să spunem tot timpul o rugăciune scurtă, mică; cu timpul ea va deveni mare;

Să facem metanii; ele aduc şi o echilibrare a energiilor somatice, ceea ce determină relaxarea minţii;

Să ne însemnăm mai des cu Semnul Sfintei Cruci şi să spunem: „Doamne, vreau, nu vreau, te rog miluieşte-mă”!;

Să ne obişnuim să ascultăm şi să ne supunem; aşa a făcut şi Hristos;

Să ne amintim de responsabilitatea pe care ne-am asumat-o de a merge pe Calea Domnului;

Să vorbim rar cu oamenii, dar cu sufletul nostru să vorbim necontenit cu Dumnezeu;

Să dăm mai mult decât ni se cere;

Toate gândurile ce ne vin să le confruntăm cu Evanghelia (Sf. Iustin Popoviciu);

Când aruncă cineva cu noroi în noi, să-l primim ca pe un nămol terapeutic, vindecător;

Să ne aducem aminte că sfinţii sunt casnicii lui Dumnezeu şi rudele noastre cereşti, să ne rugăm deci lor;

Mâinile la muncă, mintea şi inima la Dumnezeu (Sf. Teofan Zăvorâtul)!

Numai aşa postul nostru va fi unul binecuvântat şi nu unul demonic (ţinut din slavă deşartă, egoism şi mândrie).

Pe tot parcursul Postului să ne rugăm împreună cu Sf. Nicolae Velimirovici:

      „O, Doamne, nădejdea mea în deznădejde,

O, Doamne, lumina mea în întuneric,

O, Doamne, tăria mea în neputinţă”.

Radu ROMÎNAŞU

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *