1 – Existã un singur rãu: lepãdarea de Hristos (Ioan 3, 36).
Toate celelalte rele de pe lume, de orice fel, vin din acesta.
Și Judecata va sta numai în acest singur lucru: dacã oamenii L-au primit pe Hristos. Sau dacã nu L-au primit (Matei 25, 35-46).
2 – Pentru cei care L-au primit pe Hristos, chiar acest lucru este un merit atât de mare încât le-a acoperit toate pãcatele.
Pentru cei care nu L-au primit pe Domnul, acest singur lucru este un pãcat atât de mare încât le-a acoperit toate meritele.
3 – Chiar dacã milioane și milioane multe de ani ar fi sã treacã dupã moartea ta, pânã va veni Ziua Judecãții, chiar dacã și orice amintire despre tine se va fi uitat, chiar dacã nici cruce, nici iarbã nu vei mai avea pe mormântul tãu, și chiar dacã ai fost îngropat în fundul apelor mãrilor, sau chiar dacã ai fost mâncat de fiarele sãlbatice, ori chiar dacã ai fost prefãcut în cenușã de flãcãri, și chiar dacã trupul tãu a fost mãcinat și nimicit de vremi și de viermi, – Tu totuși nu ești nimicit. Pentru cã nimic nu se pierde, ci numai se transformã.
4 – Materia ta existã. S-a transformat odatã, se va mai transforma și a doua oarã.
Materia fiecãrui om care a trãit vreodatã pe pãmântul acesta existã și Dumnezeu o știe.
Moartea nu este o nimicire, ci este o trecere în altã existențã.
La Înviere va fi numai rechemarea ta la aceastã existențã, prin puterea lui Dumnezeu care stãpânește și legile vieții și ale morții.
5 – În pãmântul pe care calci tu acum existã, transformatã, materia din care a fost poate cândva trupul lui Abel sau al lui Adam sau a lui Noe.
Al lui Avraam sau Isac, al lui Moise, David, Isaia, Pavel, Ioan, Petru, Maria, Suzana sau Marta… al mamei tale, al copilului tãu, al soției tale sau al soțului tãu, sau al altora…
La glasul puternic al Domnului, la strigãtul Lui, toți cei care zac chiar și de mii de ani în toatã pulberea pãmântului și peste care au arat plugarii și au trecut pașii, toți împreunã cu noi, care vom fi adormit în Hristos, – Vom învia odatã, într-o clipealã din ochi, în trupul cel slãvit, pentru viața veșnicã (1 Tesal. 4, 16).
În trupul de materie spiritualizatã.
6 – Și tot așa existã Cain, Core, Datan, Iuda, Pilat, Caiafa, Dima, Diotref, Alexandru, Neron, Iulian…
Glasul înfricoșãtor îi va trezi și îi va readuna și pe ei într-un corp nemuritor, pentru ca sufletul lor care a pãcãtuit sã și ispãșeascã tot împreunã cu trupul prin care au și pãcãtuit…
Cãci e drept ca sufletul sã ispãșeascã împreunã cu trupul sãu pãcatul pe care împreunã l-au sãvârșit.
Iar apoi urmându-le poruncile sau pilda aceleași pãcate le-au sãvârșit apoi și alții.
7 – Dacã tu L-ai primit pe Hristos în viața ta și în inima ta, atunci tu poți sã te bucuri în liniște și sã adormi în pace, n-ai de ce sã te mai temi nici de moarte și nici de Judecatã.
Dar dacã nu L-ai primit încã pe Hristos ca Mântuitor al tãu, primește-L chiar acum, vino la El chiar azi.
Ca sã nu mergi mâine la Judecata lui Dumnezeu și la osânda diavolului.
Ci sã mergi la viața și fericirea veșnicã a lui Dumnezeu.
8 – Cine cautã întotdeauna sã-și facã numai voia sa, acela nu judecã drept niciodatã.
Drept judecã numai acela care cautã sã facã nu voia sa ci voia Tatãlui.
Iar voia Tatãlui ceresc este ca nimeni sã nu piarã (Ioan 6, 39), ci sã vinã la Hristos.
Drept judecã numai acela care cautã sã nu se piardã nici un suflet din bisericã nici un mãdular din trup nici un frate sau sorã din adunare, nici un prilej pentru mântuire, ci toți sã fie câștigați pentru Hristos.
9 – Drept judecã numai omul acela care nu-și cautã foloasele sale ci totdeauna numai foloasele lui Dumnezeu și ale de-aproapelui.
Care nu-și cautã dreptul sãu, ci dreptatea lui Dumnezeu și a de-aproapelui, în primul rând.
Care nu cautã sã-și impunã niciodatã voința sa ci dorește sã se facã numai voia cea pașnicã și bunã a lui Dumnezeu și a cauzei Lui pe pãmânt.
10 – Orice viațã de om este o mãrturie, o afirmare, o dovedire despre o existențã: despre existența lui Dumnezeu, despre existența diavolului sau numai despre existența unui individ, care umbrește pãmântul și-l murdãrește degeaba.
11 – Cele mai multe din ființele care trãiesc pe fața pãmântului sunt numai o mãrturie puternicã despre existența diavolului și despre lucrarea lui fioroasã.
Nu este nevoie sã-l vezi pe diavolul însuși… ajunge doar sã te uiți la urmele lui prin lume, printre oameni și prin ei.
Ajunge sã privești dovezile lui îngrozitoare din cei mai mulți oameni și ușor te poți încredința de fioroasa existențã a diavolului care le provoacã toate acestea.
Dupã cum vãzând oile sfâșiate și turma rãvãșitã, – ușor poți ști cã lupul a fãcut asta, chiar dacã nu l-ai vãzut.
12 – Ce mãrturii zdrobitoare și zdrobite, de existența diavolului sunt bețivii, hoții, criminalii, desfrânații, clevetitorii, invidioșii, lacomii, mincinoșii – și toate celelalte nefericite astfel de creaturi, apoi dezbinãrile, rãtãcirile de la credințã, cãderile din harul lui Dumnezeu – și toate victimele acestora, apoi ce urme blestemate ale existenței diavolului și a lucrãrilor lui prin lume, sunt: exploatãrile nemiloase, tiraniile, rãzboaiele, crimele, rãtãcirile de la adevãr, ura împotriva lui Hristos, disprețuirea Cuvântului și voii lui Dumnezeu, certurile eretice – și toate cele care sunt asemenea acestora, ce om cu judecatã sãnãtoasã, privind acestea – s-ar mai putea îndoi de existența diavolului?
13 – Sunt destule ființe omenești pe lume a cãror existențã nu dovedește despre nimic altceva decât despre zadarnica lor existențã.
Nu se ocupã de nimic și nu-i preocupã nimic afarã de ei înșiși.
Nu sunt nici buni niciodatã nici reci, nici în clocot nici nu stricã nici nu dreg nimic dacã sunt de fațã nu-i observi. Dacã nu sunt, nu le simți lipsa.
Dacã vin, nu te bucuri, dacã pleacã nu te întristezi cu ei sau fãrã ei e totuna.
Nimeni n-a avut nici un folos cã au trãit și ei pe pãmânt și nici o pagubã cã au murit.
Ei au mãrturisit doar despre ei înșiși, și-au trecut prin lume fãrã sã lase nici o amintire, nici un bine, nici un regret.
Ca și cum n-ar fi existat.
14 – Dar oamenii cei binecuvântați prin care viața și cuvântul lor sunt o puternicã mãrturie despre existența și harul lui Hristos – sunt puțini pe pãmânt.
Ei spun: noi trãim, pentru cã Hristos trãiește.
Tot ce avem noi este dovada dragostei, puterii, bunãtãții și milei lui Hristos Domnul și Mântuitorul nostru Iubit.
Și doar aceștia trãiesc spre fericirea semenilor lor.
15 – Tu despre cine mãrturisești? A cui existențã o dovedești prin viața și faptele tale?
a lui Hristos?
a lui satana,
sau numai a umbrei tale?
16 – Nu ce mãrturisești tu despre tine are cu adevãrat valoare. Nimeni nu poate fi un judecãtor drept în propria sa cauzã.
Ceea ce spune despre tine Dumnezeu, semenii tãi, conștiința ta și faptele tale, – aceea este adevãrata mãrturie despre tine. Și singura care are valoare.
17 – Ori la care v-ați duce, toate temeliile lumii vã vor mãrturisi tot despre Adevãr, – adicã despre Hristos.
Duceți-vã la Istorie: – Istoria vã va mãrturisi tot despre El.
Duceți-vã la Moise, la profeți, la toate vârfurile omenirii – oricare vã vor îndruma spre El, direct sau indirect.
Și Astronomia și Arheologia și Chimia și Anatomia, pe oricare ați vrea sã le întrebați, toate și fiecare vã vor mãrturisi despre Hristos – numai dacã veți ști sã înțelegeți mãrturisirea lor.
Toatã adevãrata științã, în esența ei, este o mãrturisire puternicã despre Adevãr, adicã despre Hristos. Nimic nu poate fi explicat convingãtor pânã la urmã, fãrã El.
18 – Și Arta și Literatura și Muzica adevãratã – și tot ce ați întreba din ce este adevãrat iar nu artificial, vã va mãrturisi despre Hristos.
Fiindcã n-a fost niciodatã vreun geniu adevãrat pe pãmânt care sã fi conceput ceva mãreț, bun, folositor și durabil, fãrã a fi mãrturisit direct sau indirect, cã aceasta este revelația lui Iisus Hristos.
19 – Și gândurile din noi – și simțirile inimii noastre, adeveresc despre Hristos, – fiindcã tot ce este bun în noi vine numai de la El.
Numai noi știm cât de goi suntem când nu ne trimite El din Duhul Sãu inspirația Sa ori bucuria și lumina Lui.
Cu toții știm cã numai din Hristos ne poate veni înviorarea ori puterea de neexplicat, care ne cuprinde umplând ființa noastrã întreagã.
Iatã cei care nu-L au pe El, nu cunosc nimic din toate acestea.
20 – Dumnezeu nu are nevoie de bunãvoința oamenilor, n-are nevoie sã-i lingușeascã pe oameni pentru a le cãpãta bunãvoința lor sau mãrturia lor îngâmfatã și pretențioasã.
Pentru cã n-are nevoie de favorurile nici unuia din oameni.
Domnul nostru Iisus Hristos dorește ca mãrturiile care se depun pentru El și despre El sã izvorascã din niște inimi pline de o smeritã dragoste fierbinte și din niște conștiințe curate pãtrunse de Adevãr.
El vrea sã vadã cã noi ne dãm seama cã El ne face nouã cel mai mare har când ne învrednicește ca sã-L slujim.
Nu noi Îi facem Lui un favor prin asta. Ci El ne face nou
Traian Dorz, din „Lumina Iubitului Fiu”
