Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica lăsatului sec de carne (a Înfricoșătoarei judecăți)

Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica lăsatului sec de carne (a Înfricoșătoarei judecăți)

Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica lăsatului sec de carne (a Înfricoșătoarei judecăți)

Este judecată indiferența față de suferința altora

Duminica lăsatului sec de carne (a Înfricoșătoarei judecăți)

(Mt. 25, 31-46)

„Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, și toți sfinții îngeri cu El, atunci va ședea pe tronul slavei Sale. Și se vor aduna înaintea Lui toate neamurile și-i va despărți pe unii de alții, precum desparte păstorul oile de capre. Și va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit; gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine. Atunci drepții îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând și Te-am hrănit? Sau însetat și ți-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin și Te-am primit, sau gol și Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniță și am venit la Tine? Iar împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei, prea mici, Mie Mi-ați făcut. Atunci va zice și celor de-a stânga: Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care este gătit diavolului și îngerilor lui. Căci flămând am fost și nu Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și nu Mi-ați dat să beau; străin am fost și nu M-ați primit; gol, și nu M-ați îmbrăcat; bolnav și în temniță, și nu M-ați cercetat. Atunci vor răspunde și ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniță și nu ți-am slujit? El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: întrucât nu ați făcut unuia dintre acești prea mici, nici Mie nu Mi-ați făcut. Și vor merge aceștia la osândă veșnică, iar drepții la viață veșnică’.

†DANIEL,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

În această duminică, a treia de la începutul perioadei Triodului, Sfânta Evanghelie ne arată cât de importantă sau prețioasă este iubirea milostivă manifestată față de semenilor, cât de mult influențează mântuirea noastră milostenia, fapta cea bună pe care o săvârșim în favoarea celor sărăci și necăjiți.

Judecata universală este înfricoșătoare prin neprevăzutul pe care-l descoperă

Duminica aceasta se mai numește și a înfricoșătoarei judecăți, iar această judecată este înfricoșătoare prin contextul și conținutul ei. Mai întâi, este înfricoșătoare prin tulburările din univers care o preced: „soarele se va întuneca și luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer și puterile cerurilor se vor zgudui” (Matei 24, 29). în al doilea rând, este înfricoșătoare prin solemnitatea ei, anume faptul că Mântuitorul Iisus Hristos vine în slavă, cu putere multă, împreună cu sfinții îngeri ca să judece neamurile, adică toate generațiile și toate popoarele. în al treilea rând, această judecată este înfricoșătoare și prin neprevăzutul pe care-l descoperă. Nimeni, nici cei milostivi, nici cei nemilostivi, nu se aștepta ca în cei flămânzi și însetați, în cei străini și goi sau dezbrăcați, în cei bolnavi și în cei întemnițați să fie tainic prezent Dumnezeu Fiul. Judecata este înfricoșătoare mai ales pentru că ea ne arată contrastul între smerenia lui Dumnezeu-Omul în istorie, care respectă libertatea noastră, și slava dreptății Sale în ziua evaluării libertății noastre din istorie, la sfârșitul lumii. în general, noi suntem obișnuiți să spunem că Dumnezeu este bun, îndelung răbdător, multmilostiv și smerit. De fapt, smerenia Lui s-a arătat în toată viața Mântuitorului Iisus Hristos și mai ales în moartea Lui pe Cruce și îngroparea Lui. De aceea, cântăm la Prohodul din Vinerea Sfintelor Paști:

„În mormânt Viață,

Pus ai fost, Hristoase,

Și s-au spăimântat oștirile îngerești,

Plecăciunea Ta cea multă preamărind”.

Plecăciunea cea multă este nemărginita Sa smerenie.

Însă Evanghelia acestei duminici ne arată că la sfârșitul veacurilor, la a doua Sa venire, Mântuitorul Hristos va veni cu putere și cu slavă multă. Până atunci, smerit, tăcut și nevăzut, El ne respectă libertatea noastră de a-L iubi sau de a nu-L iubi, precum și de a iubi sau de a nu iubi pe semenii noștri.

Dar, în ziua judecății lumii, Dreptul Judecător Hristos își va arăta și El libertatea Lui, unită cu identitatea slavei Sale, ca fiind Creatorul lumii, Biruitorul morții și Dătătorul vieții veșnice.

Așadar, prima învățătură pe care o primim din Evanghelia Duminicii înfricoșătoarei judecăți este aceea a legăturii tainice dintre smerenia lui Dumnezeu și slava Lui. Smerenia Lui este spațiul libertății noastre. Dumnezeu este atât de smerit încât Se lasă respins de noi, uitat de noi, Se lasă neglijat de noi. Atât de mult respectă El libertatea noastră încât Se ascunde tainic în oamenii cei mai smeriți, adesea, cei mai neputincioși, în cei care nu pot să-și trăiască viața așa cum ar fi dorit sau ar fi fost normal, ci sunt confruntați cu sărăcia, foamea, setea, lipsa de libertate, înstrăinarea, boala și duc o existență la limita dintre viață și moarte. Această tainică prezență smerită în oameni a Fiului Omului, Care în aceeași Evanghelie Se numește împăratul judecător, este surprinzătoare și înfricoșătoare. De ce? Pentru că oamenii nu se așteaptă ca în atâția robi ai sărăciei, ai bolii și ai umilirii de pe pământ să se afle tainic prezent însuși împăratul cerurilor. Acest adevăr îl arată Evanghelia: „Ori de câte ori ați făcut un bine unora din acești preamici frați ai Mei, Mie mi-ați făcut”. Iată, Dumnezeu-Omul, frate cu cei mai neînsemnați oameni, taina și slava iubirii atotmilostive!

Hristos Se ascunde tainic în fiecare om care suferă

Înfricoșătoarea constatare este tocmai faptul că Hristos Domnul, Cel ce acum Se află în ceruri în slava Preasfintei Treimi, nu încetează a fi tainic și smerit prezent în fiecare om care suferă și așteaptă iubirea noastră milostivă. De aceea, Sfântul Maxim Mărturisitorul a spus, înaintea lui Pascal, că Hristos Domnul suferă până la sfârșitul veacurilor potrivit suferințelor fiecăruia dintre oameni. învierea Lui nu anulează, ci integrează taina Crucii Lui, iar slava Lui din ceruri nu înlătură smerenia Lui ca prezență tainică în sufletul oamenilor care suferă și au nevoie de iubire frățească. De ce? Pentru că Dumnezeu-Fiul S-a făcut Om tocmai din iubire pentru oameni, iar iubirea Lui este neîntreruptă și nemărginită. Marea descoperire a judecății universale este identificarea lui Hristos Cel slăvit cu Hristos Cel smerit, pentru a dărui libertății și iubirii noastre milostive șansa mântuirii, aceea de a răspunde la iubirea Lui față de noi cu iubirea noastră față de semenii noștri, adică de a face iubirea Lui transparentă prin noi, spre bucuria Lui, a semenilor pe care îi ajutăm și spre bucuria noastră înșine.

Al doilea adevăr înfricoșător, care ne luminează libertatea noastră, este judecata însăși, care nu se limiază la faptele rele săvârșite de noi, ci se extinde și la faptele bune pe care am fi putut să le facem și nu le-am făcut. în Evanghelia după Sfântul Evanghelist Ioan se spune că drepții vor participa la comuniunea de viață și iubire eternă cu Preasfânta Treime sau la singurătate veșnică: „vine ceasul în care toți cei din morminte vor auzi glasul Lui, și vor ieși cei ce au făcut cele bune, spre învierea vieții, iar cei ce au făcut cele rele, spre învierea osândirii” (Ioan 5, 28-29).

Nu e suficient să nu faci rău nimănui, ci trebuie să faci bine multora

Spre deosebire de Evanghelia după Ioan, în descrierea judecății de apoi din Evanghelia după Matei nu se vorbește despre faptele rele săvârșite, despre ucideri, desfrânare, furt ș.a.. Desigur, toate acestea vor fi pedepsite, dar în mod înfricoșător și surprinzător, judecata se face și pentru faptele bune pe care ar fi trebuit să le facem și nu le-am făcut. Cu alte cuvinte, judecata este înfricoșătoare fiindcă nu admite neutralitatea și indiferența. Nu e suficient să nu faci rău nimănui, ci trebuie să faci bine multora. Nu e suficient să nu ucizi, să nu furi, să nu jignești, să nu umilești pe semenul tău, ci este necesar și să-i faci mult bine după putință. Deci, Dumnezeu judecă indiferența noastră față de suferința altora. Judecata este înfricoșătoare, pentru că ea este mai mult decât pedepsirea faptelor rele, și anume, ea este și osândire a indiferenței, a timpului pierdut, a șanselor pierdute de a fi mai umani, mai milostivi cu semenii noștri. De aici și întrebarea: „Când te-am văzut noi, Doamne, pe Tine flămând și însetat, străin și gol, bolnav și întemnițat?”. Această întrebare venită atât din partea celor milostivi, cât și din partea celor nemilostivi este o mirare față de ceva neprevăzut și neperceput. Și anume că Dumnezeu, Iubitorul de oameni, locuiește tainic în fiecare dintre oamenii care au nevoie de iubirea noastră. Evanghelia ne spune că celor de-a dreapta Sa, celor milostivi, Fiul Omului, împăratul Judecător, le va zice: „Veniți binecuvântații Tatălui Meu de moșteniți împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii”. Cei milostivi sunt numiți binecuvântați, pentru ei s-a pregătit, încă de la întemeierea lumii, împărăția lui Dumnezeu, împărăția cerurilor, a iubirii veșnice a Preasfintei Treimi. În această împărăție a iubirii nu pot intra decât oamenii care au fost iubitori de semeni, cu o iubire milostivă arătată în fapta bună, în cuvântul bun, în prezența prietenoasă lângă bolnavii din spital sau lângă cel întemnițat. Sfântul Ioan Gură de Aur ne arată că Mântuitorul nu a spus: „am fost bolnav și nu m-ați vindecat sau am fost în temniță și nu m-ați eliberat, ci am fost bolnav și în temniță și nu m-ați cercetat”. Dumnezeu, remarcă același Părinte, nu îți cere să faci ceva care este peste putință, nu îți cere să îl vindeci tu pe cel bolnav, ci să îl cercetezi, să îl vizitezi, să fii prezent, alături de el în singurătatea și suferința lui. Să fii solidar cu el, să fii prezență iubitoare acolo unde se află el, chiar dacă nu poți schimba cu totul situația lui imediată. Aceeași atitudine se cere și față de cel străin sau față de cel întemnițat.

Iubirea, criteriul ultim al judecății universale

Evanghelia de astăzi ne mai arată că Dumnezeu este iubire, iar criteriul ultim al judecății tuturor oamenilor, indiferent de etnie, cultură, poziție socială sau vârstă, este iubirea milostivă. Câtă iubire milostivă a arătat un om în viața sa pe pământ, aceasta este măsura binecuvântării pe care o primește ca să trăiască veșnic în iubirea cerească a Preasfintei Treimi din împărăția cerurilor. Cei care au fost indiferenți și nemilostivi față de semenii lor în suferință sunt numiți blestemați. Acest limbaj neobișnuit de aspru este un alt element care face ca duminica aceasta să fie numită a înfricoșătoarei judecăți.

Mântuitorul le spune acestora: „Mergeți în iadul care a fost pregătit pentru diavolul și pentru îngerii lui”. Sfinții Părinți ai Bisericii au remarcat că iadul nu a fost pregătit pentru oameni, întrucât pentru oameni a fost pregătită împărăția cerurilor, împărăția iubirii Preasfintei Treimi. Dar oamenii care au ascultat mai mult de diavol și de slujitorii lui se despart de Dumnezeu Cel milostiv, deoarece au folosit în mod rău, egoist, libertatea lor, trăind în indiferență față de suferința celor din jurul lor și față de milostivirea lui Dumnezeu, care trebuie arătată oamenilor prin lucrarea noastră milostivă, prin faptele milosteniei, ale bunătății. Ca atare, deși nu este destinat iadului, omul se apropie de existența demonică sau diavolească prin lipsa de iubire față de oameni. Demonii sunt inteligenți, dar fiindcă nu au iubire smerită nu se mântuiesc. Evanghelia precizează că Mântuitorul va fi înconjurat de sfinții îngeri, adică de îngerii cei buni, iar iadul este pregătit pentru diavol și pentru îngerii cei răi, care au căzut din slavă, deoarece, prin mândrie, au căzut din iubirea smerită și s-au învechit și învârtoșat în răutate.

Evanghelia de astăzi ne pune în față problema libertății noastre, cum am folosit libertatea noastră în timpul vieții. A fost libertatea noastră un spațiu al iubirii milostive sau libertatea noastră s-a confundat cu indiferența și nepăsarea, cu autosuficiența și egoismul?

De fapt, Evanghelia acestei duminici ne îndeamnă ca în tot timpul perioadei de post să unim rugăciunea smerită și pocăința sinceră cu milostenia izvorâtă din dragoste față de semenii noștri ca dragoste a lui Hristos arătată prin noi față de ei. Astfel, noi devenim mâinile iubirii lui Hristos, pentru că săracul și bolnavul, străinul și întemnițatul devin loc al prezenței smerite a lui Hristos și voce tăcută a Lui spre noi. Prin însăși prezența lor lângă noi, ei ne cheamă și suscită în noi răspunsul iubirii noastre milostive. Cu alte cuvinte, nu este suficientă rugăciunea în timpul postului, nu e de ajuns postirea, nu este suficientă înfrânarea de la fapte rele, de la cuvinte urâte și gânduri necurate, ci trebuie să adăugăm la post, la rugăciune și la pocăință sinceră milostenia sau fapta cea bună. De aceea, spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Vrei ca rugăciunea ta să se înalțe la ceruri? Dă-i două aripi, postul și milostenia”.Milostenia materială (hrană, haine, bani, medicamente etc.) se completează cu milostenia spirituală a sfatului bun, a încurajării, a rugăciunii pentru cei suferinzi, nu doar pentru noi înșine. De aceea, ne rugăm pentru sănătatea și mântuirea tuturor oamenilor.

Săracii, avocați puternici ai celor milostivi

Evanghelia acestei duminici ne prezintă nu doar îndemnul de a fi milostivi, ca în alte părți ale Evangheliei, când Mântuitorul spune: „Fiți milostivi precum Tatăl vostru milostiv este”(Luca, 6, 36), ci ne arată responsabilitatea totală pe care o avem față de semenii noștri în suferință, încât mântuirea noastră depinde de atitudinea noastră față de ei. În împărăția lui Dumnezeu nu se poate intra ocolind pe aproapele nostru. La porțile împărăției cerurilor vor sta martori pentru noi cei care au primit ajutorul nostru când se aflau în nevoi, dar și cei care nu l-au primit, care au fost ignorați de către noi, trecuți cu vederea, disprețuiți sau nebăgați în seamă. De aceea, Sfântul Grigorie de Nyssa spune că săracii sunt apărători sau avocați puternici pentru cei milostivi, dar și aspri judecători pentru cei care nu au fost milostivi. Ei sunt portarii împărăției cerurilor.Aceste cuvinte ale Sfântului Grigorie de Nyssa sunt inspirate tocmai din această Evanghelie a judecății din urmă.

Instituțiile de caritate ale Bisericii s-au născut din lumina iubirii milostive

Evanghelia aceasta a inspirat și toată lucrarea filantropică sau caritabilă a Bisericii. Multe alte texte din Noul Testament ne îndeamnă la iubire milostivă, toate vindecările Mântuitorului sunt un model pentru Biserică și sursă de inspirație, dar Evanghelia de azi ne responsabilizează cel mai mult, și anume milostenia este o datorie și o condiție a mântuirii noastre veșnice. Printr-o faptă bună săvârșită din iubire smerită în istorie dobândim mântuirea veșnică. Așa se explică faptul că Evanghelia de astăzi a stimulat atât milostenia credincioșilor ca persoane individuale, cât și instituțiile de caritate ale Bisericii din primele veacuri, începând mai întâi în Răsărit și apoi în Apus, când Biserica a organizat cămine pentru străini, bolnavi, copii orfani și bătrâni. Toată această operă socială de caritate sau filantropică a Bisericii, izvorâtă din Evanghelia Domnului Hristos, a creat în timp o civilizație, civilizația creștină a carității, a filantropiei. Chiar și în statele europene moderne, care deși au uitat în mare parte că Evanghelia a fost sursa solidarității sociale, majoritatea ministerelor de stat care se ocupă de solidaritate și asistență socială au preluat, de fapt, din lumina Evangheliei responsabilitatea pentru oamenii care se află în suferință, în nevoi, în boală și în singurătate.

Totuși, când iubirea milostivă și sinceră față de aproapele nu este alimentată de rugăciune, ca relație a omului cu Dumnezeu Cel milostiv, ea riscă să fie redusă la o etică socială secularizată, lipsită de perspectiva iubirii și a bucuriei eterne din împărăția Preasfintei Treimi și a tuturor sfinților. Când însă Duhul lui Hristos Se face prezent în om prin rugăciune, acesta poate să perceapă mai ușor prezența lui Hristos în cei săraci, bolnavi și marginalizați de societate. Aceasta este experiența sfinților, iar ea confirmă adevărul Evangheliei Duminicii înfricoșătoarei judecăți, că cei milostivi în istorie vor fi binecuvântați în eternitate, spre slava lui Dumnezeu și bucuria sfinților. Amin.

sursa: basilica.ro

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!